Pretenţii. Sentința nr. 437/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 437/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 16-01-2015 în dosarul nr. 437/2015
Dosar civil nr._ - acțiune în constatare -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. - JUDEȚUL B.
Ședința publică din data de 16.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – U. A.-C.
GREFIER – B. M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 437
La ordine cauza având drept obiect „acțiune în constatare” privind pe reclamantul C. D. în contradictoriu cu pârâta B. C. ROMÂNĂ S.A. BUCUREȘTI.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în data de 14.01.2015, situație consemnată în încheierea de ședință din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, și când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 25.02.2014 sub nr._, reclamantul C. D. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. C. ROMÂNĂ S.A. BUCUREȘTI ca instanța să dispună obligarea pârâtei la restituirea fondului de risc în sumă de 11.154 RON.
În motivare, reclamantul arată că la data de 22.02.2008, în baza contractului de credit nr._ a luat un credit de 68.300 lei RON. Arată reclamantul că nu a știut că, comisionul de risc este introdus abuziv în contract, fapt pentru care a solicitat la data de 09.01.2014 la ANPC-CJPC B., suspendarea comisionului de risc și restituirea sumei de 11.154 lei pe care a încasat-o pârâta pînă la această dată. Mai arată reclamantul că, prin adresa nr._/2014, BCR i-a comunicat că nu poate să-i returneze comisionul de risc încasat de la data de 01.02.2008, deoarece acest comision a fost introdus în contract.
Printr-un memoriu depus la dosar la data de 11.09.2014 reclamantul și-a precizat acțiunea, în sensul că a solicitat restituirea sumei de 10.995 RON ce reprezintă comision de urmărire riscuri încasat de pârâtă în baza contractului de credit nr._/22.02.2008 în perioada 01.03._14. Arată reclamantul că la finele anului, ca urmare a reclamației făcute la Protecția consumatorului B., pârâta a fost de acord să excludă comisionul de risc din graficul de rambursare a creditului, și la data de 28.01.2014 i-a eliberat un nou grafic de rambursare din care a fost exclus comisionul de risc în sumă de 157,09 RON.
În drept, reclamantul a invocat prin precizările scrise prevederile Legii nr. 193/2000 și ale O.U.G. nr. 50/2010.
În dovedire au fost depuse înscrisuri și a fost administrată proba cu interogatoriul reclamantului.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform disp. art. 29 alin. (1), lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, în principal ca efect al admiterii următoarelor excepții: excepția nulității cererii de chemare în judecată pentru neprecizarea obiectului, a motivelor de fapt și de drept precum și a modului de calcul a sumei solicitate – elemente obligatorii pentru cererea de chemare în judecată conform disp. art. 194 Cod proc. civ.; excepția inadmisibilității cererii privind restituirea sumelor pretins a fi plătite nedatorat către bancă, motivat de faptul că cererea reclamantului nu are un capăt de cerere principal iar restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de risc nu poate avea decât un caracter accesoriu; excepția prescripției dreptului material la acțiune în privința cererii de restituire a sumelor achitate în baza contractului de credit, motivat de faptul că dreptul la acțiune se prescrie într-un termen de 3 ani în conformitate cu art. 3 din Decretul nr. 167/1958. Pârâta, a solicitat în subsidiar respingerea cererii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea din data de 21.10.2014, instanța a respins ca neîntemeiate toate cele 3 excepții invocate de pârâtă.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
La data de 22.02.2008, reclamantul în calitate de „împrumutat” și soția sa C. E., în calitate de „coplătitor” au încheiat cu pârâta, B. C. Română S.A., în calitate de „bancă”, contractul de credit bancar nr._. În temeiul acestui contract, pârâta a acordat reclamantului un credit în valoare de 68.300 RON, reprezentând contravaloare nevoi personale, pentru o perioadă de 120 de luni.
Potrivit disp. art. 9, lit. f) din contract, pentru creditul pus la dispoziție banca percepe un comision de urmărire riscuri de 157,09 RON lunar, reprezentând un procent de 0,23% din valoarea creditului contractat prevăzută la pct. 1 din contract, respectiv la valoarea inițială a creditului.
