Rezoluţiune contract. Sentința nr. 1855/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 1855/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 15495/193/2014

Dosar nr._ rezoluțiune contract

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 19.02.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE – P. S.

GREFIER – M. M.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1855

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect rezoluțiune contract formulată de reclamanta H. A., în contradictoriu cu pârâții N. B. P., N. E. M., N. I. R..

La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, în temeiul art. 258 Cod pr. Civilă, instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse, ca fiind pertinentă, utilă și concludentă în soluționarea cauzei.

În temeiul art. 394 Cod pr. Civilă, instanța se socotește lămurită cu privire la prezenta cauză și o reține spre deliberare.

După strigarea cauzei, se prezintă pentru reclamantă av. G. A. și pentru pârâți av. A. B. A., ambii solicitând admiterea acțiunii.

INSTANȚA,

Deliberând asupra acțiunii civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 21.10.2014, sub nr._, reclamanta H. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții N. B. P., N. E. M., N. I. R., solicitând ca prin hotărârea ce urmează a fi pronunțată să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare cu drept de uzufruct viager și obligație de întreținere, autentificat sub nr. 1542 din 10.11.2010 de B.N.P.A. "I. C.-C. și Biciușca M.-E." din B. și restituirea în proprietatea subsemnatei a terenului în suprafață de 1.321 mp, situat în intravilanul satului Corni, corn. Corni, jud. B. în p.c. 1530, nr. cadastral_-C2, a casei de locuit în suprafață de 68 mp la sol, cu nr. cadastral_-C1, precum și a anexei în suprafață de 46 mp la sol, cu nr. cadastral_-C2, imobile situate în satul Corni, corn. Corni, jud. B..

În motivare, reclamanta a arătat că la 10.11.2010 au încheiat cu pârâta N. B.-P. și soțul acesteia, N. G., un act juridic ce cuprinde o vânzare-cumpărare cu drept de uzufruct viager și obligație de întreținere. Prin acest act, a transmis pârâtei N. B.-P. și soțului ei, nuda proprietate a unei suprafețe de teren de 1.321 mp, precum și nuda proprietate a două construcții: o casă în suprafață de 68 mp și o anexă în suprafață de 46 mp, toate aceste imobile fiind situate în satul Corni, corn. Corni, județul B..

Arată reclamanta că voința și interesul său la încheierea acestui contract a fost ca pârâții să îi asigure toate cele necesare traiului pentru tot restul vieții, întreținerea constând în: procurarea și prepararea hranei, procurarea de medicamente și îmbrăcăminte, asigurarea și suportarea cheltuielilor pentru asistență medicală și spitalizare, suportarea tuturor cheltuielilor pentru întreținerea imobilului și ajutor în menaj, asigurarea tuturor condițiilor pentru un trai

decent și de asemenea să o înmormânteze potrivit obiceiului. Totodată prin

contract și-a rezervat dreptul de uzufruct viager în privința imobilelor mai sus

menționate.

Arătă că soțul pârâtei N. B.-P., numitul N. G., parte în contractul sus-menționat, a decedat la data de 26 ianuarie 2014 la Praga, în Republica Cehă, moștenitorii acestuia fiind soția supraviețuitoare N. B.-P. precum și cei doi copii, pârâții N. Edeuard-M. și N. I.-R.. Că prin încheierea acestui contract nu a dorit altceva decât să fie ajutată și îngrijită până la restul vieții, însă de la decesul numitului N. G., pârâta N. B.-P. nu și-au mai îndeplinit obligația de întreținere asumată prin contract și aflată la o vârstă înaintată, este nevoită să își procure singură hrana, să își facă singură menajul, să suporte cheltuielile cu medicamentele, cu îngrijirile medicale, cu întreținerea și toate cele necesare traiului de zi cu zi din veniturile sale care sunt neîndestulătoare, cheltuieli pe care pârâții trebuiau să le suporte conform prevederilor contractuale.

În drept, reclamanta a invocat disp. art. 2254-2263 Cod civil.

Pârâții au fost legal citați, formulând întâmpinare în cauză.

Pârâții au arătat că sunt de acord cu acțiunea formulată le reclamanta H. A. și solicită să se dispuneți rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat sub nr. 1542 din 10.11.2010 de BN.P.A. "I. Chstina-C. și Biciușca M.-E.".

Au arătat pârâții că la data de 10.11.2010, prin contractul de întreținere autentificat sub nr. 1542 de către B.N.P.A. "I. C.-C. și Biciușca M.-lena" din B. reclamanta H. A. a transmis mie, pârâtei N. B.-P. și numitului N. G., nuda proprietate cu privire la o casă, o anexă și terenul aferent de 1.321 m.p, imobile situate în intravilanul satului Corni, ., reclamanta rezervându-i prin contract dreptul real de uzufruct pentru toate aceste imobile.

