Pretenţii. Sentința nr. 16/2013. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 16/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 16-12-2013 în dosarul nr. 675/197/2013
ROMANIA
JUDECATORIA BRASOV
DOSAR CIVIL NR ._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 16.12.2013
PREȘEDINTE I. V. Judecător
GREFIER S. C.
Pentru astăzi fiind amânata pronunțarea cauzei civile de față, care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 28.11.2013 când părțile au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședința din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentința, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 05.12.2013, apoi pentru data de 12.12.2013 si pentru data de 16.12.2013 .
La apelul nominal făcut in ședință publică, la pronunțare se constata lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Instanța, în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.
JUDECĂTORIA:
Constată prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 22.02.2012, reclamanții A. I., B. R.-L., Miștorică E.-C., M. A., N. M., P. N., R. M., Ș. L.-M., S. I. și V. M., au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice B. solicitând instanței:
- să constate, în sensul prevederilor art. 2 al. 1 din OG 137/2000 că reclamanții sunt supuși unui tratament discriminatoriu determinat de refuzul pârâtului 1 de a le achita sumele aferente suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare prevăzute de art. 31 al. 1 lit. c și d din Legea nr.188/1999; sume datorate începând cu data de 01.11.2004 și până la modificarea stării de fapt și/sau de drept ( în funcție de data numirii și de cea a încetării raporturilor de serviciu)
- să oblige pârâții să le plătească reclamanților cu titlu de despăgubiri sume echivalente celor descrise în cuprinsul primului capăt de cerere ( actualizate cu indicele de inflație, plus dobândă legală, calculate până la data plății efective), despăgubiri determinate prin aplicarea unui procent de 25% din salariul de bază în considerarea fiecăruia dintre cele două suplimente neacordate, începând cu data de 01.11.2004( sau, după caz, cu data numirii) și până la data modificării situației de fapt și /sau de drept, dar nu mai târziu de momentul abrogării art. 31 alin 1 lit c și d din Legea nr. 188/1999, prin efectul dispozițiilor Legii nr. 330/2009
- să oblige pârâtul 1 să aloce fondurile necesare achitării despăgubirilor solicitate
- să dispună, ca măsură de înlăturare a tratamentului discriminatoriu, completarea carnetelor de muncă ale reclamanților prin menționarea beneficiului suplimentului postului și al suplimentului corespunzător treptei de salarizare, în cuantum de câte 25% din salariul de bază.
În motivare, reclamanții au arătat că prin sentința civilă nr. 42/CA/19.01.2009 a Tribunalului B., irevocabilă prin decizia nr. 192/R/CA-Fisc/17.03.2009 a Curții de Apel B., Direcția Generală a Finanțelor Publice B. a fost obligată să plătească reclamanților pentru perioada 01.01._04, sumele aferente suplimentelor salariale solicitate, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, celelalte pretenții ale reclamanților fiind respinse. Demersuri identice au făcut și alți colegi ai reclamanților care au obținut sentințele civile nr. 757/CA/17.11.2008 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. și nr. 655/CA/01.10.2008 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B., care spre deosebire de reclamanți, au obținut executarea sentințelor menționate, prin acordarea suplimentelor în cuantum de câte 25%, deși nici în cazul acestora cuantumul suplimentelor nu fusese indicat prin hotărârile judecătorești. În aceste condiții, și față de dispozițiile OG nr. 137/2000, reclamanții apreciază că sunt grav discriminați.
Reclamanții mai arată că decizia nr. 192/R/C.A.Fisc/17.03.2009 a Curții de Apel B. nu se impune cu putere de lucru judecat în actuala cauză, dat fiind că temeiurile dedrept pe care se sprijină cererea de față sunt complet distincte.Astfel ,solicitarea reclamanților de a le fi achitate despăgubiri nu se fundamentează în mod direct pe prevederile art. 31 alin. 1 lit c și d, deci nu se solicită cuantificarea suplimentului postului și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare, ci repararea prejudiciului cauzat ca efect al discriminării, prejudiciu echivalent cu diferența procentuală dintre nivelul salarial al reclamanților și cel de care se bucură colegii care au obținut punerea în executare a hotărârilor judecătorești..
