Somaţie de plată. Sentința nr. 28/2013. Judecătoria BRĂILA

Sentința nr. 28/2013 pronunțată de Judecătoria BRĂILA la data de 07-01-2013 în dosarul nr. 16865/196/2012

Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4670

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BRĂILA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINTA CIVILA NR. 28

Ședința publică de la 7 ianuarie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: M. F. C.

Grefier: S. L. D.

Pe rol solutionarea cauzei comerciale privind pe creditoarea S.C. R.&R. S.A. cu sediul în mun. București, .. 75, Forum 2000 Building, etaj 2, Faza I, sectorul 5 în contradictoriu cu debitorul G. F. domiciliat în mun. B., . nr. 2, județul B., având ca obiect somație de plată.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefiera de ședință care învederează instanței stadiul judecății – prim termen de judecată, cerere legal timbrată, nu s-a depus întâmpinare, după care,

În baza art. 1591 Cod procedura civila, instanța stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, având în vedere prevederile din OG 5/2001.

Constatând că prin cererea de chemare în judecată creditoarea a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța în temeiul art. 167 C. pr. civ. încuviințează pentru creditoare proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei ca pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANTA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.12.2012 sub numărul_ creditoarea S.C. R.&R. S.A. a solicitat emiterea somației de plată împotriva debitorului G. F. pentru suma de 182 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de internet, telefonie și cablu Tv prestate, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, s-a arătat că, a încheiat cu debitorul contractul de furnizare servicii nr._/12.08.2010 în baza căruia aceasta a beneficiat de serviciile specificate în contract, în schimbul plății tarifelor aferente.

S-a precizat că debitorul nu și-a îndeplinit obligația de plată a facturilor emise pentru perioada ianuarie 2011 – aprilie 2011, datorând creditoarei suma de 182 lei reprezentând contravaloarea acestora.

S-a învederat instanței că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva debitorului.

În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. 5/2001 și art. 969 din Codul Civil.

În dovedirea cererii au fost depuse în copie înscrisuri. (filele 5-14 din dosar)

Debitorul nu a formulat întâmpinare.

Potrivit art. 167 din codul de procedură civilă a fost încuviințată creditoarei proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele dosarului, instanța constată că cererea prin care se declanșează procedura somației de plată, reglementată de O.G. nr. 5/2001, trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute de art. 1 alin. (1) din acest act normativ.

Astfel, conform textului legal sus-menționat, procedura somației de plată se desfășoară în scopul realizării creanțelor certe, lichide și exigibile, ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract, constatate printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris însușit de părți, ori în alt mod admis de lege și care atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.

Creanța trebuie să fie certă, lichidă și exigibilă, respectiv să aibă o existență neîndoielnică care să rezulte din chiar înscrisul constatator al creanței, conform art. 379 alin. (3) C.p.c, cuantumul său să fie determinat prin înscrisul respectiv sau prin alte înscrisuri ce emană, sunt recunoscute sau sunt opozabile debitorului, conform art. 379 alin. (4) C.p.c., iar termenul prevăzut în favoarea ori și în favoarea debitorului să se fi împlinit.

Analizând cererea de emitere a somației de plată ce face obiectul cauzei de față, instanța constată că între creditoarea S.C. R.&R. S.A., în calitate de furnizor, și debitor, în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul de furnizare servicii nr._/12.08.2010 având ca obiect prestare servicii de internet, telefonie și televiziune prin cablu. (filele 5-6 din dosar)

În executarea convenției, S.C. R.&R. SA a asigurat aceste servicii și a emis facturi fiscale pentru perioada februarie 2011 – mai 2011, fără ca debitorul să achite contravaloarea acestora, acesta datorând creditoarei suma de 182 lei, potrivit facturilor fiscale emise de creditoare. (filele 11-14 din dosar)

Instanța reține că debitorul și-a asumat obligația de plată a contravalorii facturilor prin semnarea contractului, că existența creanței creditoarei rezultă din această convenție, din facturile fiscale necontestate de debitor, cuantumul său fiind determinat, iar suma datorată este exigibilă la data formulării prezentei cereri.

În consecință, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din OG 5/2001, instanța va admite cererea care face obiectul prezentei cauze și va soma debitorul la plata către creditoare a sumei de 182 lei reprezentând debit neachitat în termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei ordonanțe.

În temeiul art. 274 din Codul de Procedură Civilă instanța va obliga debitorul la plata către creditoare în același termen a sumei de 40,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată suportate în prezenta cauză de creditoare din care 39 lei taxă judiciară de timbru și 1,5 lei timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite cererea formulată de creditoarea S.C. R.&R. S.A. cu sediul în mun. București, .. 75, Forum 2000 Building, etaj 2, Faza I, sectorul 5 în contradictoriu cu debitorul G. F. domiciliat în mun. B., . nr. 2, județul B..

Somează debitorul să achite creditoarei suma de 2646,53 reprezentând debit neachitat și suma de 40,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată în termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei ordonanțe.

Irevocabilă pentru creditoare.

Cu drept la cerere în anulare în 10 zile de la comunicare pentru debitor.

Pronunțată în ședință publică azi 07 ianuarie 2013.

Președinte, Grefier,

M. F. C. S. L. D.

Red/Tehn/C.M.F./S.D.

10.01.2013/4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 28/2013. Judecătoria BRĂILA