Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 2616/2013. Judecătoria BRĂILA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2616/2013 pronunțată de Judecătoria BRĂILA la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 345/196/2013
Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4670
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BRĂILA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 2616/2013
Ședința publică de la 27 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. C.
Grefier A. S.
Pe rol soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul M. G. prin Primar cu sediul în G., . în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în ., ., jud. B. având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru pârât avocat N. T. cu delegație la dosar fila 17, lipsă fiind reclamantă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare a părților nu a fost legal îndeplinită, stadiul judecății – al treilea termen de judecată, lipsă relații reclamant, după care:
Avocatul pârâtului solicită în apărare proba cu înscrisurile de la dosar.
În temeiul articolului 167 Cod procedură civilă încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile de la dosar și nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă pârâtului cuvântul pe fond.
Pârâtul prin avocat solicită respingerea plângerii având în vedere că au devenit proprietarul țevilor subterane în baza unui actului notarial iar înscrierea în cartea funciară a fost făcută în baza acestui act. Cu cheltuieli de judecată – depune la dosar chitanța doveditoare.
INSTANȚA
Prin cererea inregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 11.01.2013 reclamantul M. G. prin Primar a formulat în contradictoriu cu pârâta . plangere impotriva incheierii de reexaminare nr._/12.11.2012 pronunțată de OCPI B..
In motivarea plângerii reclamantul a aratat că încheierea nr._/31.08.2012 emisa de OCPI B. nu întrunește condițiile de legalitate întrucat prin notarea existentei de lucrări fara vreun titlu valabil pe terenul aparținând UAT Muncipiul G., respectiv a sistemului de irigații cu tevi subterane, se dispune in mod nelegal asupra terenului proprietatea privata a Municipiului G. in baza HG 512/2002, art. 1, alin. 2 si Anexa 1.
Prin contractul de închiriere nr. 1295/25.09.2007, pentru o perioada de 5 ani M. G. prin Primar a inchiriat, in urma licitației publice, către . B., suprafața totala de 600 ha, cu destinatia teren agricol iar cu data de 30.09.2012, acest contract si-a incetat activitatea, chiriașul . B. având obligația de a restitui către UAT M. G. in deplina proprietate si liber de orice sarcina bunul inchiriat, respectiv suprafața de teren cu destinație agricola de 600 ha.
Or, debitoarea ., nu numai ca nu a predat suprafața închiriata, ci manifestând intenții dolosive si invocând dobândirea de la un tert, a cerut către Oficiul de cadastru si Publicitate Imobiliara B. notarea existentei retelei/sistemului de irigații cu tevi subterane pe chiar același teren. Caracterul profund ilegal al operațiunii de preluare a posesiei efective asupra terenului de 600 ha este dovedit prin faptul ca prin contractul de vânzare cumpărare autentificat BNP V. B. sub nr. 5542/14.08.2012 a avut loc transferul proprietății asupra sistemului de irigații sub presiune cu tevi subterane intre terțul persoana fizica B. A. către . B., cu același cod de înregistrare: J 09 / 844 / 1994 cu cel al A. S. Siliștea B.. Toate acestea in ignorarea prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 512/23.05.2002 privind transmiterea unor bunuri proprietate privata a statului in proprietatea publica a Municipiului G. si administrarea Consiliului Local G., care prevede expres ca: „ Se aproba scoaterea din funcțiune si casarea amenajărilor de irigații situate pe terenul prevăzut ... Predarea - preluarea bunurilor imobile ... precum si stabilirea valorii bunurilor scoase din funcțiune si casate ... se fac pe baza de protocol încheiat intre părțile interesate ..."
A mai arătat că reprezentanții ., actuali reprezentanți ai . B., au manifestat rea-credință in ceea ce privește predarea - preluarea acestor bunuri accesorii - sistemele de irigații fata de fondul principal - suprafața de teren de 600 ha trecuta in proprietatea unității administrativ teritoriale a Municipiului G. conform HG 512 / 2012.
Totodată, a arătat că terenul ce face obiect al notarii existentei rețelei de irigații cu tevi subterane, teren ce aparține Municipiului G. nu poate fi valorificat conform legii prin închiriere in urma licitației publice.
În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 50, alin. 2 din Legea nr. 7/1996, art. 1, alin. 1 din HG nr. 512/2002 si Anexa la aceasta, Legea nr. 213/1998.
La data de 19.02.2013, prin serviciul registratură al instanței, pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii.
În motivarea a arătat că în baza contractului aut. sub nr. 5543/14.08.2012 de B.N. ..C. A. S. SRL a devenit proprietara sistemului de irigații sub presiune cu tevi subterane iar prin incheierea de C.F. nr._/31.08.2012, în baza disp. art. 540 al. 2 din N.C.C. s-a dispus notarea sistemelor de irigații cu tevi subterane in suprafața de 5 m in baza actului notarial, pentru imobilul cu nr. cadastral 1173 inscris in C.F._ a U.A.T. Vadeni. Împotriva acestei incheieri s-a formulat cerere de reexaminare, cerere ce a fost respinsa de O.C.P.I. B. prin incheierea nr._/12.11.2012. Consideră ca notarea in C.F. a sistemului de irigații proprietatea acesteia este perfect legala si ca in cadrul procedurii de carte funciara nu se analizează valabilitatea actului in baza căruia se face notarea, acesta fiind un act autentic. Contractul de vanzare-cumpararea sus indicat constituie titlu valabil in baza căruia s-a dispus notarea intregului sistem de irigații. Notarea in C.F. s-a făcut in condițiile impuse de art. 48 din L. 7/1996, modificata- legea cadastrului si a publicității imobiliare - iar analizarea valabilității actului intimatei in cadrul procedurii necontencioase de carte funciara nu este posibila.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
S-au depus la dosarul cauzei, în copie, următoarele înscrisuri: protocol nr._ din data de 01.08.2002, proces verbal de predare - preluare din data de 25.03.2003, contract de închiriere nr. 1295/25.09.2007 și a fost atașat dosarul nr._/2012 +_/2012 al OCPI B..