Conform adresei nr. 840/04.02.2014 emisă de pârâtă (fila 27 ds.) reclamantul a sesizat ANPC-CJPC B. referitor la problema caracterului abuziv al comisionului de risc. Sesizarea a ajuns ulterior în atenția pârâtei, iar ca urmare, banca a fost de acord să încheie Actul Adițional nr._B/28.01.2014 la contractul de credit prin care a eliminat comisionul de urmărire riscuri din contract, singurele comisioane pe care reclamantul urma să le achite fiind: comisionul lunar de administrare a creditului, comisionul de rambursare anticipată și un comision unic în sumă fixă de 90 de lei. Ca urmare a încheierii actului adițional, a fost emis un nou grafic de rambursare a creditului din care a fost eliminat comisionul de urmărire riscuri.
Relativ la acest comision, potrivit pct. 3.8 din Condițiile generale de creditare, anexa la contractul de credit bancar, acesta „se calculează flat, prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului contractat de la pct. 1 din contract, respectiv la valoarea inițială a creditului – 68.300 RON. Clientul achită comisionul de urmărire riscuri lunar, odată cu rata de credit și dobânda. Comisionul de urmărire riscuri se percepe integral, inclusiv pentru fracțiunile din lună”.
Reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 193/2000 și O.U.G. nr. 50/2010. Instanța reține că cel din urmă act normativ, respectiv O.U.G. nr. 50/2010 nu este aplicabil contractului dedus judecății. Astfel, acesta a fost încheiat la data de 22.02.2008, înainte de . O.U.G. nr. 50/2010.
Ca atare, cu privire la aplicabilitatea acestui act normativ, instanța constată că acesta nu poate retroactiva, conform principiului consacrat de art. 1 C. civ. din 1864, aplicabil speței, potrivit art. 5 din Legea nr. 71/2011, neputându-se verifica dacă o clauză dintr-un contract încheiat anterior intrării în vigoare a unui act normativ este sau nu conformă cu acesta.
Pe de altă parte, chiar și în cazul în care dispozițiile O.U.G. nr. 50/2010 ar fi aplicabile în speță, instanța reține că încălcarea unor norme din acest act normativ nu este de natură a duce la constatarea ca abuzivă a clauzei analizate, ci – cel mult – la obligarea pârâtei la adaptarea contractului în funcție de acest act normativ.
Chiar dacă reclamantul, prin cererea sa, nu a formulat un capăt de cerere distinct privind constatarea ca fiind abuzivă a clauzei referitoare la comisionul de urmărire riscuri de la pct. 9 lit. f) din contract, instanța a considerat prin încheierea din data de 21.10.2014 că restituirea sumelor nu poate fi decât o consecință a constatării ca fiind abuzivă a clauzei contractuale de la art. 9 lit. f) din contract.
Ca atare, analizand clauza contractuală de la art. 9 lit. f) din contract din punct de vedere al caracterului său abuziv, instanta retine, în primul rând faptul că, convenția încheiată între părți, intră sub incidența Legii nr. 193/2000, întrucât împrumutatul are calitatea de consumator, iar banca pe aceea de comerciant.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 193 din 6 noiembrie 2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. In caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Art. 4 din Legea nr. 193/2000 prevede: O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. S-a realizat astfel, prin dispozițiile legale mai sus citate, transpunerea dispozițiilor Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993. Potrivit reglementării comunitare, pentru a putea fi calificată drept abuzivă o clauză trebuie să îndeplinească trei condiții, două negative și una pozitivă: să nu fi fost negociată, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și să nu se refere la obiectul principal al contractului.
Din definitia data clauzelor abuzive, rezultă condițiile ce trebuie indeplinite pentru stabilirea caracterului abuziv: clauza să nu fie rezultatul unei negocieri, clauza să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei – credințe în detrimentul consumatorului.
În ce priveste prima conditie, potrivit dispozițiilor legale, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsură în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
În ce privește cea de-a doua condiție, dezechilibrul contractual reprezinta o nepotrivire, o discrepanță între elementele conținutului contractului, adica alterarea globala a armoniei sale, înclinarea într-o parte sau alta a balanței justului contractual. Libertatea de voință constituie, de asemenea, un criteriu util în aprecierea dezechilibrului, clauza urmând a fi apreciată ca dezechilibrată în cazul în care consumatorul nu ar fi acceptat-o dacă ar fi avut posibilitatea de alegere efectiva. Totodată, potrivit art. 4, la aprecierea caracterului semnificativ al dezechilibrului, trebuie avute în vedere, pe langă criteriile ideale, toate circumstanțele de fapt legate de încheierea contractului, cum ar fi natura bunurilor sau serviciilor care fac obiectul contractului, împrejurările existente la încheierea lui, celelalte clauze ale contractului sau clauzele unui alt contract de care este legată clauza respectivă.
