Pensie întreţinere. Sentința nr. 6990/2013. Judecătoria BRĂILA

Sentința nr. 6990/2013 pronunțată de Judecătoria BRĂILA la data de 29-11-2013 în dosarul nr. 14626/196/2013

Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4670

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BRĂILA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 6990/2013

Ședința publică de la 29 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE B. N.

Grefier A. S.

Pe rol fiind pronunțarea acțiunii civile având ca obiect pensie întreținere majorare formulată de reclamantul V. N.-L. domiciliat în B., Piața T., nr. 5 în contradictoriu cu pârâta P. A. domiciliată în B., . A.

Dezbaterile orale au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 22.11.2013 care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 29.11.2013.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.09.2013 sub nr._ /201, reclamantul V. N. L. a chemat în judecată pe pârâta P. A. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună majorarea pensiei întreținere stabilită prin sent.civ. 3697/15 mai 2012 a Judecătoriei B. în sarcina pârâtei P. A. și în favoarea minorilor Vrenescu I. (ns. la 09.04.1998) și V. T.-M. (ns. la 31.01.2007) prin raportare la venitul minim pe economie.

În dovedirea cererii, a depus la dosar, in fotocopie: sent.civ. 3697/15 mai 2012 a Judecătoriei B., certificate de nastere minori .

Pârâta, desi legal citat[, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la termenul de judecata acordat.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin sent.civ. 3697/15 mai 2012 a Judecătoriei B. pronunțată in dosarul nr._/196/2011 pârâtul a fost obligată la plata pensiei de întreținere in cuantum de 176 lei lunar în favoarea minorilor Vrenescu I. (ns. la 09.04.1998) și V. T.-M. (ns. la 31.01.2007) până la majoratul acestora.

Prin prezenta acțiune s-a solicitat de către reclamant majorarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina pârâtei și în favoarea minorilor până la majorat în raport de venitul minim pe economie

Instanța reține că potrivit art. 499 C.civ. „tatal si mama sunt obligati in solidar sa dea intretinere copilului lor minor (...)”. Potrivit art.531 C.civ: „daca se iveste o schimbare in ceea ce priveste mijloacele celui care presteaza intretinerea si nevoia celui care o primeste, instanta de tutela, potrivit imprejurarilor, poate mari sau micsora pensia de intretinere sau poate hotari incetarea platii ei”, prin noțiunea de „mijloace” înțelegându-se nu numai mijloacele materiale, ci și aptitudinea de a munci a celui obligat la întreținere, ce reprezintă izvorul mijloacelor materiale.

Potrivit art. 402 corob cu art. 529 alin.2 din C.civ., „cand intretinerea este datorata de parinte, ea se stabileste pana la o patrime din venitul sau lunar net, pentru un copil, o treime pentru 2 copii si o jumatate pentru 3 sau mai multi copii, aceste limite fiind imperative, nefiind posibila depăsirea lor.

Instanta retine sub acest aspect, fata de probele administrate, ca parata nu obtine venituri in baza unui contract individual de munca, motiv pentru care va fi avut in vedere venitul minim pe economie, in cuantum de 601 lei lunar (net)

Față de aceste considerente, instanța va admite acțiunea și va dispune majorarea pensiei de întreținere stabilită prin sent.civ. 3697/15 mai 2012 a Judecătoriei B. în sarcina pârâtei P. A. și în favoarea minorilor Vrenescu I. (ns. la 09.04.1998) și V. T.-M. (ns. la 31.01.2007) de la 88 lei/lună pentru fiecare la 100 lei/lună pentru fiecare minor, începând cu data de 23.09.2013 și până la majoratul acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul V. N.-L. domiciliat în B., Piața T., nr. 5 în contradictoriu cu pârâta P. A. domiciliată în B., . A.

Majorează pensia de întreținere stabilită prin sent.civ. 3697/15 mai 2012 a Judecătoriei B. în sarcina pârâtei P. A. și în favoarea minorilor Vrenescu I. (ns. la 09.04.1998) și V. T.-M. (ns. la 31.01.2007) de la 88 lei/lună pentru fiecare la 100 lei/lună pentru fiecare minor, începând cu data de 23.09.2013 și până la majoratul acestora.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare

Pronunțată în ședință publică azi, 29.11.2013

Președinte Grefier

N. B. S. A.

NB/SA 4ex(23.12.2013)

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 6990/2013. Judecătoria BRĂILA