Evacuare. Sentința nr. 26/2013. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 26/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 26-11-2013 în dosarul nr. 9090/197/2006

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR NR_

SENTINȚA CIVILĂ NR_

Ședința publică din 26.11.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. M. – judecător

GREFIER: C. D.

Pe rol fiind solutionarea cauzei civile avand ca obiect “evacuare” formulata de reclamanta S.C. T. S.A. in contradictoriu cu paratii G. F., G. G. si G. F. R..

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Instanța invocă din oficiu excepția de perimare a cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției perimării .

JUDECĂTORIA

Constată că, prin cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. 9090 /197/2006 la data de 20.11.2006, reclamanta S.C. T. S.A. Ghimbav în contradictoriu cu pârâții G. F., G. G. și G. F. R. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună evacuarea pârâților din imobilul apartament situat în Ghimbav, ., camera 307, jud. B., imobil proprietate a reclamantei, pe care pârâții îl ocupă fără titlu.

În urma verificării actelor de la dosar rezultă ca la data de 04.06.2007 s-a dispus, în temeiul art. 244 pct. 1 din C.pr.civilă, suspendarea judecării cauzei până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului civil nr._ al Judecătoriei B. .

Judecătoria B. prin sentința civilă nr._ pronunțată la data de 14.10.2010 în dosarul civil_ al Judecătoriei B. a obligat pârâta S.C. T. Sa Ghimbav să încheie cu reclamanții G. F. și G. G. E. contract de vânzare – cumpărare având ca obiect locuința situată în Ghimbav, ., .. 307, jud. B..

Tribunalul B. prin decizia civilă nr. 234/R / 27.02.2012 pronunțată în dosarul civil nr._ a respins recursul declarat de recurenta .., decizia rămânând irevocabilă la data de 27.02.2012.

Potrivit art.250 alin.1 C.pr civilă cursul perimării este suspendat atât timp cât dăinuiește suspendarea judecății, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art.244 și dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată.

Aplicând regula în cauză, rezultă că suspendarea cursului perimării a durat până la data pronunțării deciziei civile nr. 234/R a Tribunalului B., respectiv 27.02.2012., decizie irevocabilă.

Pe considerentul că părțile nu au solicitat reluarea cursului judecății, în scopul întreruperii cursului perimării conform art. 249 din C.pr.civilă, prin formularea unei cererii de repunere pe rol în condițiile art. 244 alin. 2 din C.pr.civilă, nestăruind în judecată și, fiind împlinit termenul de un an care curge de la data de 24.05.2012, instanța, în temeiul art. 252 alin. 2 din C.pr. civilă rap. la art. 248 alin. 1 din C.pr.civilă va admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu și în consecință va constata perimată cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta S.C. T. S.A. în contradictoriu cu pârâții G. F., G. G. și G. F. R., având ca obiect evacuare .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 252 alin. 2 din C.pr. civilă rap. la art. 248 alin. 1 din C.pr.civilă admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu și în consecință:

Constată perimată cererea de chemare formulată de reclamanta S.C. „ T. „ S.A., cu sediul în loc. Ghmibav, ., jud. B. în contradictoriu cu pârâții G. G., G. F. și G. F. R., toți cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul Cabinetul de avocat „ P. I. „, situat în B., ., având ca obiect ‘’ evacuare “ .

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 26.11.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

A. M. C. D.

Red/ Dact. A.M. – 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Sentința nr. 26/2013. Judecătoria BRAŞOV