În final reclamanții arată că persoanelor care au beneficiat de punerea în executare a dispozițiilor deciziilor nr. 819/R/09.12.2008 și respectiv nr. 43/R/20.01.2009 ale Curții de Apel B. le-a fost adus la zi și conținutul carnetelor de muncă, prin menționarea celor două suplimente solicitate, inclusiv cu indicarea procentelor de câte 25% ce au fost înlăturate de instanțele de judecată în cazul reclamanților. Prin urmare consemnarea celor două suplimente în carnetele de muncă ale colegilor reclamanților, concomitant cu lipsa acelorași mențiuni în cazul acestora din urmă, reprezintă o altă latură a discriminării suferite .
În drept, reclamanții invocă dispozițiile art. 2 alin 1, art. 6 lit. b, art. 27 al. 1 și 2 din OG 137/2000.
In probațiune, reclamanții au depus înscrisuri și au solicitat proba cu interogatoriu.
Prezenta acțiune este scutită de la plata taxei judiciare de timbru având în vedere dispozițiile art. 27 al. 1 teza a II-a din OG 137/2000.
Prin întâmpinarea formulată (f. 85-94 ), Ministerul Finanțelor Publice în nume propriu și în numele și pentru Direcția Generală a Finațlor Publice B., a arătat că există autorităte de lucru judecat, în raport cu decizia civilă nr. 42/CA/19.01.2009, apărare respinsă de instanță la termenul din data de 23.05.2013 și excepția inadmisibilității, calificată drept apărare de fond, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.
Se arată că, față de decizia nr. 20/21.09.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii și față de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, orice acțiune având ca obiect cele două suplimente salariale este inadmisibilă după pronunțarea apariția deciziei pronunțate în recursul în interesul legii.
Faptul că nu există o situație discriminatorie rezultă și din opinia juridică de specialitate nr. 2907/16.04.2010 exprimată de C. Național pentru Combaterea Discriminării, la solicitarea formulată de Ministerul Finanțelor Publice.
Pârâții au mai arătat că în situația reclamanților instanțele au respins, în mod irevocabil, cererea de acordare a drepturilor salariale prin aplicarea procentului de 25 % la salariul de baza. Astfel, situația reclamantilor nu este comparabila cu cea a colegilor acestora, întrucât acțiunile funcționarilor cărora li s-au plătit drepturile au fost admise .
S-a mai arătat că acțiunea este inadmisibilă întrucât: reclamanții nu au putut identifica un criteriu la care să se raporteze și pe care să-și fundamenteze teza discriminării ; prin decizia nr.20/21.09.2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că nu sunt întemeiate acțiunile formulate de funcționarii publici pentru acordarea și cuantificarea drepturilor salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare ; inadmisibilitatea a fost confirmată și de C. Național pentru Combaterea Discriminării.
In cauză, față de dispozițiile art.27 al. 3 din OG 137/2000, a fost citat C. Național pentru Combaterea Discriminării.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin acțiunea formulată reclamanții au solicitat instanței să constate că au fost supuși unui tratament discriminatoriu prin refuzul pârâților de a pune în executare dispozițiile sentinței civile nr. 42/CA/19.01.2009 a Tribunalului B., irevocabilă prin decizia nr. 192/R/CA-Fisc/17.03.2009 a Curții de Apel B., pronunțate în dosarul nr._ al Tribunalului B., prin care Direcția Generală a Finanțelor Publice B. a fost obligată să plătească reclamanților pentru perioada 01.01._04, sumele aferente suplimentelor salariale solicitate, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, celelalte pretenții ale reclamanților fiind respinse.