Legea nr. 193/2000 oferă două modalități de determinare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale, una principală, conturată în criteriile generale prevăzute de art. 4, alin. 1 și una suplimentară, reprezentată prin lista indicativă a clauzelor abuzive din anexa la lege, fără însă ca, clauzele ce pot fi apreciate ca abuzive să se reducă la cele indicate în această listă, revenind doctrinei si practicii judecătorești sarcina de a califica ca abuzive și alte tipuri de clauze, în măsura în care se constată îndeplinirea criteriilor de evaluare reglementate în lege.
Astfel, potrivit legii, printre clauzele considerate de plano abuzive sunt cele care dau dreptul profesionistului să modifice unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Pentru a nu fi apreciată ca fiind abuzivă, legea stabilește două obligatii exprese în sarcina profesionistului care ar dori să introducă o clauză care să conțină un astfel de mecanism, în contractul cu un consumator: interdictia de a introduce o prevedere care sa dea posibilitatea profesionistului să modifice unilateral clauzele contractului fără a avea un motiv întemeiat, motivul intemeiat care ar da posibilitatea introducerii unei astfel de clauze trebuie sa fie precizat în cuprinsul contractului. Evaluarea motivului întemeiat este lasată în caz de litigiu la aprecierea instanței de judecată.
Or, în cauză, în primul rând, instanța constată că în momentul în care a fost încheiat acest contract, consumatorul a acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca. Contractul încheiat este de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea reclamantului de a modifica sau înlătura vreuna dintre aceste clauze. Consumatorul nu a avut posibilitatea să negocieze nici o clauză din contract, actul juridic fiind impus, în forma respectivă, de către bancă. Conform art. 4, alin. ultim din Legea nr. 193/2000, băncii îi revenea obligația de a dovedi că a negociat în mod direct clauzele contractuale cu împrumutatul, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză. Instanța reține că, deși legea nu interzice încheierea de contracte preformulate, pentru a nu fi abuzive, clauzele ce nu au fost negociate trebuie să nu creeze în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Instanța reține că, din interogatoriul reclamantului rezultă foarte clar că acesta a fost constrâns să acceseze creditul din nevoia de bani, fiind pus în situația de a semna contractul cu clauzele prestabilite de bancă, fără a avea posibilitatea de a le negocia în prealabil, astfel că nu se poate deduce că a înțeles și acceptat în cunoștință de cauză acest cost suplimentar al creditului față de prețul contractului.
În cauză, se creează un dezechilibru major între drepturile și obligațiile părților, întrucât comisionul plătit lunar se raportează la valoarea întregului credit contractat, iar nu la valoarea soldului la data plății comisionului.
Instanța apreciază că nu se poate determina care este realitatea care este acoperită de comisionul arătat mai sus, atâta timp cât împrumutul este unul cu dobândă, în acest mod pârâta acoperindu-și eventuale pierderi și obținând, totodată, și un câștig.
Instanța mai constată că terminologia folosită nu este decriptată în cuprinsul condițiilor generale ale contractului, pentru ca împrumutatul să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute de către pârâtă aceste sume. Astfel, nu este stabilit în mod clar și fără echivoc în cuprinsul contractului ce reprezintă acest comision.
Potrivit prevederii contractuale de la pct. 9 lit. f) comisionul de urmărire riscuri se percepe lunar, la valoarea inițială a creditului acordat, astfel ca în timp acest comision are perspectiva de a fi practic, superior dobanzii. Or, o astfel de clauză disimulează de fapt, un procent consistent de dobandă, mărind artificial costul efectiv al creditului. Dezechilibrul generat de astfel de clauze este dat de faptul că un asemenea comision nu reprezintă un cost actual al creditului ci o asigurare pe care banca și-o ia impotriva riscului intrării consumatorului în incapacitate de plata. Caracaterul abuziv este dedus și din faptul că banca iși ia măsuri de prevedere contra riscului de neplată, prin obligarea consumatorului la aducerea de garantii reale sau personale, ori prin obligarea sa la încheierea unor polițe de asigurare a riscului de neplată. În schimb, suma reținută cu acest titlu este încasată lunar de bancă și nu este restituită la finalul perioadei de creditare, chiar daca clientul este bun platnic. De altfel, potrivit regulilor generale din materia obligațiilor, riscul deprecierii garanțiilor și al neîncasării valorii este suportat de către consumatorul împrumutat, care răspunde cu toate bunurile sale.