Din analiza actelor si lucrărilor dosarului instanta retine urmatoarele:
Prin încheierea nr._/31.08.2012 emisă de OCPI B. în dosarul nr._/23.08.2012 s-a notat că pe terenul cu nr. cadastral 1173, înscris în cartea funciară nr._ UAT Vădeni, având proprietar M. G. există sistem de irigații cu țevi subterane în lungime de 5 m. La baza acestei notări a stat contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 5542/14.08.2012 de B.N. . care B. A. a transmis în proprietatea . inclusiv rețeaua subterană de conducte pentru irigațiile amplasate pe terenul cu nr. cadastral 1173, carte funciară_ de pe raza Comunei Vădeni, Județul B..
Împotriva încheierii nr._/31.08.2012, petentul a formulat cerere de reexaminare prin care a arătat că sistemul de irigații cu țevi subterane aparține UAT M. G., în baza art. 1, alin. 2 din HG 512/2002 și Anexei privind transmiterea unor bunuri din proprietatea privată a statului în proprietatea publică a Municipiului G. și în administrarea Consiliului Local al Municipiului G..
Prin încheierea nr._/12.11.2012 emisă de OCPI B. a fost respinsă cererea de reexaminarea a petentului, reținându-se că procedura de carte funciară este o procedură necontencioasă, legalitatea actului notarial autentic în baza căruia s-a efectuat notarea în cartea funciară putând fi analizată doar de instanța de judecată în cadrul unei acțiuni de drept comun.
Conform art. 881 C. civ. notarea se referă la înscrierea altor drepturi, acte, fapte sau raporturi juridice în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară, spre deosebire de intabulare și înscrierea provizorie care au ca obiect drepturi tabulare.
Totodată potrivit art. 902 C.civ. Drepturile, faptele sau alte raporturi juridice prevăzute la art. 876 alin. (2) devin opozabile terțelor persoane exclusiv prin notare, dacă nu se dovedește că au fost cunoscute pe altă cale, în afara cazului în care din lege rezultă că simpla cunoaștere a acestora nu este suficientă pentru a suplini lipsa de publicitate. iar dispozițiile art. 876 alin. 2 prevăd că În cazurile prevăzute de lege pot fi înscrise în cartea funciară și alte drepturi, fapte sau raporturi juridice, dacă au legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară.
Având în vedere aceste dispoziții legale, precum și dispozițiile art. 20 din Legea nr. 7/1996 (forma in vigoare la data pronunțării încheierii nr._/12.11.2012) conform cărora Dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza înscrisului autentic notarial sau a certificatului de moștenitor, încheiate de un notar public în funcție în România, a hotărârii judecătorești rămase definitivă și irevocabilă sau pe baza unui act emis de autoritățile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta, prin care s-au constituit ori transmis în mod valabil., instanța reține că notarea efectuată prin încheierea nr._/31.08.2012 emisă de OCPI B. în Dosarul nr._/23.08.2012 vizează un fapt ce are legătură cu terenul având nr. cadastral 1173, înscris în cartea funciară nr._ UAT Vădeni, respectiv existența unui sistem de irigații incorporat în terenul menționat anterior.
În raport cu această situație de fapt, instanța apreciază că în mod legal, OCPI B. a procedat la notarea existenței sistemului de irigații pe terenul cu nr. cadastral 1173 și a procedat la respingerea cererii de reexaminare formulată de petent.
Plângerea împotriva înscrierii în cartea funciară este admisibilă dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constat că nu mai sunt îndeplinite condițiile de esență a dreptului înscris sau dacă au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea. Eventuala comparare a titlurilor existente pentru același sistem de irigații se poate face în cadrul unei acțiuni de drept comun și nu în cadrul unei plângeri împotriva încheierii de carte funciară. În cauză însă nu s-a făcut dovada încetării efectelor contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 5542/14.08.2012 în baza căruia s-a procedat la notarea existenței rețelei subterane de conducte pentru irigațiile amplasate pe terenul cu nr. cadastral 1173, carte funciară_ de pe raza Comunei Vădeni, Județul B..
Față de aceste considerente, in conformitate cu art. 31 din Legea nr.7/1996 instanța urmează să respingă plângerea ca nefondată.
În baza art. 274 C.proc.civ., instanța urmează să îl oblige pe reclamant să plătească pârâtei suma de 200 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat achitat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge plangerea formulata de reclamantul M. G. prin Primar cu sediul în G., . în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în ., ./1/1, jud. B., ca nefondată.
Obligă reclamantul să plătească pârâtei suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel in termen de 15 zile de la comunicare .
Pronuntata in sedinta publica azi, 27.03.2013.
Președinte Grefier
C. A. S. A.
CA/SA 4ex(03.04.2013)
← Somaţie de plată. Sentința nr. 3074/2013. Judecătoria BRĂILA | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3323/2013. Judecătoria... → |
---|