Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 4170/2014. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4170/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 04-04-2014 în dosarul nr. 31750/197/2011
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4170
Ședința publică din 04.04.2014
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE- A. G.– judecător
GREFIER – A. H.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea in cauza civila de fata, rămasă în pronunțare in ședința publică din data de 11.03.2014, conform celor consemnate in încheierea de ședință din acea zi, care face parte integranta din prezenta sentință, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 25.03.2014 și pentru data de 04.04.2014.
Instanța deliberând a pronunțat sentința de mai jos.
INSTANȚA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 14 octombrie 2011 reclamanta N. L., prin avocat D. N., în contradictoriu cu pârâtul A. A.-M. a solicitat să se constate că în timpul căsătoriei, părțile au dobândit ca bun comun, cu contribuție egală, imobilul situat în C., .. 7, jud. B., să se dispună partajarea imobilului prin atribuirea către pârât și obligarea acestuia la plata către reclamantă a sultei corespunzătoare și să se dispună înscrierea în CF a acestei operațiuni, cu cheltuieli de judecată.
În motivare reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul iar căsătoria s-a desfăcut prin sentința civilă nr. 4914 din 28 aprilie 2011, precum și că în timpul căsătoriei, părțile au dobândit bunul comun menționat în petitul acțiunii.
În drept a invocat art. 728 din Codul civil.
Acțiunea s-a timbrat cu taxă judiciară de timbru de 1.500 lei (f. 43 și 51).
În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar, în copie, acte.
Pârâtul A. A.-M., prin avocat C. G., a formulat întâmpinare și cerere reconvențională (fila 11) prin care a solicitat respingerea acțiunii, să se constate că apartamentul situat în C., .. 7, jud. B., întabulat în CF_ C., top. 7017/3531/7, este bunul său propriu, și să se dispună înscrierea în CF a dreptului său de proprietate exclusivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivare pârâtul a arătat că s-a căsătorit cu reclamanta în anul 1996 și a cumpărat apartamentului obiect al acțiunii prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 508 din 9 noiembrie 1999 de BNP S. G. cu bani primiți de la părinții săi ca donație, respectiv dar manual, astfel că în temeiul art. 31 lit. b și f din Codul familiei apartamentul este bunul său propriu, precum și că reclamanta nu a avut nicio contribuție la dobândirea apartamentului întrucât veniturile pe care le realiza nu îi permiteau acest lucru. Astfel, în condițiile în care tatăl pârâtului a lucrat în Israel în perioada noiembrie 1997-august 1999, prețul de 7.000 USD a fost plătit astfel: 4.000 USD în data de 7 mai 1998 de mama pârâtului, 2.000 USD în data de 9 iulie 1998 tot de mama pârâtului și 1.000 USD, la notar, de tatăl pârâtului.
În dovedirea susținerilor sale pârâtul a depus la dosar, în copie, acte.
Cererea reconvențională s-a timbrat cu taxă judiciară de timbru de 2.611 lei (filele 41, 54 și 132).
Reclamanta N. L., prin avocat D. N., a formulat întâmpinare la cererea reconvențională (fila 29) prin care a arătat că în timpul căsătoriei a avut loc de muncă iar de mulți ani s-a stabilit în Belgia și i-a trimis pârâtului bani lunar, precum și că pentru cumpărarea apartamentului a primit de la mama și de la sora sa 15.000.000 ROL, bani în schimbul cărora a renunțat la dreptul său asupra apartamentul proprietatea părinților săi, înțelegerea respectivă fiind semnată și de pârât.
În dovedirea susținerilor sale reclamanta a depus la dosar, în copie, acte,
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Părțile s-au căsătorit la 10 august 1996, iar căsătoria s-a desfăcut prin sentința civilă nr. 4914 din 28 aprilie 2011 a Judecătoriei B. (fila 5).
În timpul căsătoriei, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 508 din 9 noiembrie 1999 de BNP S. G. pârâtul a dobândit apartamentul situat în C., .. 7, jud. B. (fila 16), întabulat în CF_ C., top. 7017/3531/7 (fila 133).
Prin cererea reconvențională pârâtul a solicitat să se constate că apartamentul este bunul său propriu, cu justificarea că banii pentru plata prețului i-a primit de la părinții săi ca dar manual.
Faptul că banii cu care a fost achitat apartamentul au provenit de la părinții pârâtului este confirmat de martora R. E., care în contractul de vânzare-cumpărare a fost mandatara vânzătorului (fila 16), și care a declarat că pentru vânzare a vorbit cu A. D., mama pârâtului, care i-a spus că vrea să cumpere imobilul pentru fiul ei și că va plăti prețul din bani primiți de la soțul ei, care lucra în Israel, precum și că înainte de încheierea contractului A. D. i-a plătit două rate iar ultima rată a plătit-o la momentul încheierii contractului soțul lui A. D. (fila 106); în fine, faptul că tatăl pârâtului a lucrat în Israel nu a fost contestat de reclamantă și este susținut de actele depuse la dosar, respectiv copia contractului de muncă (fila 159).
