Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 2913/2013. Judecătoria BRĂILA

Sentința nr. 2913/2013 pronunțată de Judecătoria BRĂILA la data de 04-04-2013 în dosarul nr. 3148/196/2013

Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4670

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BRĂILA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2913

Ședința publică de la 04 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. G. C.

Grefier C. S.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petenta C. M. cu domiciliul în BRAILA, ., ., . cu intimata . sediul în București, sector 5, Clădire Forum 2000, .. 75, .. 2, având ca obiect „anulare somație de plată”.

Dezbaterile orale au avut loc la termenul din data de 28.03.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință pronunțată la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 04.04.2013.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 21.02.2013 debitoarea C. M. a formulat cerere in anulare cu privire la sentința civilă nr. 773/20l3 aflată în dosarul nr._/l96/20l2 al Judecătorie B.. În motivare a arătat că a fost abonată la creditoare în perioada 17.04.2008 – 10.10.2011. I s-a tăiat cablul deși avea achitate facturile le zi și nu i s-a scăzut perioadele în care nu a beneficiat de serviciile creditoarei. A continuat să apeleze la serviciile creditoarei, dar în luna iunie și iulie 2011 i-au fost facturate convorbiri telefonice pe mobil de 405,48 de lei. A fost de nenumărate ori să i se elibereze desfășurătorul, dar i se spunea că nu este găsită în sistemul informatic al creditoarei. A fost chemată să ridice desfășurătorul în luna septembrie 2011 iar convorbirile nu au fost în valoare de 405 lei pentru lunile iunie și iulie 2011 și s-a stabilit ca plata făcută anterior să rămână garanție pentru plata facturilor următoare. În luna august 2011 i-a venit o factură de 733 – 405 lei, rezultă un rest de plată de 333 de lei. A solicitat din nou desfășurătorul dar fără nici un rezultat. A dorit să întrerupă contractul însă condiția a fost să plătească acea factură. Creditoarea nu a confirmat că debitoarea a efectuat acele convorbiri. Din data de 11.10.2011, debitoarea a fost abonată la o altă firmă de cablu iar creditoarea a continuat să factureze până la sfârșitul anului 2011.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

În susținere a anexat înscrisuri.

Creditoarea a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat respingerea cererii în anulare și menținerea sentinței atacate.

A arătat că susținerile debitoarei nu sunt susținute de înscrisuri. Astfel, nu rezultă că debitoarea a făcut vreo reclamație ori că a solicitat rezilierea contractului. Consideră că suma pretinsă este certă, lichidă și exigibilă.

În drept a invocat prevederile art. 115 C. proc. civ. și OUG 119/2007.

În susținere a anexat înscrisuri.

În cauză s-a încuviințat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma susținerilor părților și dispozițiilor legale în vigoare, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 733/30.01.2013, a fost admisă cererea formulată de creditoarea . in contradictoriu cu debitoarea C. M., a fost somată debitoarea la plata catre creditoare a sumei de 807,78 ron, reprezentând debit neachitat, penalitati de întârziere, in termen de 30 zile de la comunicare și a fost obligată debitoarea la plata cheltuielilor de judecata catre creditoare in suma de 40,5 ron.

Analizând prezenta cerere în anulare, instanța constată că în temeiul contractului de furnizare servicii nr._/17.04.2008, creditoarea a prestat servicii în beneficiul debitoarei. In urma derulării acestui contract, creditoarea a emis mai multe facturi. Conform disp. art. 3.4, 3.5 si 3.6 din contractul de nr._/17.04.2008-conditii generale pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice integrate R.& R., creditoarea urma să factureze lunar debitoarei contravaloarea abonamentului și contravaloarea apelurilor inițiate de beneficiar și a serviciilor adiționale prestate în perioada anterioară. Pentru serviciile de telefonie urma să fie emisă contra cost o anexă a facturii conținând lista apelurilor detaliate parțial sau total. Dacă beneficiarul pretinde că nu a primit factura și anexele, acesta nu este exonerat de la plata contravalorii serviciilor prestate, putând cere o copie a acestora. Conform acelorași dispoziții contractuale, debitoarea are obligația de a achita contravaloarea abonamentului, contravaloarea apelurilor inițiate precum și serviciile adiționale prestate în perioada anterioară. Creditoarea este îndreptățita sa calculeze penalitati de întârziere in raport de disp art 3.6 din acest contract, in cuantum de 0,2 % /zi de întârziere, calculat asupra cuantumului facturilor neachitate.

Creditoarea solicită contravaloarea facturilor emise în lunile septembrie – decembrie 2011 iar, în apărare, debitoarea invocă o . apărări ce vizează modul de calcul al debitului pretins pentru lunile iunie – iulie 2011, arătând că a efectuat plăți în plus pentru această perioadă, plăți ce ar fi trebuit să stingă debitul pretins în prezenta cauză.

Instanța apreciază că pentru a se stabili dacă debitoarea datorează creditoarei contravaloarea facturilor emise în lunile septembrie – decembrie 2011, trebuie verificat modul de calcul al debitului datorat de la momentul încheierii contractului, trebuie verificate plățile și destinația acestora, modul de stingere al debitului principal. În acest sens, instanța reține că există o inadvertență în modul de calcul al debitului pretins, în sensul că pentru luna august 2011 au fost emise două facturi (nr._/19.07.2011 și_/12.08.2011 – f. 19) ce consemnează suma datorată de debitoare pentru același serviciu – telefonie pentru luna august 2011. De asemenea, deși restul de plată la data de 19.07.2011 (conform facturii nr._/19.07.2011) este de 70,87 și s-a efectuat o plată în avans (conform celor consemnate în cuprinsul facturii nr._/12.08.2011- f. 8), totuși această plată în avans a fost înregistrată ca un datorat, fiind preluat ca „sold precedent” în facturile ulterioare

În raport cu aceste considerente, apreciind că se impune administrarea unui probatoriu complex care excede sfera reglementată de OG 5/2001 (eventual expertiză), instanța constată că prima instanța în mod neîntemeiat a considerat că suma pretinsă are caracterul unei creanțe certe, lichide și exigibilă și, pe cale de consecință, va admite cererea în anulare exercitată și va anula sentința nr. 773/30.01.2013 pronunțată de Judecătoria B. în Dosarul nr._/196/2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulata de catre petenta C. M. cu domiciliul în BRAILA, ., ., . cu intimata . sediul în București, sector 5, Clădire Forum 2000, .. 75, .. 2.

Anulează sentinta nr.773/30.01.2013 si in consecinta respinge cererea formulată pe calea somației de plată privind obligarea debitoarei la plata sumei de 807,78 lei reprezentând debit neachitat.

Irevocabila.

Pronunțată în ședință publică, azi, 04.04.2013.

Președinte,

I. G. C.

Grefier,

C. S.

CIG/C.S.

12 Aprilie 2013/2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 2913/2013. Judecătoria BRĂILA