Ordin de protecţie. Sentința nr. 08/2013. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 08/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 08-11-2013 în dosarul nr. 25664/197/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 08.11.2013
PREȘEDINTE- A. R. V.- Judecător
GREFIER – G.-M. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut pe fond în ședința publică din data de 07.11.2013, când părțile au pus concluzii pe fond conform celor consemnate în încheierea de ședință din ziua respectivă, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 08.11.2013.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Instanța, în urma deliberării, a pronunțat sentința de mai jos.
JUDECĂTORIA
Constată că prin cererea privind emiterea ordinului de protecție înregistrată la această instanță sub nr._ la data de 02.10.2013, reclamanta U. A. I. l-a chemat în judecată pe pârâtul U. M., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună emiterea unui ordin de protecție cu privire la persoana reclamantei și a copiilor săi, ordin de protecție prin care pârâtul să fie obligat să păstreze o distanță de cel puțin 200 metri față de reclamantă și față de copii, față de domiciliul lor pe o perioadă de 6 luni, interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic sau în orice alt mod cu reclamanta, încredințarea minorilor și stabilirea reședinței acestora la domiciliul reclamantei, obligarea pârâtului la plata contravalorii întreținerii locuinței și a minorilor.
În motivarea cererii formulate reclamanta a arătat că întreaga lor familie a locuit în imobilul tatălui său din B., ., ., .-3 luni pe familia mergea în G., unde reclamanta lucra ca ospătar.
Arată că pârâtul a exercitat acte de violență asupra sa precum și asupra copiilor minori, în repetate rânduri, iar în luna septembrie a acestui an, în timp ce se aflau în G., pârâtul a provocat un scandal și a agresat-o fizic pe reclamantă, pentru că nu a acceptat relația extraconjugală a pârâtului. În urma acestui scandal, reclamanta s-a întors în țară împreună cu copii, comunicându-i pârâtului că intenționează să promoveze acțiunea de divorț. Arată reclamanta că pârâtul a devenit agresiv și verbal, amenințând-o că va recurge la un gest necugetat în ceea ce privește întreaga familie. Reclamanta arată că pârâtul îi inspiră o permanentă teamă, o amenință că, dacă își dorește desfacerea căsătoriei, îi va aplica bătăi ce o vor pune în imposibilitate de a se deplasa sau exprima.
Cererea de chemare în judecată este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform art. 26 alin. 2 din Legea nr. 217/2003, republicată.
În probațiune s-au depus la dosar înscrisuri, a fost audiată martora F. A. propusă de reclamantă. Pârâtul, citat la interogatoriu, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat apărări.
Conform art. 27 alin.1 din Legea nr. 217/2003 cererea s-a judecat cu participarea procurorului iar conform art. 27 alin. 4 din Legea 217/2003, pârâtului i-a fost asigurată asistența juridică obligatorie.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit certificatului de căsătorie depus la dosar (f.9), părțile s-au căsătorit la data de 06 noiembrie 2008, iar în timpul căsătoriei s-au născut minorii U. Gavriil, la 25 martie 2009 și U. R.-A., la 30 noiembrie 2010 (f.10,11).
Potrivit declarației martorei F. A., pârâtul a fost agresiv atât față de reclamantă cât și față de minorul U. Gavriil, martora văzând că pârâtul l-a lovit pe minor în cel puțin două împrejurări. A relatat martora că, l-a văzut pe minor cu o pată pe cap, părul lipsind dintr-o anumită porțiune, minorul spunându-i că l-a bătut tatăl. Din planșele foto depuse la dosar rezultă această împrejurare. Martora a relatat că a auzit de la alte persoane, respectiv fratele reclamantei, tatăl acesteia și prieteni, faptul că pârâtul o lovește pe reclamantă. Martora a declarat că pârâtul nu este interesat de copii, nu este afectuos cu copii, dar că acesta contribuie la întreținerea copiilor.
De asemenea, din certificatul medico-legal emis la data de 27 septembrie 2013, rezultă faptul că reclamanta a prezentat leziuni traumatice ce s-au putut produce prin loviri cu și de corpuri dure, din istoric rezultând că reclamanta a declarat că a fost agresată de soțul ei pe teritoriul Greciei. Rezult că aceasta avea leziuni atât la nivelul capului, cât și pe corp (f.19).
