Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 9459/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 9459/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 06-08-2014 în dosarul nr. 15720/197/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
CIVIL
Dosar nr._/197/2014
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9459
Ședința publică de la 06.08.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A.-E. T. – judecător
GREFIER: G.-M. B.
Pe rol se află judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamantul F. R., în calitate de reprezentant legal al minorilor F. D.-R., F. G. JR și F. S.-L. și pe pârâtul F. G., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâtul personal, lipsă fiind reclamanta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 28.07.2014 s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul de Registratură al instanței, răspuns din partea ITM B. prin care se comunică faptul că pârâtul este angajat cu contrat de muncă la . SRL, iar la data de 30.07.2014 s-a depus adeverința din care reies veniturile nete realizate de pârât în ultimele 6 luni.
Instanța procedează la legitimarea pârâtului F. G. care prezintă CI . nr._, CNP_.
Având cuvântul, pârâtul arată că dorește să se împace cu reclamanta și să aibă grijă de minori. De asemenea, arată că doi dintre minori au locuit la el vreo 2 săptămâni, apoi s-au întors la mamă.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul sub aspectul propunerii de probe.
Pârâtul solicită incuvințarea probei cu înscrisuri.
Instanța constată faptul că reclamanta a solicitat încuviințarea cu înscrisuri în susținerea cererii de chemare în judecată.
Față de cererile de probe formulate de părți, în temeiul art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă, considerându-le utile, pertinente și concludente soluționării cauzei, încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară dezbaterile deschise și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Având cuvântul, pârâtul solicită respingerea acțiunii, întrucât nu i se pare normal să plătească și pensie și să și aibă grijă de copii, atunci când reclamanta îi lasă la tată.
Față de actele dosarului, instanța reține cauza spre soluționare..
INSTANȚA:
Deliberând, constată că:
Prin cererea înregistrată la data de 03.06.2014 pe rolul Judecătoriei B., reclamantul F. R., în calitate de reprezentant legal al minorilor F. D.-R., F. G. JR și F. S.-L., prin reprezentant convențional avocat M. A. ( cu împuternicire avocațială la fila 4) a solicitat instanței de tutelă ca în contradictoriu cu pârâtul F. G. SR. să dispună, pe cale de ordonanță președințială, obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere cuvenite celor trei copii, până la soluționarea definitivă a procesului de divorț dintre părți, cauza înregistrată sub nr. ds._ al Judecătoriei B.. ( fila 4-5)
Cererea a fost taxată judiciar cu suma de 20 lei. ( fila 19).
În motivare, în esență, s-a arătat că reclamanta a fost nevoită să părăsească domiciliul conjugal, împreună cu minorii, datorită comportamentului violent al pârâtului pe fondul consumului de alcool, de la această dată tatăl necontribuind în niciun fel la creșterea și educarea copiilor, context în care a fost promovat prezentul demers judiciar.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.996-art.1001 NCPC rap. la art. 529 și urm.NCC.
În probațiune, a solicitat înscrisuri.
Pârâtul F. G. SR. nu a formulat întâmpinare, dar s-a prezentat în instanță, formulând apărări, în sensul că are un venit redus și că minorii, din când în când, stau și la tată, nefiind corect să-i întrețină și în natură și prin echivalent bănesc. ( fila 22-23)
În cursul judecății, s-a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, în cadrul căreia s-a emis adresă la locul de muncă al pârâtului pentru aflarea veniturilor acestuia, răspunsul fiind atașat la fila 32.
Analizând înscrisurile atașate cauzei, instanța reține următoarele:
În fapt, din relația de căsătorie a părților litigante au rezultat minorii F. D.-R. ( nsc. la data de 13.09.2001), F. G. JR ( nsc.la data de 23.10.2002) și F. S.-L. ( nsc. la data de 10.05.2006), copii aflați la vârstă de 13 ani, 12 ani și respectiv 8 ani la data prezentului proces, potrivit certificatelor de naștere de la fila 10, 12 .
Datorită stării conflictuale din familie, reclamanta a părăsit domiciliul conjugal, împreună cu minorii, moment de la care tatăl nu a mai contribuit la creșterea și întreținerea copiilor, decât cu caracter cu totul sporadic, când copiii veneau la tată câteva zile, apoi se reîntorceau la mamă, potrivit mărturisirii judiciare exprese a pârâtului, cu ocazia interogării sale la ultimul termen de judecată.
