Contestaţie la executare. Sentința nr. 5707/2013. Judecătoria BRĂILA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5707/2013 pronunțată de Judecătoria BRĂILA la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 935/196/2012
Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4670
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BRĂILA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5707
Ședința publică de la 19 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. G. C.
Grefier C. S.
Pe rol fiind solutionarea cauzei civile avand ca obiect "contestatie la executare" si privind pe contestatorul B. G. cu domiciliul in Tufesti, jud. Braila, in contradictoriu cu intimata A. Bucuresti, cu sediul in Bucuresti, sector 5, ..
Dezbaterile orale au avut loc la termenul din data de 12.09.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință pronunțată la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 19.09.2013.
INSTANȚA
Asupra cererii de față:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 19.01.2012 cu nr._, contestatoarea B. G. in contradictoriu cu CASA JUDEȚEANĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE B., in termen legal, a formulat contestație la executare împotriva formelor de executare silita pornite in dosar nr._/29.12.2011, respectiv titlul executoriu, procesul verbal și somațiile. A solicitat anularea tuturor formelor de executare si suspendarea executării silite.
În motivarea cererii a arătat că a primit la data de 28.12.2011 decizia de impunere nr._/28.12.2011 privind obligațiile de plata către FNUASS reprezentând contribuția la asigurări de sănătate pentru perioada 01.01._11. Natura veniturilor realizate pentru care s-a calculat contribuția au reprezentat-o dobânzi pentru perioada 2005-2011. Veniturile din dobânzi realizate in acești ani sunt mici si ele nu au fost incasate niciodată, dat fiind cuantumul lor derizoriu. Considera ca actele de executare sunt emise in baza unei interpretări si aplicări incorecte a Legii 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii astfel: contestatorul este pensionar incepand cu 17.01.1997, asfel cum reiese din Decizia de pensionare nr._, iar potrivit art.259 din Legea 95/2006 «pentru pensionari, contribuția (n.n.contribuția la fondul național unic de asigurări sociale) datorata de aceștia se aplica numai la veniturile din pensiile care depășesc limita supusa impozitului pe venit... ».
Prin urmare, contestatorul, in calitatea sa de pensionar, singurele venituri care puteau fi reținute ca baza de calcul in scopul stabilirii contribuției datorate FNUASS sunt exclusiv si limitativ, veniturile din pensiile care depășesc limita supusa impozitului pe venit, neavind obligația de a achita contribuția FNUASS si pentru veniturile provenite din dobânzi.
A invocat excepția privind prescripția dreptului de a cere executarea silita pentru suma de 14 lei si a majorărilor aferente acestei sume respectiv 27,92 lei. In conformitate cu dispozițiile art.131 din Codul de procedura fiscala, dreptul de a cere executarea silita a creanțelor fiscale se prescrie in termen de 5 ani de la data de 01 ianuarie a anului următor celui in care a luat naștere acest drept. Conform mențiunilor din titlu executoriu nr._/29.12.2011, comunicat contestatorului la data de 05.01.2012, termenul legal de plata a fost 25.01.2006 (scadenta a fost la aceasta data), deci sunt venituri aferente anului 2005.
A arătat că titlul executoriu este nelegal având in vedere ca a fost emis cu incalcarea dispozițiilor OUG nr. 150/2002 ai ale Legii 95/2006. Obligația de plata a contribuției la FNUASS a fost prevăzuta la art. 257 alin. (2) din Legea 95/2006. Însa, Curtea Constituționala a declarat neconstituționale prevederile acestui articol, art. 257 lit. f teza finala din Legea 95/2006 - inițial prin Decizia 1394/26.10.2010 - publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 23 decembrie 2010 - si apoi prin Decizia 335/10.03.2011 publicata in M. Of. Nr. 355/23.05.2011. De la data publicării, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor. Pe cale de consecința, incepand cu data publicării deciziei nr. 335/10.03.2011 prevederile art. 257 lit.f teza finala din Legea 95/2006 nu mai produc efecte incepand cu data de 23.05.2011. De asemenea, nu se mai pot aplica nici prevederile art. 13 al.2 si 3 din Ordinul Președintelui Casei de Asigurări pentru Sănătate nr. 617/2007 privind Normele metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv de asigurat fara plata contribuției, precum si pentru aplicarea masurilor de executare silita pentru incasarea sumelor datorate la FNUASS - nemaiexistând act normativ in baza căruia sa se aplice. Contestatorul a fost înregistrat pentru venituri totale din dobânzi aferente anilor 2005-2011 cu o suma infima si cu o contribuție de 406 lei.
Majorările de întârziere in suma de 555,93 lei sunt nelegale pentru următoarele motive: pana la data de 04 ianuarie 2012 Casa de Sănătate a Județului B. nu a comunicat contestatorului in timp util obligația de plata a vreunei contribuții, imprejurare care ar dovedi reaua-credinta si, totodată, temei pentru a se angaja vinovăția, respectiv pentru a justifica plata majorărilor de intarziere. Obligația de informare isi are izvorul in art 31 al. 1 si 2 din Constituție, art. 65 lit f din OUG nr 150/2002 privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate.