Din declarația martorei rezultă că pârâtul se află acum în G. și lucrează dar nu locuiește efectiv în G.. Reclamanta susține că pârâtul nu locuiește efectiv în G. ci are un loc de muncă ce implică deplasarea acolo (f. 27).
Instanța nu va avea în vedere declarația numitului P. V., depusă de reclamantă, întrucât proba nu a fost administrată nemijlocit, în fața instanței, în condiții de contradictorialitate.
În drept, conform dispozițiilor art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței, ca în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să dispună, una sau mai multe măsuri cu caracter provizoriu, respectiv obligații sau interdicții astfel cum acestea sunt enumerate la lit. a) – h) din alin. 1 al art. 23.
Legea nr. 217/2003, republicată în Monitorul Oficial nr. 365/30.05.2012, la art. 23 alin. 1, prevede posibilitatea luării măsurilor respective pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, iar potrivit art. 5 lit. b), în sensul Legii nr. 217/2003, prin membru de familie se înțelege și soțul/soția condiție îndeplinită în cauză raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată.
Art. 3 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 prevede că există violență în familie atunci când un membru de familie exercită împotriva altui membru al aceleiași familii, orice acțiune sau inacțiune intenționată, manifestată fizic sau verbal, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate.
Conform art. 4 din Legea nr. 217/2003, violența în familie poate îmbrăca forma violenței verbale ce se manifestă prin folosirea unui limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, amenințări, cuvinte și expresii degradante sau umilitoare. De asemenea, aceasta se poate manifesta prin violență psihologică în sensul provocării de stări de tensiune și de suferință psihică, violență demonstrativă asupra obiectelor, amenințări verbale, acte de gelozie, etc. Violența în familie se mai poate manifesta prin violență fizică chiar și în cele mai ușoare forme.
În speță, având în vedere probele administrate în cauză, instanța apreciază ca pârâtul manifestă violență fizică asupra reclamantei și asupra minorului U. Gavriil precum și violență psihică asupra reclamantei și minorilor.
Împrejurarea că pârâtul lucrează și în străinătate nu înseamnă că cererea reclamantei este lipsită de interes, faptul că pârâtul poate fi agresiv fiind evident, atâta timp cât, astfel cum a arătat martora F. A., actele sale de violență asupra reclamantei și minorului au fost repetate, nu este vorba de un incident izolat ci de o manifestare constantă de violență a pârâtului față de reclamantă și față de copii.
Instanța reține că emiterea unui ordin de protecție nu este condiționată de numărul actelor de violență ci de însăși existența și intensitatea acesteia. Leziunile descrise în certificatul medico-legal (f. 12), planșele foto privind pe minor, arată fără putință de tăgadă starea în care reclamanta și minorul s-au aflat, fiindu-le pusă în pericol integritatea fizică și psihică. Împrejurarea că reclamanta nu cunoaște perioada în care pârâtul va fi în țară nu justifică respingerea ordinului de protecție întrucât cererea reclamantei a fost formulată la scurt timp după punerea acesteia în pericol, iar măsura luată este justificată de atitudinea pârâtului până la data formulării cererii.
În consecință, instanța va admite cererea reclamantei de obligare a pârâtului să păstreze o distanță minimă de 200 m față de reclamantă și copii, justificată prin necesitatea apărării dreptului reclamantei și a copiilor minori de a beneficia de integritate psihică și fizică, raportat la actele de violență fizică și psihică săvârșite de pârât împotriva reclamantei și a copiilor, acte dovedite în cauză.
Instanța va admite cererea privind încredințarea copiilor minori și stabilirea reședinței acestora la reclamantă, în temeiul art. 23 alin. 1 lit. h din Legea nr. 217/2013, apreciind că această măsură este în interesul minorilor.
Instanța va admite și cererea reclamantei privind interzicerea pârâtului de a avea orice contact, inclusiv telefonic, cu reclamanta, instanța reținând că pârâtul poate păstra legăturile personale cu copii prin corespondență sau prin telefon, conform art. 16 alin.2 din Legea nr. 272/2004.
Reclamanta a arătat că locuința sa este în ., ., . a arătat locul de muncă sau unitățile de învățământ față de care solicită ca pârâtul să păstreze o anumită distanță, astfel că instanța va respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâtului să păstreze o distanță de 200 m față de locul de muncă sau unitatea de învățământ.
