Reziliere contract. Sentința nr. 1905/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1905/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 20-02-2015 în dosarul nr. 1905/2015
Dosar nr._ reziliere contract
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Ședința publică din data de 20.02.2015
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE – T. C.
GREFIER – C. C. M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1905
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect „reziliere contract” privind pe reclamanta S.C. L. S.A. în contradictoriu cu pârâta ARGIȘANU E..
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată cercetarea judecătorească terminată și acordă cuvântul în dezbateri.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.05.2014 sub nr._ reclamanta S.C. L. S.A. a chemat în judecată pe pârâta ARGIȘANU E., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună rezilierea contractului de închiriere nr. 1597/2009 încheiat cu pârâta și evacuarea pârâtei din imobilul situat în mun. B., Al. Slt. I. E., nr. 15, ., jud. B.. Cu cheltuieli de judecată.
Prin serviciul registratură, reclamanta a depus la dosar o cerere prin care a arătat că înțelege să renunțe la judecarea prezentei cauze – fila 26, pârâta a luat la cunoștință de cererea de renunțare la judecată a reclamantei și a fost de acord cu aceasta .
Întrucât, conform dispozițiilor art. 406 alin. 1 Noul C.proc.civ., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, în prezenta cauză fiind formulată o cerere scrisă ( fila 26), instanța urmează să ia act de renunțarea reclamantei la judecarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act de renunțarea la judecata cererii având ca obiect reziliere contract formulată de reclamanta S.C. L. S.A. B., CUI_, K_, cu sediul în B., Calea Națională, nr. 70, jud. B. în contradictoriu cu pârâta ARGIȘANU E., CNP_, cu domiciliul în mun. B., Al. Slt. I. E., nr. 15, ., jud. B..
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. C. C. C. M.
Red.Jud.T.T../Tehnored.Gref.C.C.M./4ex/09.03.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2180/2015. Judecătoria... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1908/2015.... → |
|---|