Din analiza hotărârilor judecătorești pronunțate în dosarele nr._, nr._ și nr._ ale Tribunalului B.( filele 22-37, 45-69), rezultă că atât reclamanților cât și colegilor lor, le-au fost admise în parte acțiunile formulate, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice B. fiind obligată să plătească reclamanților din dosarele respective, drepturile bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare pentru perioadele menționate în hotărârile judecătorești.
Ca urmare, instanța constată că reclamanții din prezenta cauză, prin obținerea sentinței civile nr. 42/CA/19.01.2009 a Tribunalului B., irevocabilă prin decizia nr. 192/R/CA-Fisc/17.03.2009 a Curții de Apel B., se află într-o situație similară cu cea a colegilor lor care au obținut sentințele civile nr. 757/CA/17.11.2008 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. și nr. 655/CA/01.10.2008 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B., fiind îndeplinită prima condiție pentru constatarea unei fapte de discriminare.
Prin prezenta acțiune, reclamanții au susținut că pârâții au aplicat un tratament preferențial reclamanților din dosarele nr._ și nr._ ale Tribunalului B., respectiv au pus în executare hotărârile judecătorești obținute în aceste dosare prin plata celor două sporuri în procent de 25 % fiecare și au refuzat executarea în aceeași manieră a dispozițiilor sentinței civile nr.42/CA/19.01.2009 a Tribunalului B., irevocabilă prin decizia nr. 192/R/CA-Fisc/17.03.2009 a Curții de Apel B. ,obținută de reclamanții din prezenta cauză.
Pârâta DGFP B. a comunicat reclamanților adresa nr._/06.12.2012 (f. 20,21) prin care s-a menționat că solicitarea acestora privind acordarea celor două suplimente în procent de 25% din salariul de bază nu are temei legal, întrucât prin hotărârea obținută de reclamanți a fost respinsă în mod irevocabil cererea acestora de acordare a celor 2 sporuri în procentul menționat.
Avand în vedere temeiul juridic ce stă la baza formulării acțiunii reclamanților, instanța va prezenta situația comparabila la care se face raportarea de către reclamanți în invocarea pretinsei discriminări la care au fost supuși.
Astfel, prin sentința civilă nr. 655/CA/01.10.2008 pronunțată de Tribunalul B. în Dosarul nr._ s-a admis în parte acțiunea formulata de reclamanți, funcționari publici, colegi ai reclamanților din prezenta cauza, s-a dispus obligarea pârâtei DGFP Brasov la plata către reclamanți a drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, actualizate cu indicele de inflație, precum și dobanda legala aferenta acestor sume, celelalte pretentii fiind respinse. Prin Decizia nr. 819/R/09.12.2008, Curtea de Apel Brasov a admis recursul declarat de reclamantii recurenti, a modificat în parte sentința civilă atacată și a obligat pârâta la plata catre reclamanți a drepturilor bănesti reprezentand suplimentul postului si suplimentul corespuzator treptei de salarizare, pentru perioada 01.01-31.12 2004, sume ce urmau a fi actualizate cu indicele de inflație, precum și cu dobânda legală până la data plății efective. Totodata s-a dispus obligarea pârâtei să plătească fiecărui reclamant drepturile bănesti reprezentând suplimentul corespunzător treptei de salarizare si suplimentul postului pentru viitor, pana la modificarea situației de fapt si/sau de drept.
Instanța mai reține că prin Decizia nr. 20/21.09.2009 pronuntata de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație si Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, în lipsa unei cuantificări legale, nu se pot acorda pe cale judecătorească drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
În drept, potrivit dispozitiilor art. 330 ind. 7 din Codul de procedură civilă, „Decizia se pronunță numai în interesul legii și nu are efecte asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese. Decizia se motivează în termen de cel mult 30 de zile de la pronunțare și se publică în cel mult 15 zile de la motivare în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.”
Potrivit dispozițiilor art. 2 OG 137/2000, “Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare ., apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice”.