Instanța constată că, în cuprinsul formularului de emitere a ordinului de protecție se solicită și evacuarea temporară a pârâtului din locuință, însă din declarația martorei rezultă că pârâtul nu locuiește în prezent cu reclamanta și copii, chiar reclamanta solicitând citarea acestuia la altă adresă decât cea a locuinței sale, respectiv în B., ., . cererea este nefondată și urmează a fi respinsă.
De asemenea, raportat la faptul că reclamanta nu fost nevoită să plece din locuința familiei, ci a locuit și locuiește în imobilul tatălui său, așa cum a arătat în cerere, iar din declarația martorei rezultă că pârâtul contribuie la întreținerea minorilor, instanța va respinge cererea de obligare a pârâtului la plata contravalorii întreținerii locuinței și a minorilor.
Potrivit art. 24 din Legea nr. 217/2003, văzând că în speță actele de violență ale pârâtului împotriva reclamantei și a minorilor nu au fost izolate, ci s-au manifestat în mai multe rânduri, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză, instanța va dispune ca măsura ce urmează a fi dispusă prin ordinul de protecție, să fie luată pe perioada maximă prevăzută de lege, de 6 luni, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri.
În consecință, având în vedere considerentele de fapt și de drept mai sus expuse instanța va admite în parte cererea reclamantei și va dispune conform dispozitivului.
În baza art. 82 din Legea nr. 51/1995, art. 2 alin. 1 pct. 1 lit. m) din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților încheiat între Ministerul Justiției și U.N.B.R., instanța va stabili valoarea de 200 lei cu titlu de onorariu cuvenit avocatului care a acordat asistență juridică pârâtului, prezent în instanță la două termene de judecată, conform art. 27alin. 4 din Legea nr. 217/2003, onorariu ce se va achita din fondurile Ministerului Justiției.
În temeiul dispozițiilor art. II din Legea nr. 25/2012, instanța reține că sumele de bani reprezentând onorariu avocat pentru acordarea asistenței juridice obligatorii urmează regimul juridic stabilit de dispozițiile Codului de procedură penală, astfel că în temeiul art. 191 alin. 1 C. proc.pen. și față de admiterea în parte a cererii reclamantei privind emiterea ordinului de protecție, cheltuielile judiciare avansate de Stat cu titlu de onorariu cuvenit avocatului care a acordat asistență juridică pârâtului, rămân în sarcina acestuia.
Instanța va respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, nefiind depusă la dosar vreo dovadă în acest sens, în condițiile art. 452 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta U. A. I., CNP_, domiciliată în B., ., ., ., jud. B., cu domiciliul procesual ales la cab. Av. „C. C. B.” cu sediul în B., ., jud. B., în contradictoriu cu pârâtul U. M. domiciliat în B., ., ., ., CNP_ având ca obiect emiterea unui ordin de protecție și în consecință:
Dispune obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime de 200 m față de reclamantă și față de copiii minori U. GVRIIL născut la data de 24.03.2009 și U. R.-A. născut la data de 30.10.2010, pe o perioadă de 6 luni, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri.
Încredințează în mod provizoriu minorii către mamă și stabilește reședința acestora la reclamantă, pe o perioadă de 6 luni, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri.
Interzice pârâtului de a avea orice contact, inclusiv telefonic, cu reclamanta, pe o perioadă de 6 luni, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri.
Respinge celelalte cereri.
Stabilește suma de 200 lei cu titlu de onorariu cuvenit avocatului care a acordat asistență juridică pârâtului, onorariu ce se va achita din fondurile Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare avansate de Stat cu titlu de onorariu cuvenit avocatului care a acordat asistență juridică pârâtului, rămân în sarcina acestuia.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 3 zile de la pronunțare.
Cererea privind exercitarea căii de atac se depune la Judecătoria B..
Prezenta hotărâre se va comunica de îndată Secției 4 Poliție și Secției 5 Poliție Mun. B., în a căror rază teritorială se află domiciliul reclamantei, respectiv al pârâtului.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.11.2013.
P.,GREFIER,
A. R. V. G.-M. B.
ARV/11.11.2013
Ex.6
| ← Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 8015/2013.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 06/2013. Judecătoria BRAŞOV → |
|---|