De asemenea, nu au fost respectate dispozițiile art. 222 din Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, cu modificările si completările ulterioare.
In situația in care contestatorului nu i s-a comunicat obligația de plata si termenul scadent, acesta nu poate fi obligat la plata majorărilor de intarziere si a penalităților calculate de către intimata. Numai in cazul in care contestatorului i se comunica obligația de plata si termenul scadent, acesta putea fi obligat la plata majorărilor de intarziere si a penalităților calculate de către intimată. Chiar daca aceste obligații sunt accesorii ale obligației principale datorate de către contestator, in sarcina sa nu poate fi reținuta nicio culpa deoarece acesta s-a adresat Administrației Financiare pentru a-si achita obligațiile bugetare.
Decizia de impunere are pe langa caracterul de titlu de creanța si rol de înștiințare de plata dar numai pentru contribuția datorata, accesoriile putând fi calculate in caz de neplata a contribuției respective. Contestatorul B. G. fost înregistrat pentru venituri totale din dividende aferente anilor 2005-2011 in cuantumul unor sume derizorii, cu majorări de întârziere in cuantum de 555,93 lei.
Față de împrejurarea ca executarea silita a fost pornita prin acte emise de Casa de asigurări de sănătate B. fără baza legala, pârâta dând o interpretare eronata a dispozițiilor Legii 95/2006 si fata de împrejurarea că prin începerea executării pârâta are la îndemână si alte acte de executare ce pot duce la o poprire ilegala a pensiei contestatorului, aducindu-i-se prejudicii importante, constând din diminuarea resurselor necesare traiului zilnic, a solicitat sa se dispună suspendarea executării pana la soluționarea prezentei contestații la executare. A susținut ca suspendarea executării silită se impune pentru a se înlătura de urgență efectele abuzului comis de pârâtă.
A solicitat admiterea contestației la executare si anularea tuturor actelor de executare efectuate cu suspendarea executării.
În susținere a anexat înscrisuri.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a contestației la executare, deoarece contestatoarea are calitatea de asigurat și, pe cale de consecință, îi incumbă obligația de plată a contribuției. A anexat în copie dosarul de executare. A solicitat, de asemenea, respingerea cererii de suspendare a executării silite.
La termenul de judecată din data de 29.03.2012, a fost admisă cererea de suspendare a executării silite.
La termenul de judecată din 03.05.2012 s-a suspendat soluționarea cauzei în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 c.p.c. până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ aflat pe rolul Tribunalului B. având ca obiect anularea deciziei nr._/28.12.2011 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate B..
Prin sentinta nr.2218/04.09.2012 pronunțată în Dosarul nr._ de Tribunalul B. a fost desființată decizia nr._/28.12.2011 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate B.. Hotărârea a rămas irevocabilă prin respingerea recursului.
Având în vedere că în drepturile și obligațiile CAS s-a subrogat A. București (conf. Cap. II, Titlul IX C.fiscal), A. a fost citată în continuare în calitatea de intimată.
După repunerea cauzei pe rol, în cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând înscrisurile aflate la dosar, instanța reține următoarele:
Împotriva contestatoarei s-a început executarea silită în baza deciziei nr._/28.12.2011, care a fost anulata prin sentința nr. 2218/04.09.2012 a Tribunalului B..
Conform art. 141, alin. 2 C. proc. fiscală, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. Potrivit art. 148, alin. 4, pct. bCod Procedură Fiscală, executarea silită încetează dacă a fost desființat titlul executoriu.
Cum decizia fiscala ce reprezenta titlu executoriu a fost anulată, formele de executare emise în baza acesteia nu mai au suport legal, motiv pentru care urmează a fi admisă contestația la executare și a fi anulate actele de executare emise în dosarul de executare_/29.12.2011.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. instanța va obliga intimata la plata sumei de 251,8 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând timbru judiciar și onorariu avocat. Instanța nu va obliga intimata la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru în raport cu dispozițiile art. 23 din legea 146/1997, în conformitate cu care sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului, când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas irevocabilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de către contestatorul B. G., cu domiciliul in Tufesti, jud. Braila, împotriva intimatei A. București, cu sediul în cu sediul in Bucuresti, sector 5, ..
Anulează actele de executare din dosarul de executare_/29.12.2011.
Obligă intimata la plata către contestatoare a sumei de 251,8 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.09.2013.
Președinte, I. G. C. | ||
Grefier, C. S. |
CIG/C.S.
25 Septembrie 2013/4 ex.
← Grăniţuire. Sentința nr. 6032/2013. Judecătoria BRĂILA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6053/2013. Judecătoria... → |
---|