Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 8506/2014. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8506/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 02-07-2014 în dosarul nr. 3187/197/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8506
Ședința publică din data de 02.07.2014
PREȘEDINTE: A. R. V. - Judecător
GREFIER: G. M. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut pe fond în ședința publică din data de 19.06.2014, când părțile au pus concluzii pe fond conform celor consemnate în încheierea de ședință din ziua respectivă, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 26.06.2014 și 02.07.2014..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Instanța, în urma deliberării, a pronunțat sentința de mai jos.
INSTANȚA
Constată că, prin acțiunea civilă înregistrată sub nr._ la data de 01.02.2013, reclamantul B. T., prin reprezentant convențional av. A. G., a chemat în judecată pe pârâții B. C. și P. B. România S.A.pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța:
- să constate că reclamantul a avut o contribuție de 50% la dobândirea bunurilor comune în timpul căsătoriei,
- să se constate că masa bunurilor comune este compusă din activ: autoturism Dacia Sandero cu nr. înmatriculare_, în valoare de 4000 euro (1 euro-4,3825 lei curs BNR din 30.01.2013) și pasiv: obligații de plată reprezentând datorii comune contractate în timpul căsătoriei la a căror plată reclamantul și pârâta sunt obligați în cote egale derivând din contractul de credit nr. 080102J_/16.06.2018 încheiat cu P. B. România SA, fiind rămas de achitat la data introducerii acțiunii suma de 14.567,69 CHF la data introducerii acțiunii;
- să se constate că reclamantul a achitat exclusiv începând cu luna ianuarie 2009 ratele conform contractului de credit începând cu luna ianuarie 2009,
- să se constate că pârâta avea obligația de a achita 50% din creanța anterior menționată cu titlu de contribuție la datoriile comune,
- să se dispună sistarea stării de indiviziune prin partajarea bunurilor comune și reglarea pasivului cu activul masei devălmașe, astfel: atribuire autoturismului către reclamant,
- obligarea reclamantului la plata a 50% din creanța rămasă de achitat și obligarea pârâtei la plata a 50% din creanța rămasă de achitat în baza aceluiași contract,
- să se dispună obligarea la plata de sulte valorice, urmând a se deduce din contravaloarea sultei datorate de către reclamant a sumei de 7605,12 CHF, reprezentând suma ce ar fi trebuit achitată de pârâtă și
- obligarea acesteia la plata sumei de 9200 lei, reprezentând diferența dintre suma ce se cuvenea a fi plătită de pârâtă și sulta datorată de reclamant ca efect al partajului,
- cu cheltuieli de judecată în caz de opunere.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că, împreună cu pârâta, sunt proprietari în cote de ½ indivize asupra unui autoturism Dacia Sandero, dobândit la 24 iunie 2008. Arată că, la data de 31.08.2007, în timpul căsătoriei, a încheiat contractul de credit nr. 1792/31.08.2008 cu Banca Transilvania SA, ulterior a procedat, în timpul căsătoriei, cu acordul pârâtei, la refinanțarea creditului, astfel a încheiat contractul de credit cu nr. 080102J_/16.06.2018 încheiat cu P. B. România SA, în valoare de 22.102,50 CHF la care se adaugă dobânzi, comisioane bancare, conform graficului depus. Arată că banii au fost cheltuiți în timpul căsătoriei și a achitat singur ratele începând cu ianuarie 2009, pârâta plecând din locuință la 04.01.2009 lăsându-i un „proces-verbal”. Arată că s-a desfăcut căsătoria la data de 17.02.2011. Susține că, din suma achitată din ianuarie 2009 până în prezent -15.210,24 CHF- jumătate, respectiv 7605,12 CHF ar fi trebuit achitați de pârâtă.
Arată că, a chemat în judecată P. B. România SA având în vedere plata ratelor decurgând din contractul de credit.
Reclamantul solicită ieșirea din indiviziune prin atribuirea autoturismului în favoarea sa.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 669 și urm. C.civ. și art. 274 Cod procedură civilă.