Potrivit dispozițiilor art. 27 OG 137/2000, “Persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului”.
Sarcina probei în această materie revine potrivit art. 27 din O.G. nr. 137/2000 celui care invocă discriminarea, aceasta având obligația "de a dovedi existența unor fapte care permit a se presupune existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare. În fața instanței se poate invoca orice mijloc de probă, inclusiv înregistrări audio și video sau date statistice".
Potrivit dispozițiilor art. 14 Convenția Europeana a Drepturilor Omului “Exercitarea drepturilor si libertăților recunoscute prin prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără niciun fel de deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau sociala, apartenetna la o minoritate națională, avere, naștere sau orice alta situație”.
Instanța europeană a apreciat că difererența de tratament devine discriminatorie atunci cand se induc distinții între situații anloage si comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabila si obiectivă (cauza Fredin c. Suediei, Hoffman c. Austriei). Totodata, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit în jurisprudența sa că principiul egalității exclude ca situațiile comparabile să fie tratate diferit si situațiile diferite să fie tratate similar, cu excepția cazului în care tratamentul este justificat obiectiv.
Potrivit principiilor CEDO statele dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sunt de natură să justifice diferențele de tratament juridic aplicate.
Față de definiția dată conceptului de discriminare de dispozițiile art. 2 OG 137/2000, analiza discriminării trebuie să pornească de la identificarea existenței unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire de tratament, excludere, restricție sau preferință. Reclamantii sunt funcționari publici, la fel ca și colegii lor care nu au întâmpinat, potrivit susținerilor reclamanților, piedici la executarea hotarârilor judecătorești prin care pârâta era obligată la aceleași prestații ca și acelea la care a fost obligată în favoarea reclamanților.
Tratamentul diferit la care reclamanții au pretins că au fost supuși reiese si este justificat de adresa Ministerului Finanțelor Publice B., înregistrată la DGFP B. sub nr._/15.07.2009(f.17), care, ca răspuns la solicitarea reclamanților de executare a sentinței civile nr. 42/CA/19.01.2009 a Tribunalului B., a arătat că nu se poate executa acest titlu, neexistând posibilitatea legală de cuantificare a suplimentelor, menționându-se că acest aspect a fost reținut în considerentele hotărârilor pronunțate atât de instanța de fond cât și de instanța de recurs.
În situația comparabilă, conform susținerilor reclamanților, necombătute de pârâți, hotarârile judecătorești prin care pârâta era obligată la aceleași prestații ca și acelea la care a fost obligată în favoarea reclamanților ( nr. 757/CA/17.11.2008 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. și nr. 655/CA/01.10.2008 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B.) au fost puse în executare.
Tratamentul diferit la care au fost supuși reclamanții nu a avut la bază apartenența acestora la o categorie profesionala distinctă, ci, astfel cum reiese din cuprinsul adresei Ministerului Finanțelor Publice B., imposibilitatea punerii în executare a hotărârilor judecătorești pronunțate în cauzele similare promovate de către aceștia.
Tratamentul diferit constă în răspunsul diferit primit de funcționarii publici, ca urmare a unei solicitări identice. Instanța constata, însă, că nici prin decizia civila nr. 233/R/07.04.2009 a Curții de Apel B., pronunțata în Dosarul nr._, nici prin Decizia nr. 819/R/09.12.2008 a Curții de Apel Brasov, pronunțata în dosarul nr._, nu au fost cuantificate suplimentele acordate. Referirea în considerentele sentinței civile la o eventuală cuantificare, de 25%, nu este relevantă atât timp cât ea nu este reflectată în dispozitivul deciziei instanței, dispozitiv care conține condamnarea paratului la îndeplinirea unei obligatii. Potrivit dispozițiilor art. 371 ind. 1 C.pr.civ., „Obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de buna voie”, iar în situația în care nu se executa de bună voie, obligația stabilită de instanță se aduce la îndeplinire prin executare silită.
