Pensie întreţinere. Sentința nr. 06/2013. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 06/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 7207/197/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 06.12.2013

Instanța constituită din:

Președinte: R. S. L.

Grefier: A.-M. CRUȘA-P.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 29.11.2013, dezbaterile fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 06.12.2013.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.

Instanța, deliberând, a pronunțat sentința de mai jos:

JUDECĂTORIA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare in judecata, astfel cum a fost precizată, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.03.2013, reclamanta D. Maricia a solicitat în contradictoriu cu pârâtul R. C. B. majorarea pensiei de întreținere la care a fost obligat acesta în favoarea minorului R. D..

În motivare a arătat că pârâtul nu și-a mai onorat obligația de întreținere față de minor din 2007.

Cererea nu a fost motivată în drept.

În probațiune a depus înscrisuri.

Cererea este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru, conform art. 15 lit.c din Legea nr. 146/1997

La data de 12.04.2013 pârâtul R. C. B. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a arătat că este de acord cu majorarea pensiei de întreținere solicitând ca reclamanta să fie obligată să-i permită să-l viziteze pe minor potrivit următorului program, care a fost precizat la termenul de judecată din data de 29.11.2013: prima și a treia sâmbătă a fiecărei luni, de la ora 14 la ora 18, la domiciliul reclamantei; în timpul vacanței de două săptămâni, minorul să locuiască o săptămână cu pârâtul-reclamant; în vacanța mare, minorul să locuiască cu acesta două săptămâni; în timpul sărbătorii de P., minorul să locuiască cu pârâtul-reclamant trei zile sau, dacă reclamanta nu dorește de sărbătoarea de P., atunci minorul să locuiască cu pârâtul-reclamant trei zile, de sărbătoarea Crăciunului.

În motivare a arătat că după divorțul părților, pârâtul-reclamant nu a avut voie să ia legătura cu minorul decât la domiciliul reclamantei și până în anul 2008 acesta a plătit pensie de întreține iar după această dată nu a mai plătit pentru că nu a avut de lucru. A precizat că este de acord cu plata către minor a pensiei de întreținere de la momentul introducerii acțiunii sau de la data pronunțării hotărârii, în funcție de solicitarea reclamantei. Cu privire la programul de vizită a arătat că solicită stabilirea programului de vizită pentru că, în câteva rânduri s-a dus să-l vadă pe minor însă reclamanta nu i-a permis. A mai precizat că are condiții bune pentru creșterea unui copil, că dorește să facă parte din viața minorului, să aibă o relație firească cu acesta.

În drept a invocat disp.art. 401, art. 403 și urm.Cod civil.

În probațiune a depus înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 8 lei și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.

Instanța a administrat în cauză proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul părților (f.140-142), proba testimonială cu martorii B. A. (f.143) și P. E. (f.177). La dosarul cauzei a fost depus și referatul de anchetă socială întocmit de Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei S. (f.86). Instanța a procedat și la audierea minorului în camera de consiliu (f.128).

Analizând ansamblul probator, instanța reține următoarele:

Reclamanta D. M. și pârâtul R. C. B. sunt părinții minorului R. D., născut la data de 3.08.2002 (f.4).

Prin Sentința civilă nr. 2344/15.03.2005 rămasă definitivă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 37/R/MF din 19.05.2006 s-a desfăcut căsătoria dintre părți, minorul fiind încredințat spre creștere și educare mamei.

Prin Sentința civilă nr. 1635/26.02.2007 pronunțată de Judecătoria B. s-a dispus reducerea pensiei de întreținere stabilită în sarcina pârâtului-reclamant R. C. B. și în favoarea minorului R. D., la suma de 86 lei lunar, începând cu data de 31.12.2006 și până la majoratul minorului sau alte dispoziții ale instanței.

Potrivit art. 531 alin. 1 Cod civil, dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, va putea mări sau micșora pensia de întreținere […].

Din textele legale mai sus menționate rezultă că pensia de întreținere poate suferi modificări cât privește cuantumul sau atunci când se modifică situația de fapt. In cauza de față, s-a făcut dovada realizării de către pârâtul-reclamant a unor venituri din muncă, care sunt mai mari decât cele avute în vedere la data pronunțării Sentinței civile nr. 1635/26.02.2007. Astfel, din adeverința emisă la data de 22.05.2013 de . rezultă că în perioada noiembrie 2012-aprilie 2013 pârâtul-reclamant a obținut un venit mediu de 1633,83 lei lunar (f.61)

Prin urmare, în considerarea nevoilor minorului și raportat la veniturile obținute de pârâtu-reclamant, față de poziția pârâtului-reclamant care a fost de acord cu cererea reclamantei, și față de dispozițiile art. 531 din Codul Civil, instanța va majora pensia de întreținere stabilită în sarcina pârâtului-reclamant și în favoarea minorului R. D., născut la data de 03.08.2013 prin Sentința civilă nr.1635/26.02.2007 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ de la 86 lei lunar la suma de 408 lei lunar, începând cu data introducerii cererii, respectiv 13.03.2013 și până la majoratul copilului, sumă ce urmează a fi indexată de drept, trimestrial în funcție de rata inflației. Cu privire la data de la care se va majora pensia de întreținere, instanța va avea în vedere data introducerii cererii, în condițiile în care din chitanțele depuse la dosar de către pârâtul-reclamant (f.170-175) rezultă că acesta și-a onorat doar obligația stabilită în sarcina sa prin Sentința civilă nr. 1635/26.02.2007. Pe de altă parte instanța are în vedere faptul că întreținerea se acordă de la data cererii de chemare în judecată iar nu de la o dată ulterioară acesteia, deoarece ea este destinată să satisfacă nevoile actuale ale celui ce o reclamă, nevoi care apar doar la data promovării cererii introductive de instanță.