Instanța reține însă că, în condițiile în care parte în contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului a fost doar pârâtul, apartamentul a devenit bun comun al părților în temeiul declarației date de acesta în cuprinsul contractului, cu următorul conținut: „subsemnatul cumpărător cumpăr apartamentul de mai sus ca bun comun, în condițiile art. 30 din Codul familiei”. Astfel, independent de proveniența sumei de bani cu care s-a achitat prețul bunului dobândit în timpul căsătoriei, nimic nu îl împiedică pe soțul cumpărător ca prin manifestarea sa de voință să dea banilor natura de bun comun al soților, și să îi întrebuințeze la cumpărarea unui bun care să devină de asemenea bun comun.
Pe de altă parte instanța reține că din actul sub semnătură privată încheiat la data de 21 iulie 1999 între N. I. și N. M., mama și sora reclamantei, pe de-o parte, și reclamantă și pârât, pe de altă parte, rezultă că primele i-au plătit reclamantei suma de 15.000.000 ROL reprezentând o parte din suma cuvenită acesteia pentru un apartament pe care cele trei îl dețineau în coproprietate (fila 31).
Pârâtul a recunoscut la interogatoriu faptul că a semnat acest act și că reclamanta a primit banii, dar a precizat că banii nu au fost folosiți la cumpărarea apartamentului (întrebările 5 și 6, fila 98). Instanța reține că această susținere a pârâtului este lipsită de relevanță, față de faptul că stabilirea contribuției părților la dobândirea bunurilor comune se realizează prin raportare la toate bunurile și cheltuielile comune, iar pârâtul nu a susținut și nu a dovedit că reclamanta ar fi cheltuit această sumă de bani în interes propriu. Mai mult, faptul că reclamanta a primit de la rudele sale această sumă de bani, ce reprezintă exact jumătate din prețul cu care a fost cumpărat apartamentul, cu puțin timp înainte de cumpărarea acestuia, explică convingător de ce pârâtul a dat în contractul de vânzare-cumpărare declarația anterior analizată.
În privința veniturilor din muncă obținute de părți în timpul căsătoriei instanța reține că acestea nu au făcut dovezi decât în legătură cu sumele de bani trimise din străinătate, respectiv de reclamantă din Belgia (filele 34-40) și de pârât din Israel (filele 170-178), precum și că pârâtul a arătat la interogatoriu că reclamanta a trimis bani la fel cum și el a trimis (întrebarea 7, fila 98).
Concluzionând, instanța reține că părțile au contribuit în mod egal la dobândirea apartamentului, acesta fiind singurul bun supus partajului în cauză.
Față de faptul că reclamanta nu a solicitat să-i fie atribuit apartamentul, instanța va dispune sistarea indiviziunii prin atribuirea către pârât, cu înscrierea în CF a acestei operațiuni, și cu obligarea pârâtului la plata către reclamantă a unei sulte de 43.173,5 lei, reprezentând jumătate din valoarea actuală a apartamentului, de 86.347 lei, potrivit expertizei întocmite în cauză (fila 114).
Față de soluția de respingere a cererii reconvenționale, în temeiul art. 274 din codul de procedură civilă instanța va dispune obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 1.000 lei reprezentând onorariu avocațial (fila 199), nu însă și la plata sumei achitate de aceasta cu titlu de onorariu datorat expertului evaluator, față de faptul că acest onorariu s-a achitat de părți în mod egal, iar proba a profitat cererii de partaj, admisă în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea reconvențională formulată de pârâtul A. A.-M., domiciliat în C., .. 7, jud. B., și cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de avocat C. G. în B., ., ., în contradictoriu cu reclamanta N. L., domiciliată în C., .. 7, jud. B., și cu domiciliul ales la Cabinetul de avocat D. N. în B., ., jud. B.,
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, și în consecință
Constată că în timpul căsătoriei părțile au dobândit, cu contribuție egală, apartamentul situat în C., .. 7, jud. B., în valoare de 86.347 lei.
Dispune sistarea stării de indiviziune prin atribuirea apartamentului către pârât, cu înabularea în CF_ C., nr. top. 7017/3531/7, a dreptului de proprietate exclusivă al pârâtului cu titlu de ieșire din indiviziune, și cu obligarea sa la plata către reclamantă a sumei de 43.173,5 lei cu titlu de sultă.
Oblică pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 4 aprilie 2014.
Președinte, Grefier,
A. G. A. H.
Red. G.A.
Dact. A.H./07.04.2014
Ex. 4
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr.... | Curatelă. Sentința nr. 5040/2014. Judecătoria BRAŞOV → |
|---|