În probațiune au fost depuse înscrisuri.
Pârâta B. C., prin reprezentant convențional av. S. T., a formulat întâmpinare (f. 103-105) prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate.
Pârâta arată că sunt aplicabile în speță dispozițiile vechiului cod al familiei sub imperiul căruia s-a achiziționat autoturismul a cărui împărțeală se solicită și sub imperiul căruia s-a desfășurat și s-a desfăcut căsătoria părților.
Arată că solicită respingerea acțiunii întrucât autoturismul și creditul contractat pentru achiziționarea acestuia sunt bunuri proprii ale reclamantului, acesta fiind titularul contractului de credit, autoturismul fiind luat pentru deservirea intereselor reclamantului, fiind folosit de acesta pentru a se deplasa la serviciu. Susține că nu a participat la încheierea contractului de credit, nu a prezentat veniturile sale, nu a achitat rate sau sume din ratele lunare dar nici nu a beneficiat de acel autoturism. Acest autoturism a fost luat la hotărârea reclamantului și pentru a deservi interesele acestuia, la scurt timp părțile despărțindu-se în fapt.
Arată că bunurile proprii constituie o excepție de la comunitatea de bunuri, printre acestea fiind bunurile de uz personal și cele destinate profesiei unui soț. Susține că dovada calității de bun comun nu trebuie dovedită, în schimb partea care pretinde că un bun este propriu trebuie să facă dovada.
Pârâta susține că nu a semnat procesul verbal depus de reclamant la dosar și înțelege să se înscrise în fals cu privire la acesta.
Prin încheierea din ședința Camerei de Consiliu din data de 20.06.2013 a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamant, fiind scutit de la plata taxei judiciare de timbru de 525,9 lei (f.111).
Prin nota de ședință depusă la data de 23 septembrie 2013 (f.113), pârâta P. B. ROMANIA S.A. a solicitat ca, la pronunțarea hotărârii, să se aibă în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 32 lit. c din Codul familiei, soții răspund cu bunurile comune pentru obligațiile contractate de fiecare dintre soți pentru împlinirea nevoilor obișnuite ale căsniciei. Astfel că, obligația contractată de oricare dintre soți incumbă și celuilalt soț în ceea ce privește garantarea acesteia.
Se susține că, potrivit art. 969 C civ. contractele de credit reprezintă legea părților iar modificarea acestora nu poate fi făcută decât de părți, astfel că instanța nu poate interveni în contractul de credit pentru a stabili că doar unul din cei doi codebitori, oricare ar fi acela, să rămână obligat față de bancă.
Se mai arată că, prin preluarea facilităților de credit numai de către una dintre părți sunt eludate condițiile de eligibilitate care au fost avute în vedere la acordarea creditului, crescând riscul ca debitorul să rămână insolvabil, iar banca să nu își recupereze integral creanța.
Pârâta arată că, deși nu se opune ca soții să-și partajeze bunurile comune dobândite în timpul căsătoriei, nu pot accepta exonerarea totală sau parțială a unuia sau a altuia dintre debitorii săi solidari de obligațiile ce le revin potrivit contractelor de credit și potrivit art. 32 lit.c din Codul familiei aplicabil în speță la data contractării creditului
În probațiune, a fost administrată proba cu înscrisuri, cu interogatoriul reclamantului (f. 135-137) și al pârâtei (f.132-134), proba testimonială cu martorii C. V., propus de reclamant (f.138) și Coanta M., propus de pârâtă (f.139).
Prin precizarea de acțiune depusă la dosar de reclamant la data de 27.02.2014 (f.288,289), conform art. 132 Cod procedură civilă acesta precizează câtimea obiectului cererii și îndreaptă erorile materiale strecurate în cuprinsul acțiunii.
În vederea soluționării cererii pârâtei de verificare de scripte a fost atașat Dosarul civ. nr._/197/2010 al Judecătoriei B. având ca obiect divorțul părților.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Părțile s-au căsătorit la data de 11 septembrie 1997, iar prin sentința civilă nr.1554/17.02.2011 pronunțată în Dosarul nr._ al Judecătoriei B., irevocabilă, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate de părți prin acordul acestora, precum și reluarea de către pârâtă a numelui avut anterior încheierii căsătoriei (f.8).