În ceea ce privește cererea pârâtului-reclamant de modificare a programului de vizită stabilit în favoarea sa prin Decizia civilă nr. 37/R/MF, instanța reține în primul rând disp.art. 403 cod civil conform căruia în cazul schimbării împrejurărilor, instanța de tutelă poate modifica măsurile cu privire la drepturile și îndatoririle părinților divorțați față de copii lor minori, la cererea oricăruia dintre părinți sau a unui alt membru de familie, a copilului etc.

Deși instanța reține că în acest moment nu mai subzistă motivele avute în vedere de instanța care a pronunțat Decizia civilă nr. 37/R/MF, în sensul că în prezent pârâtul-reclamant se bucură de o reputație bună în societate (conform declarației martorei B. A., f.143), are responsabilități în ceea ce privește îndatoririle de serviciu(f.65-75), are o relație bună cu copiii (conform martorei B. A.,f.143), toate acestea însă nu justifică modificarea modului de realizare a legăturilor personale cu minorul R. D..

În primul rând instanța are în vedere faptul că minorul R. D. îl consideră un străin pe tatăl său, nu îl cunoaște și nici nu dorește să-l cunoască, așa cum a declarat în fața instanței cu ocazia audierii în camera de consiliu. Deși s-ar putea susține că datorită vârstei sale minorul nu ar fi în măsură să aprecieze care este interesul său superior, respectiv acela de a avea o relație pozitivă cu tatăl său, acesta a părut instanței foarte stăpân pe sine, dând dovadă de sinceritate și maturitate, arătându-se foarte dezamăgit de atitudinea tatălui său care timp de 11 ani nu a luat legătura cu acesta. Pe de altă parte minorul a arătat că mama sa ar vrea că el să reia legătura cu tatăl însă aceasta are emoții din cauza faptului că sunt străini unul de altul.

Deși pârâtul-reclamant invocă faptul că reclamanta nu i-a permis să mențină legătura cu minorul, nici această împrejurare nu poate fi reținută de către instanță ca o circumstanță care să justifice pasivitatea acestuia în ceea ce privește relația sa cu minorul. În condițiile în care pârâtul-reclamant ar fi dorit să aibă o relație firească cu minorul și chiar dacă reclamanta l-ar fi împiedicat, acesta avea la îndemână căi legale pentru a restabili relația între cei doi și de care trebuia să uzeze. În schimb acesta a lăsat să treacă peste 8 ani fără să întreprindă demersuri în sensul de a-și asigura o prezență constantă în viața minorului.

În acest sens instanța reține și declarația martorei P. E., vecina reclamantei, care a relatat că nu l-a văzut pe pârâtul-reclamant să vină în vizită la minor, din 2004 și până în prezent. Totodată, aceasta confirmă și atitudinea distantă a minorului față de tată, minorul neaducând vorba despre tatăl său.

Nu în ultimul rând, nu se poate trece cu vederea și faptul că cererea pârâtului-reclamant de modificare a programului de vizită a intervenit numai după ce reclamanta a formulat plângere penală împotriva acestuia pentru neplata pensiei de întreținere precum și după ce a fost introdusă cererea de majorare a pensiei de întreținere. De altfel și pârâtul-reclamant a recunoscut cu ocazia interogatoriului propus de reclamanta-pârâtă că nu a plătit pensie de întreținere din 2008 și până s-a formulat plângerea penală împotriva sa. (f.140).

Chiar în aceste circumstanțe, nu se poate nega importanța tatălui în viața minorului, fiind de preferat ca acesta să aibă legături firești cu ambii părinți, însă pentru a se închega o relație între cei doi, aceasta trebuie să progreseze treptat iar tatăl nu trebuie să fie o prezență impusă în viața minorului. Pentru ca minorul să-l accepte pe tatăl său este necesar ca întrevederile dintre cei doi să aibă loc într-un mediu sigur pentru minor, respectiv în prezența mamei sau a altor figuri apropiate. Prin urmare, instanța reține că este de preferat ca programul stabilit prin Decizia civilă nr. 37/R/MF să fie menținut în continuare, iar în măsura în care legătura dintre tată și copil se echilibrează, pârâtul-reclamant poate solicita modificarea modalității de exercitare a relațiilor personale cu minorul.

Pentru aceste considerente, instanța urmează să respingă cererea pârâtului-reclamant ca neîntemeiată.

Față de culpa procesuală a pârâtului-reclamant, în baza art. 453 Cod proc.civ.urmează să-l oblige la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat (f.173).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta-pârâtă D. M., cu domiciliul ales în B., ..66, ., jud.B. la cab.av.D. Ș. în contradictoriu cu pârâtul-reclamant R. C. B., cu domiciliul în S., ., ., având ca obiect „pensie de întreținere”.

Majorează pensia de întreținere stabilită în sarcina pârâtului-reclamant și în favoarea minorului R. D., născut la data de 03.08.2013 prin Sentința civilă nr.1635/26.02.2007 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ de la 86 lei lunar la suma de 408 lei lunar, începând cu data introducerii cererii, respectiv 13.03.2013 și până la majoratul copilului, sumă ce urmează a fi indexată de drept, trimestrial în funcție de rata inflației.

Respinge cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant R. C. B., cu domiciliul în S., ., . în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă D. M., cu domiciliul ales în B., ..66, ., jud.B. la cab.av.D. Ș., având ca obiect „modificare program vizitare minor”, ca neîntemeiată.

Obligă pârâtul-reclamant la plata către reclamanta-pârâtă a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare la Tribunalul pentru Cauze de Minori și Familie B.. Cererea de apel se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi 06.12.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. S. L. A.-M. CRUȘA-P.

Red.RL, 2 ex/30.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 06/2013. Judecătoria BRAŞOV