Această clauză a creat un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, deoarece totalul comisionului de risc se ridică la 10.995,49 lei, o sumă foarte mare cu privire la care nu s-a precizat ce se întâmplă, dacă se achită integral creditul, conform ratelor lunare scadente și nu intervine niciun fel de risc pentru bancă. În mod normal, acest comision de risc trebuia rambursat de bancă dacă s-ar fi achitat integral creditul la scadență, conform graficului stabilit între părți. Nestipulându-se nicio clauză în acest sens în contract, banca s-ar îmbogăți fără o justă cauză, ceea ce creează un dezechilibru consumatorului, prin plata unor sume mari și nejustificate.
Mai mult decât atât, instanța reține că însăși pârâta prin adoptarea actului adițional la contractul de credit prin care a eliminat comisionul de urmărire riscuri la sesizarea reclamantului, a recunoscut caracterul abuziv al acestuia, renunțând să-l mai perceapă.
Ca urmare, instanța constată abuzivă clauza contractuală de la pct. 9 lit. f) din contract, față de dispozițiile Legii nr. 193/2000 care interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, instituind regimul nulității absolute a acestora.
Ca urmare a constatării nulității absolute a clauzei menționate mai sus, plata de către reclamant a unor sume cu titlul de comision de urmărire riscuri a devenit nejustificată, motiv pentru care, reținând caracterul retroactiv al efectelor nulității, instanța va dispune obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a sumelor plătite cu acest titlu.
Cererea de restituire a acestor sume este întemeiată pe plată nedatorată, ca urmare a dispariției fundamentului executării prestației reclamantului, prin declararea nulității clauzei contractuale în baza căreia acesta și-a executat obligațiile.
Raportând situația de fapt la dispozițiile art. 992 și urm. C. civ. din 1864 (aplicabil în speță potrivit art. 5 din Legea nr. 71/2011), ce reglementează instituția plății nedatorate, instanța constată întrunirea cumulativă a condițiilor acesteia, din moment ce prestația efectuată de reclamant – solvens, cu privire la comisionul de urmărire riscuri, a avut semnificația operației juridice a unei plăți, că datoria vizată, deși a existat inițial, a dispărut cu efect retroactiv, ca urmare a desființării clauzei contractuale respective, prin aplicarea sancțiunii nulități absolute și, că, în ipoteza restituirii plății efectuate în temeiul unei obligații lovite de nulitate absolută, legea nu impune condiția erorii solvensului, acesta având dreptul să pretindă restituirea prestației, în caz contrar eludându-se efectele nulității absolute.
Pentru aceste considerente, dând efect obligației de restituire ce incumbă pârâtei – accipiens și apreciind că aceasta a fost de rea-credință, cunoscând caracterul abuziv al clauzei stipulate în contractele de credit preredactate de ea, neputând invoca în sprijinul său necunoașterea Legii nr. 193/2000, instanța va obliga pârâta la plata către reclamant a sumelor achitate în temeiul clauzei cuprinse la pct. 9 lit. f) din contractul de credit nr._.
Instanța va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată având în vedere că reclamantul nu a făcut dovada existenței și întinderii acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată având ca obiect „acțiune în constatare” astfel cum a fost precizată de reclamantul C. D., domiciliat în ..Ungureni, jud.B., în contradictoriu cu pârâta B. C. ROMÂNĂ S.A. BUCUREȘTI, ..5,sector 3, cu sediul procesual ales la SCA N. N. D. Kingston Petersen, din București, ..1A, ., Sector 1, Complexul Bucharest Business Park.
Constată abuzivă clauza contractuală referitoare la perceperea comisionului de urmărire riscuri de la pct.9 lit.f) din contractul de credit semnat între părți la data de 22.02.2008.
Obligă pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 10.995 RON percepută cu titlu de comision riscuri pentru perioada 01.03._13.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a fi depuse la Judecătoria B.. Pronunțată în ședință publică, azi 16.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.U.C./Tehnored. B.M./16.03.2015/4 ex.
| ← Anulare act. Sentința nr. 443/2015. Judecătoria BOTOŞANI | Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 2830/2015.... → |
|---|