În drept, instanța reține aplicabilitatea dispozițiilor art. 919 NCPC, în conformitate cu care „ instanța poate lua, în timpul procesului, prin ordonanță președințială, măsuri provizorii cu privire la stabilirea locuinței copiilor minori, la obligația de întreținere, la încasarea alocației de stat pentru copii și la folosirea locuinței familiei.”.
Ca atare, instanța constată că prin reglementarea cuprinsă în art. 919 NCPC, legiuitorul a înțeles să instituie un caz special de ordonanță președințială, în care legea prezumă de drept îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a acestei căi legale, în materia raporturilor de familie, cererea reclamantei, fiind, prin urmare, admisibilă de drept în privința acestui petit, instanța urmând a analiza doar temeinicia cererii sale.
Concret, instanța reține că demersul reclamantei este întemeiat, față de împrejurarea că, potrivit prevederilor art. 499 alin.1 NCC, „ tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.”, iar atunci când obligația de întreținere nu se execută de bunăvoie, în natură, în temeiul art. 530 alin.2 teza a II-a NCC „ instanța de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întreținere, stabilită în bani.”
Astfel, pârâtul obține un venit mediu net lunar în cuantum de 699 lei ( astfel cum rezultă din adresa nr.1646/30.07.2014 emisă de . SRL, angajatorul pârâtului), celor trei copii cuvenindu-li-se o jumătate ( ca și cotă legală, potrivit art.529 alin.2 NCC), așadar un total de 349,5 lei, respectiv câte 116,5 lei/lunar pentru fiecare copil, în condițiile în care nu s-a invocat ( nici dovedit) în cauză că minorii ar avea necesități diferite, care ar justifica stabilirea unui cuantum distinct cu titlu de pensie de întreținere.
Pe cale de consecință, instanța va dispune obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în cuantum total de 349,5 lei/lunar, respectiv a câte 116,5 lei/lunar pentru fiecare copil în parte, începând cu data înregistrării acțiunii ( data de 03.06.2014, potrivit dispozițiilor art. 532 alin.1 NCC) și până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de 26 ani, pensia urmând a fi indexată trimestrial, în funcție de rata inflației, potrivit prevederilor art. 531 alin.1 din același act normativ, dispozițiile fiind obligatorii până la soluționarea definitivă a procesului înregistrat sub nr. ds._ al Judecătoriei B..
Un ultim aspect se mai impune a fi precizat, anume că apărarea pârâtului în sensul că „ din când în când” îi crește pe copii nu va fi reținută drept cauză de exonerare a obligației legale de întreținere a celor 3 minori, în condițiile în care procesul de creștere și educare a acestora are caracter permanent, zilnic, constant, iar nu sporadic, astfel cum pârâtul își execută obligația din sarcină.
Sens în care,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul F. R., în calitate de reprezentant legal al minorilor F. D.-R., F. G. JR și F. S.-L., prin reprezentant convențional avocat M. A., cu dom. procesual ales în loc.Teliu nr.5E, jud.B., în contradictoriu cu pârâtul F. G. SR, cu dom. în loc.Dumbrăvița, ..578 S, jud.B., având ca obiect „ ordonanță președințială” .
Stabilește în sarcina pârâtului F. G. SR și în favoarea minorilor F. D.-R. ( nsc. la data de 13.09.2001), F. G. JR ( nsc.la data de 23.10.2002) și F. S.-L. ( nsc. la data de 10.05.2006) obligația de plată a unei pensii de întreținere în cuantum total de 349,5 lei/lunar, respectiv a câte 116,5 lei/lunar pentru fiecare copil în parte, începând cu data înregistrării acțiunii ( data de 03.06.2014, potrivit dispozițiilor art. 532 alin.1 NCC) și până la finalizarea studiilor, dar nu mai târziu de 26 ani, pensia urmând a fi indexată trimestrial, în funcție de rata inflației, potrivit prevederilor art. 531 alin.1 din același act normativ, dispozițiile fiind obligatorii până la soluționarea definitivă a procesului înregistrat sub nr. ds._ al Judecătoriei B..
Pensia de întreținere va fi virată în contul bancar al reclamantei F. R., deschis la UNICREDIT Ț. BANK- B., sub nr.: RO44BACX_9000.
PROVIZORIE și EXECUTORIE.
Cu drept de apel în 5 de zile de la pronunțarea prezentei hotărâri, calea de atac urmând a fi depusă la registratura Judecătoriei B..
Pronunțată în ședința publică astăzi, data de 06.08.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
A.-E. T. G. M. B.
Red. A.E.T.- 07.08.2014
Tehnored. L.T.- 07.08.2014
← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 8809/2014.... → |
---|