Tratamentul diferențiat trebuie să aibă drept scop ori efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii folosinței ori exercitării, în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege.
Dreptul pretins de reclamanți este acela de a beneficia, ca și colegii lor, de suplimentul postului si suplimentul treptei de salarizare în cuantum procentual de 25 % din salariu. Cuantumul celor două suplimente salariale nu a fost însă stabilit nici prin Legea nr. 188/1999 și nici prin actele normative subsecvente, astfel încât nu există baza legală pentru calcularea și acordarea acestora. Dreptul pretins este așadar un drept „virtual”, nu un drept prevăzut de lege. Pentru cuantificarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici, este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, atribuție ce revine fie Parlamentului, în cazul promovării unei legi, fie Guvernului, prin delegare legislativă sau prin adoptarea unei hotărâri date în aplicarea acestor prevederi legale.
Practica discriminatorie trebuie să nu fie justificată de un obiectiv legitim, și să nu existe un raport de proporționalitate între măsura dispusă și scopul urmărit.
Aplicarea unui tratament distinct în cauza analizată se justifica printr-un scop legitim, respectiv apărarea securității juridice care tinde să fie pusă în pericol prin perpetuarea unor situații de încălcare a prevederilor legale.
Refuzul acordării suplimentelor în cuantumul solicitat de reclamanți se întemeiază pe necesitatea de proteja principiul constituțional al separației puterilor în stat, ca temei fundamental al unui stat democrat. Practica CEDO este constantă în a recunoaște faptul că apărarea valorilor societății democrate constituie un scop legitim în adoptarea unor măsuri restrictive privind exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale.
Măsura constând în refuzul de acordare a pretențiilor solicitate de reclamanți, neprevăzute de lege și nerecunoscute prin hotărârile instanțelor judecătorești, este proporțională în raport cu scopul urmărit, respectiv menținerea certitudinii raporturilor juridice și respectarea principiilor societății democrate.
Instanța mai reține că scopul promovării acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 27 alin. 1 OG 137/2000 este acela de acordare de despăgubiri și de restabilire a situației anterioare discriminării. Despăgubirile nu sunt cuantificate, legea neprevăzând criterii pentru cuantificarea despăgubirilor, însă, avand în vedere că se tinde la restabilirea situației anterioare discriminării, valoarea despăgubirilor poate fi considerată a fi echivalentul privării reclamanților. În cauză, reclamanții au cuantificat acest prejudiciu nu la o sumă globală, ci la o sumă ce ar urma a fi acordată pentru o anumita perioadă, determinabilă în funcție de criteriile avute în vedere în alte sentințe civile prin care au fost cuantificate drepturile salariale, la un procent de 25 % din salariul de bază. Acordarea despăgubirilor este însă consecința constatării discriminării si restabilirii situației anterioare.
Însă, instanța constată că nu există o situație anterioară reglementată de lege care să poata fi restabilită.
Pentru considerentele expuse, instanța reține că refuzul pârâtelor de executare a sentinței civile nr. 42/CA/19.01.2009 a Tribunalului B., irevocabilă prin decizia nr. 192/R/CA-Fisc/17.03.2009 a Curții de Apel B.,, este unul justificat și nu constituie un tratament susceptibil de a da naștere unei situații de discriminare în sensul art. 2 din OG nr. 137/2000, acțiunea formulată de reclamanți fiind deci neîntemeiată și urmând a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanții A. I., B. R.-L., MIȘTORICĂ E.-C., M. A., N. M., P. N., R. M., Ș. L.-M., S. I. și V. M., toți cu domiciliul ales în B., ..6, jud. B. în contradictoriu cu pârâții M. FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, ., Sector 5 și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., cu sediul în B., ..7, jud. B., cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în București, Piața V. M. nr.1-3, Sector 1.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.12.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
I. V. S. C.
Red . I.V.18.04.2014, ex.14
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6975/2013. Judecătoria... → |
|---|