Pârâții au menționat că au încheiat acest contract întrucât reclamanta avea nevoie de întreținere, fiind în vârstă (89 ani) și foarte bolnavă, pârâta N. B.-P. împreună cu soțul său oferindu-see să o ajute. Scopul încheierii contractului era cel al întreținerii și nu pentru a remite o sumă de bani în schimbul imobilelor proprietatea reclamantei, întreținerea fiind prestația principală la care ne-am obligat prin contract. Astfel, s-au obligat să îi asigure reclamantei întreținerea pe tot timpul vieții (medicamente, alimente, spitalizare, asistență medicală etc. ), iar după ce va trece în neființă, să suporte cheltuielile de înmormântare.

Au mai arătat că cel care se ocupa efectiv de întreținerea reclamantei a fost numitul N. G., decedat la data de 26 ianuarie 2014. Mai arată că pârâta N. B.-P. se află la muncă în Italia, fiindu-i imposibil să își îndeplinească obligațiile asumate prin contract, iar pârâții N. E.-M. și N. I.-R. nu își pot îndeplini obligațiile asumate de părinți prin contractul încheiat. Astfel, reclamanta este nevoită să își procure hrană, alimente și medicamente singură, putându-și asigura doar o mică parte din cele necesare traiului.

Astfel, pârâții solicită admiterea acțiunii și rezoluțiunea contractului de întreținere.

În cauză, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, în temeiul art. 258 din Codul de procedură civilă.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin contractul de vânzare cumpărare cu obligația de întreținere autentificat sub nr. 1542 din 10.11.2010 la Biroul Notarilor Publici Asociați I. C. C. – B. M. E., reclamanta H. A. a transmis pârâtei N. B.-P. și numitului N. G. nuda proprietate cu privire la o casă, o anexă și terenul aferent de 1.321 m.p, imobile situate în intravilanul satului Corni, ., reclamanta rezervându-și prin contract dreptul real de uzufruct pentru toate aceste imobile, în schimbul asigurării întreținerii reclamantei pe tot timpul vieții.

Conform certifcatului de deces . nr._ eliberat la data de 13.03.2014, numitul N. G. a decedat la data de 26.01.2014, moștenitorii acestuia fiind soția supraviețuitoare N. B.-P. precum și cei doi copii, pârâții N. E.-M. și N. I.-R..

Sub aspectul corectei calificări a naturii juridice a contractului încheiat între părți, instanța reține că în doctrina și practica judiciară s-a statuat în mod unanim că pentru delimitarea contractului de vânzare-cumpărare de contractul de întreținere trebuie să se analizeze raportul dintre valoarea reală a bunului și valoarea prețului plătit efectiv. Întrucât, în speța de față, cea mai mare parte a contravalorii bunurilor (a valorii reale a bunurilor, nu a valorii stabilite de părți în convenție, care este mai mică) urma sa fie achitată de pârâtă prin prestarea întreținerii, obligația preponderentă este aceea de întreținere, rezultă că între părți s-a încheiat un contract de întreținere, obligația accesorie de plată a unei sume de bani neputând schimba natura juridică a actului încheiat de părți, indiferent de denumirea, titulatura dată formal contractului.

Conform dispozițiilor art. 1020-1021 C. civ, dispoziții legale în vigoare la data nașterii raporturilor contractuale și aplicabile în timp prezentei spețe, rezoluțiunea/rezilierea este acea sancțiune specifică contractelor sinalagmatice care intervine, la cererea uneia dintre părți, în cazul neexecutării culpabile de către cealaltă parte a obligației asumate prin contract.

Contractul de întreținere fiind un contract sinalagmatic, pentru neexecutarea obligației de întreținere stabilită prin contract, beneficiarul întreținerii pot cere rezoluțiunea contractului în temeiul art. 1020 C.civ.

Contractul de întreținere fiind un contract sinalagmatic, pentru neexecutarea obligației de întreținere stabilită prin contract, beneficiarul întreținerii pot cere rezoluțiunea contractului în temeiul art. 1020 C.civ.

Raportat la susținerile pârâților din întâmpinare prin care au recunoscut că nu îi pot acorda reclamantei întreținerea corespunzătoare conform clauzelor contractuale asumate și că sunt de acord cu acțiunea formulată de aceasta, instanța urmează a o admite ca atare, urmând ca imobilele să reintre în patrimoniul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta H. A., cu domiciliul în ., jud. B., în contradictoriu cu pârâții N. B.-P., N. E.-M. și N. I.-R., toți cu domiciliul în B., ., ., ..

Dispune rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare cu drept de uzufruct viager și obligație de întreținere autentificat sub nr. 1542 din data de 10.11.2010 de BNPA ,,I. C.-C. și B. M.-E.“.

Dispune reintrarea în patrimoniul reclamantei a imobilelor casă, anexă și teren aferent de 1.321 m.p, situate în intravilanul satului Corni, ..

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a se depune la Judecătoria B.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.02.2015.

Președinte, Grefier,

Red. S.F.

Tehnodact. M.M.

Ex. 4/19.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rezoluţiune contract. Sentința nr. 1855/2015. Judecătoria BOTOŞANI