Obligaţie de a face. Sentința nr. 5800/2013. Judecătoria BRĂILA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5800/2013 pronunțată de Judecătoria BRĂILA la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 16597/196/2010
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BRĂILA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5800/2013
Ședința publică de la 24 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE S. J.
Grefier D. B.
Pe rol soluționarea cauzei civile formulată de către reclamant S. I., cu domiciliul în B., . cu pârât C. L., cu domiciliul în B., . obiect „obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns personal părțile.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că pricina a rămas în nelucrare din vina părților mai mult de un an, ultimul act de procedură efectuându-se la 02.12.2010.
Părțile, arată instanței că sunt de acord cu perimarea cauzei.
INSTANȚA
Având în vedere că din verificările actelor de la dosar rezultă ca ultimul act de procedură a fost îndeplinit la 02.12.2010, când cauza a fost suspendată din vina părților și că de la această dată dosarul a ramas în nelucrare mai mult de un an,
Văzând și dispozitiile art. 248 al.1 C.proc.civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată în materie civilă se perimă de drept chiar și împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 C.proc.civ., perimarea se poate constata și din oficiu,
Având în vedere că în cauză nu s-a îndeplinit nici un act de procedură de mai mult de un an, instanța urmează a constata perimată actiunea civilă formulată de către creditoarea
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea din oficiu.
Constată perimată cererea formulată de către reclamant S. I., cu domiciliul în B., . cu pârât C. L., cu domiciliul în B., .> Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.09.2013.
Președinte, Grefier,
S. J. D. B.
SJ/DB/2 ex./27.09.2013
← Somaţie de plată. Sentința nr. 2643/2013. Judecătoria BRĂILA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2196/2013. Judecătoria... → |
---|