La data de 16.06.2008, intre pârâta P. B. ROMANIA S.A. în calitate de creditor, pe de o parte și reclamantul B. T. în calitate de împrumutat, pe de altă parte, contractul de împrumut pentru refinanțarea unui credit de consum, nr. 080102J_/16.06.2018 prin care Banca a acordat reclamantului un credit în valoare de 22.102,50 CHF pentru o perioadă de 120 luni (f.42-49).
La data de 17.06.2008, în timpul căsătoriei părților, reclamantul a achiziționat autoturismul Dacia Sandero la prețul de 27.180,05 lei, conform avizului de plată și facturii emise la data de 25.07.2008 (f. 223-225), autoturismul fiind înmatriculat sub nr._ (f. 231,232).
Fiind dobândit în timpul căsătoriei, conform avizului și facturii aflate la dosar (f.223-225), conform art. 30 din Codul familiei se prezumă că autoturismul reprezintă bun comun al părților. Valoarea autoturismului a fost apreciată de reclamant la suma de 4000 euro (în echivalent în lei la data promovării acțiunii, așa cum a fost precizată la 27.02.2014, raportat la cursul leu/euro la data promovării acțiunii -01.02.2013) iar pârâta nu a contestat această valoare.
Pârâta susține că, deși este cumpărat în timpul căsătoriei, autoturismul este bun propriu al reclamantului, hotărârea de a-l cumpăra fiind doar a acestuia, reclamantul fiind cel care a folosit exclusiv acest autoturism pentru a se deplasa la serviciu.
Reclamantul afirmă că autoturismul este bun comun, că a fost cumpărat ca urmare a deciziei ambilor soți, cu un împrumut bancar și a fost folosit în familie, așa cum rezultă din interogatoriul luat acestuia de către pârâta B. C. (f. 135,136).
Potrivit art. 30 din Codul familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei sunt bunuri comune. Prezumția relativă a achiziționării bunurilor cu contribuția egală a soților poate fi infirmată prin orice mijloc de probă, de oricare din părți care, la împărțeală, ar pretinde o contribuție mai mare.
Regula potrivit căreia nu sunt bunuri comune, ci proprii, cele de uz personal și cele destinate exercitării profesiei, invocată de pârâtă prin întâmpinare se aplică numai atunci când aceste bunuri sunt de valoare uzuală și au fost procurate fie pentru a fi destinate în mod efectiv pentru uzul exclusiv sau personal al unui soț (de exemplu îmbrăcămintea) sau sunt destinate exercitării profesiei unui soț.
Cu toate acestea, bunurile de valoare sunt bunuri comune chiar dacă sunt folosite de un singur soț.
Astfel, autoturismul este bun comun, iar susținerea pârâtei că este bun propriu al reclamantului nu poate fi primită. Chiar dacă autoturismul a fost folosit doar de către reclamant, pârâta neavând permis de conducere, această împrejurare nu schimbă natura juridică a dreptului de proprietate în devălmășie al soților asupra autoturismului.
Faptul că autoturismul a fost cumpărat cu banii împrumutați de la bancă rezultă și din declarația martorului C. V., care deși se referă la anul 2007, arată că părțile au cumpărat autoturismul în anul în care s-au și separat, cu un credit de la P. B.. Chiar dacă martorul cunoaște aceste aspecte de la reclamant (f.138) cele declarate de martor se coroborează cu înscrisurile de la dosar din care rezultă că a fost încheiat contractul de credit în 16.06.2008 (f. 42) iar autoturismul a fost cumpărat la data de 17.06.2008 conform avizului de însoțire și de plată pentru bancă (f. 224,225) conform facturii emise la 25.07.2008 prețul fiind achitat prin ordinul de plată emis la 20.06.2008 (f.222,223). De asemenea faptul că reclamantul s-a deplasat cu autoturismul la serviciu nu duce la concluzia că bunul a fost destinat exercitării profesiei de către reclamant, așa cum arată și martorul C. V., reclamantul nu avea nevoie de mașină la serviciu.
