Contestaţie la executare. Sentința nr. 2196/2013. Judecătoria BRĂILA

Sentința nr. 2196/2013 pronunțată de Judecătoria BRĂILA la data de 14-03-2013 în dosarul nr. 395/113/2012

Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4670

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BRĂILA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2196

Ședința publică de la 14 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. G. C.

Grefier C. S.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile avand ca obiect „contestație la executare” formulată de catre contestatoarea M. I. cu domiciliul in ., în contradictoriu cu intimatele A. B. cu sediul in B., . și A. Bucuresti cu sediul în Bucuresti, ., sector 5.

Dezbaterile orale au avut loc la termenul din data de 07.03.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință pronunțată la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 14.03.2013.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. la data de 19.01.2012 sub nr._ contestatoarea M. I. a formulat contestație împotriva somației nr._/29.12.2011, comunicată la data de 04.02.2012, a titlului executoriu și a cheltuielilor de executare pe care le consideră vădit nelegale și netemeinice.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că în anul 2004, a apelat la Banca de Credit Danubius pentru contractarea unui împrumut pentru nevoi personale, împrumut restituit în anul 2006, fondul constituit fiind restituit la data de 31.07.2009. Pentru această perioadă cât fondul a fost indisponibilizat, i s-a calculat o dobândă de 12 lei, achitată o dată cu fondul. Pentru această sumă de 12 lei s-a calculat o contribuție la fondul de sănătate de 1387,39 de lei din care 715,39 de lei majorări. Din documentele comunicate de intimată nu rezultă care este sursa obligațiilor contestatoarei în baza căreia s-a calculat plata sumei pretinse cu titlu de contribuție la fondul de sănătate.

Executarea s-a pornit cu încălcarea dispoz. art. 108 și 137 C. proc. fisc., potrivit cărora intimata avea obligația emiterii unui titlu de creanță prin care să constate obligația fiscală, termenul de plată și de contestat, organul competent să soluționeze cauza (art. 175 C. fisc.) și abia când termenul de plată a devenit scadent putea emite titlul executoriu. Intimata a emis în aceeași zi titlul executoriu și somația, încălcând astfel și Legea 95/2006. Numai în temeiul unui contract de asigurare de sănătate se dobândește calitatea de asigurat și dreptul intimatei de a pretinde plata contribuției de sănătate, eventual majorări sau penalizări (art. 211, alin. 1, art. 219, lit. g și art. 220). Nebeneficiind de servicii medicale, pretenția intimatei de a i se achita suma de 1387,39 de lei cu titlu de contribuție pentru sănătate pentru suma de 12 lei încasată de la BC Danubius este un nepermis abuz social. Cu atât mai mult cu cât intimata avea obligația de a o informa din timp asupra neachitării contribuției pe care o datorează, lucru pe care nu l-a făcut, ci s-a mulțumit să procedeze direct la executarea silită. Contestatoarea s-a adresat intimatei cu notificare, dar aceasta nu a înțeles să lămurească situația, trecând ilegal și abuziv direct la executarea silită.

Având în vedere că nu există contract de asigurare de sănătate valabil încheiat, că nu a fost emis un titlu de creanță care să o fi informat pe contestatoare în timp util asupra eventualelor sale obligații fiscale, a solicitat admiterea contestației, anularea actelor menționate și exonerarea de la plata sumei de 1387,39 de lei și a cheltuielilor de executare.

În susținere a anexat înscrisuri.

Prin Hotărârea nr. 1993/20.06.2012, Tribunalul B. și-a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei B.. Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.06.2012.

Prin încheierea de la data de 25.07.2012, a fost admisă cererea de ajutor public și a fost scutită contestatoarea de la plata taxei de timbru de 112 lei.

Intimata A. a Municipiului B. a invocat, la termenul de judecată din data de 07.02.2013, excepția tardivității și, pe fond, a arătat că executarea silită a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor OG 92/2003, solicitând respingerea contestației.

În motivare, a arătat că contestația la executare este limitată numai la controlul legalității actelor de executare. Actele de executare au fost emise în baza titlului de creanța fiscală constând în Decizia de impunere nr._/15.11.2011 emisă de CASJ B. urmare veniturilor obținute din dividende, act comunicat la domiciliul contestatoarei. Deoarece titlul de creanță nu a fost plătit în termenul legal, acesta devine titlu executoriu la scadență, potrivit OG 92/2003. Întrucât contestatoarea nu a achitat sumele stabilite în sarcina sa prin titlul de creanță indicat, CASJ B. a demarat procedura de executare silită, prin comunicarea la domiciliu a somației de plată nr._/29.12.2011 și a titlului executoriu nr._/29.12.2011.

A solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.

În drept a invocat dispozițiile art. 115 – 118 c. proc. civ., OG 92/2003.

În cauză instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.

Analizând cu prioritate excepția tardivității, instanța reține că, în conformitate cu prevederile art. 101, alin. 1 C. proc. civ., termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul iar potrivit art. 401, alin. 1, lit. a) C. proc. civ., contestația se poate face în termen de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunoștință de actul pe care îl contestă. Instanța reține că, actele de executare contestate au fost comunicate contestatoarei la data de 04.01.2012 (f. 56). Cum contestația a fost formulată la data de 19.01.2012 (data înregistrării pe rolul Tribunalului B.), instanța apreciază că a fost respectat termenul de 15 zile și va respinge, pe cale de consecință, ca neîntemeiată excepția tardivității invocată de intimată.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

La data de 15.11.2011, CAS B. a emis Decizia nr._ privind obligațiile restante la Fondul Național Unic de Sănătate pentru suma de 1375,56 lei reprezentând contribuție neîncasată, majorări de întârziere și penalități, decizie ce constituie titlul executoriu conform art.35 alin.2 din Ordinul 617/2007 la data la care creanța bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege.

Decizia menționată a fost transmisă contestatoarei la data de 30.11.2011 (f. 62 - 66), aceasta din urmă având posibilitatea de a formula contestație împotriva deciziei de impunere. De altfel, conform susținerilor contestatoarei aceasta s-a adresat intimatei, solicitând lămuriri, cu notificarea nr._/02.12.2011.

A fost emisă somația nr._/29.12.2011, act ce marchează începutul executării silite conform art.145 din codul de procedură fiscală. Au fost emise, de asemenea, titlul executoriu, somația și procesul verbal privind cheltuielile de executare cu nr._/29.12.2011.

Conform art. 145 alin. 2 din codul de procedura fiscala „Somația cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 43 alin. (2), următoarele: numărul dosarului de executare; suma pentru care se începe executarea silită; termenul în care cel somat urmează să plătească suma prevăzută în titlul executoriu, precum și indicarea consecințelor nerespectării acestei”.

Analizând din perspectiva legalității actele de executare emise, instanța constată că acestea îndeplinesc toate condițiile de validitate prev. atât de art. 43, art. 141 cât și cele speciale prev. de art145. alin.2 din codul de procedura fiscala.

De precizat că obiectul contestației la executare îl poate constitui numai analiza legalității somației, titlului executoriu și procesului verbal ca acte de executare, iar nu și analiza legalității deciziei nr._ privind obligațiile restante la Fondul Național Unic de Sănătate întrucât potrivit art. 172 din codul de procedură fiscală „Contestația la executare silită poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea numai în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.” Or, după cum este menționat și în cuprinsul deciziei, contestatoarea avea posibilitatea să se adreseze organului administrativ emitent cu contestație în termen de 30 zile de la data comunicării, răspunsul dat de acesta ori refuzul furnizării unui răspuns putând fi mai departe contestat în fața instanței de contencios administrativ.

Contestatoarea, pe calea contestației la executare reglementată de art. 172 si urm. cod procedura fiscala, (și nu de dispozițiile art 399-403 C.pr.civ, care reprezintă dreptul comun în materie de executare), poate invoca doar apărări care țin de modul în care este efectuată executarea silită iar nu apărări care, pe fond, pun în discuție creanța stabilită prin titlul executoriu. Astfel, instanța apreciază că apărări ce invocă lipsa calității de asigurat sunt apărări ce pun în discuție însuși titlul executoriu și care pot fi analizate pe calea unei contestații împotriva Deciziei de impunere nr._/15.11.2011.

Pentru considerentele expuse anterior, instanța urmează să respingă acțiunea formulată de contestatoarea M. I. în contradictoriu cu intimatele A. și A. B. ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată excepția tardivității.

Respinge acțiunea formulata de contestatoarea M. I. cu domiciliul in ., în contradictoriu cu intimatele A. București cu sediul in cu sediul în Bucuresti, ., sector 5 și A. B. cu sediul în B., ., ca neîntemeiată.

Cu recurs in termen de 15 de zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 14.03.2013.

Președinte,

I. G. C.

Grefier,

C. S.

CIG/C.S.

21 Martie 2013/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2196/2013. Judecătoria BRĂILA