Pensie întreţinere. Sentința nr. 1686/2013. Judecătoria BRĂILA

Sentința nr. 1686/2013 pronunțată de Judecătoria BRĂILA la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 1120/196/2013

Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4670

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BRĂILA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1686/2013

Ședința publică de la 28 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. B.

Grefier R. F.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamant A. N., domiciliată în B., . 6, . pârât A. V. – citat prin serviciul personal al UM 0242 Jandarmi, având ca obiect

pensie întreținere .

La apelul nominal făcut în ședința publică părțile nu au răspuns prezent.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată, cerere scutită de la plata taxelor de timbru, la dosar s-a depus adeverință cu veniturile realizate de pârât pe ultimele 6 luni, după care,

În baza articolului 1591 Cod Procedură Civilă, instanța constată că este competentă general, material si teritorial să soluționeze prezenta cauză, având în vedere și dispozițiile Legii nr.202/2010.

Instanța, în urma deliberării a pronunțat următoarea hotărâre.

INSTANȚA

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.01.2013, reclamanta A. N., în calitate de reprezentant legal al minorului A. G., a chemat în judecată pe pârâtul A. V. solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună majorarea cuantumului pensiei de întreținere stabilită în sarcina pârâtului și în favoarea minorului.

În motivarea cererii scutită de plata taxei de timbru conform art. 15 lit. c din Legea nr. 146/1997, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 6368/15.09.2011 pronunțată în dosarul Judecătoriei B. nr._, s-a dispus obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere lunare de 287 lei în favoarea minorului. În prezent situația reținută de instanță s-a schimbat în sensul că nevoile minorului au crescut, la fel și veniturile pârâtului.

Reclamanta nu și-a întemeiat cererea în drept.

Pârâtul, deși legal citat, nu s-a prezentat în fața instanței și n-a depus întâmpinare.

S-au depus la dosarul cauzei, în copie, următoarele înscrisuri: sentință civilă, certificat de naștere, adeverință de venit.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarea situație de fapt:

Minorul A. G. s-a născut la data de 20.05.2003 având ca părinți pe reclamantă și pe pârât, așa cum rezultă din certificatul de naștere depus la dosar.

P. sentința civilă nr. 6368/15.09.2011 pronunțată în dosarul Judecătoriei B. nr._, s-a dispus obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere lunare de 287 lei în favoarea minorului.

Potrivit art. 499 alin. 1 C. civil „Tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea profesională”.

Potrivit art. 531 alin. 1 C. civil „Dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei”.

Instanța reține că împrejurările de fapt avute în vedere la momentul pronunțării hotărârii judecătorești prin care s-a stabilit pensia de întreținere s-au modificat în sensul că cheltuielile pe care le necesită creșterea și îngrijirea minorului sunt evident mai mari prin raportare la vârsta actuală a acestuia, iar veniturile pârâtului au crescut, situație care rezultă din adeverința de venit depusă la dosar.

Pentru aceste considerente, în baza art. 499 alin. 1 C. civil coroborat cu art. 531 alin. 1 C. civil, instanța va admite cererea și va majora pensia de întreținere stabilită prin sentința civilă nr. 6368/15.09.2011 a Judecătoriei B. în sarcina pârâtului și în favoarea minorului A. G., născut la data de 20.05.2003, de la suma de 287 lei lunar la suma de 337 lei lunar, începând cu data introducerii prezentei cereri – 24.01.2013, până la majoratul minorului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea privind pe reclamant A. N., domiciliată în B., . 6, . pârât A. V. – citat prin serviciul personal al UM 0242 Jandarmi, având ca obiect

pensie întreținere .

Majorează pensia de întreținere stabilită prin sentința civilă nr. 6368/15.09.2011 a Judecătoriei B. în sarcina pârâtului și în favoarea minorului A. G., născut la 20.05.2003, de la suma de 287 lei lunar la suma de 337 lei lunar, începând cu data introducerii prezentei cereri – 24.01.2013, până la majoratul minorului.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 28.02.2013.

Președinte,

D. B.

Grefier,

R. F.

D.B/R.F. 8 Martie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 1686/2013. Judecătoria BRĂILA