Instanța reține că, deși pârâta invocă faptul că autoturismul este bun propriu al reclamantului, reclamantul a solicitat includerea bunului în masa bunurilor comune și partajarea acestuia. Declarația martorei Coanta M., propusă de pârâtă (f.139), care declară că reclamantul a cumpărat autoturismul după separarea în fapt a părților nu se coroborează cu nicio altă probă, din înscrisuri rezultând data achiziției în timpul căsătoriei părților (17.06.2008).
Instanța reține că, deși pârâta a invocat inițial faptul că înscrisul denumit „Proces verbal” (f.130) nu este semnat de aceasta, ulterior nu s-a prezentat în instanță pentru a finaliza procedura privind înscrierea în fals. Deși contestă acest înscris din care rezultă că, la separarea în fapt pârâta, a luat lucrurile personale și ale minorei precum și calculatorul, bunurile la care se referă acest înscris nu fac obiectul prezentului proces, astfel că nu va fi avut în vedere.
În consecință, potrivit art. 30 din Codul familiei, aplicabil în speță față de data dobândirii bunului, autoturismul este bun comun al soților și este supus partajului, la cererea reclamantului, valoarea acestuia fiind de 4000 euro, echivalentul a 17.508,40 lei necontestată de pârâtă.
În ceea ce privește cota de contribuție a soților la dobândirea bunului comun, aceasta se prezumă că este egală, conform art. 30 din Codul familiei.
În ceea ce privește cererea privind constatarea datoriei comune și plata acesteia instanța reține că, prin contractul încheiat cu P. B. Romania S.A. a fost refinanțat contractul de credit nr. 1792/31.08.2007 (f.33-40), așa cum rezultă din art. 2 din contractul nr. 080102J_/16.06.2008 și adresa nr._/13.05.2014 a Băncii Transilvania SA. (f.32 vol. II) din care rezultă că s-a achitat integral creditul acordat, fiind achitată suma de 10.402,89 lei (f.9).
Pârâta nu a contestat că împrumutul acordat la data de 31.08.2007 de Banca Transilvania SA este datorie comună și nici faptul că datoria comună a fost achitată prin refinanțare prin încheierea contractului de împrumut la 16.06.2008 de către reclamant.
De asemenea, din suma împrumutată la data de 16.06.2008 s-a achitat și autoturismul Dacia Sandero la 20.06.2008, conform ordinului de plată aflat la dosar (f. 221) din care rezultă că s-a achitat suma de 27.180,05 lei de către P. B. în contul Automobile Dacia SA, plătitor fiind reclamantul.
Instanța reține că, din cei 22.102,50 CHF împrumutați, suma refinanțată și prețul autoturismului reprezintă 37.583 lei, respectiv 16.567 CHF la cursul CHF/leu din data de 16.06.2008 (2,2684 lei/1 CHF).
Declarația martorului C. V. care a declarat că știe că din banii împrumutați a fost cumpărat autoturismul și a fost refinanțat un credit se coroborează cu înscrisurile de la dosar - contract de refinanțare (f.9,42) contract de împrumut nr. 1792 din 31.08.2007 și factura de achiziție a autoturismului. Declarația martorei Coantă M. privind faptul că părțile nu au luat împrumut în perioada căsătoriei este infirmată de înscrisurile de la dosar, instanța reținând și dispozițiile art. 35 din Codul familiei.
Potrivit art. 32 lit. c din codul familiei, soții răspund cu bunurile comune pentru obligațiile contractate de fiecare dintre soți pentru împlinirea nevoilor obișnuite ale căsniciei.
Astfel reclamantul a făcut dovada că din suma împrumutată la data de 16.06.2008, în timpul căsătoriei, a fost folosită pentru acoperirea nevoilor căsniciei suma de 16.567 CHF ce reprezintă datorie comună a părților, însă nu a făcut dovezi și cu privire la folosirea pentru nevoile căsniciei a diferenței de 5.535,5 CHF care reprezintă astfel datorie proprie.
Fiecare soț este ținut să contribuie la plata datoriilor comune proporțional cu partea din comunitate ce i se cuvine, în speță aceasta fiind de 50% pentru fiecare dintre foștii soți, neexistând niciun temei pentru a se dispune obligarea pârâtei la restituirea a 50% din întreaga sumă acordată cu titlu de împrumut.
Astfel, instanța va obliga pârâta să achite reclamantului cota de 50% din suma de 16.567 CHF, din care, până la separarea în fapt a părților s-au achitat 1208 CHF conform chitanțelor de la filele 214-220, rămânând de achitat suma de 15.359 CHF. Reținând că reclamantul a achitat singur ratele creditului începând cu luna ianuarie 2009 până la sesizarea instanței 01.02.2013 (f.140-213), precum și ulterior sesizării (f. 36,38,40) va obliga pe pârâtă să achite 50% din suma de 15.359 CHF, în echivalent în lei, la data plății, respectiv suma de 7679,5 CHF și va respinge celelalte cereri ale reclamantului.
Instanța reține că cererea reclamantului de obligare a sa la plata a 50% din ratele de credit și a pârâtei la plata a 50% din aceste rate nu este întemeiată, întrucât pârâta nu datorează 50% din întreaga sumă împrumutată iar instanța nu poate modifica părțile și clauzele contractului de credit încheiat de reclamant cu pârâta P. B. S.A.
În ceea ce privește partajul bunului comun instanța va dispune partajul autoturismului în valoare de 17.508,40 lei prin atribuirea acestuia reclamantului, acesta solicitând atribuirea lui și, în temeiul art. 6739 Cod procedură civilă va obliga reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 8754,20 lei, cu titlu de sultă.
În consecință, va admite în parte acțiunea, conform dispozitivului.
Conform dispozițiilor art. 502 din OUG nr. 80/2013, va obliga reclamantul să restituie statului suma de 525,9 lei de care a beneficiat cu titlu de ajutor public judiciar.
Conform dispozițiilor art. 274 și art. 276 Cod procedură civilă, va obliga pârâta la plata sumei de 762,95 lei compusă din ½ din taxa judiciară de timbru și 500 lei onorariu avocat, conform chitanței de la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea civilă formulată și precizată de reclamantul B. T. cu domiciliul ales în B.,. D, jud. B. în contradictoriu cu pârâta B. C., cu domiciliul în B., ., jud. B. și P. B. România S.A, cu sediul în București, . 34-36, sector 2.
Constată că în timpul căsătoriei părțile au dobândit ca bun comun autoturismul marca Dacia Sandero cu nr. înmatriculare_ în valoare de 17.508,40 lei,
Constată că, în timpul căsătoriei, părțile au contractat datorii comune în cuantum de 16.567 CHF.
Constată că la dobândirea bunului comun părțile au avut o cotă egală de contribuție.
Dispune sistarea stării de codevălmășie a părților asupra bunului comun prin atribuirea autoturismului marca Dacia Sandero cu nr. înmatriculare_ în valoare de 17.508,40 lei către reclamant.
Obligă reclamantul să achite pârâtei suma de 8754,20 lei cu titlu de sultă.
Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 7679,5 CHF reprezentând cota ce îi revine din datoria comună achitată exclusiv de pârât începând cu luna ianuarie 2009.
Respinge celelalte cereri.
Obligă reclamantul la plata către stat a sumei de 525,9 lei reprezentând ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru.
Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 762,95 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru de 262,95 lei și 500 lei onorariu avocat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.07.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. R. V. G.-M. B.
ARV/29.09.2014
Ex.5
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 29/2014. Judecătoria BRAŞOV | Pensie întreţinere. Sentința nr. 9012/2014. Judecătoria BRAŞOV → |
|---|
