Pensie întreţinere. Sentința nr. 03/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 03/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 16843/197/2014
ROMANIA
JUDECATORIA BRASOV
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Sedinta publica din 03.12.2014
P.- E. B. – judecator
Grefier- L. C.
Pentru astazi fiind amanata pronuntarea in cauza civila de fata, care s-a dezbatut in fond in sedinta publica din 06.11.2014, cand partile prezente au pus concluzii conform celor consemnate in incheierea de sedinta din acea zi, care face parte integranta din prezenta sentință, iar instanta, din lipsa de timp pentru deliberare, a amanat pronuntarea pentru data de 19.11.2014, 03.12.2014.
La apelul nominal facut in sedinta publica se constata lipsa partilor.
Procedura indeplinita
S-a facut referatul cauzei dupa care:
Instanta a pronuntat sentința de mai jos:
JUDECATORIA
Constată că, prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta T. M. a chemat în judecată pe pârâtul T. E., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună majorarea pensiei de întreținere începând cu data înregistrării acțiunii pentru copilul minor T. A. – C., născută la data de 11.05.2006, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii formulate, reclamanta arată că prin sentința civilă nr._/28.10.2010 a Judecătoriei B. s-a dispus obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere pentru copilul minor T. A. – C., născută la data de 11.05.2006, în sumă de 150 lei. A susținut reclamanta că, dată fiind vârsta copilului și nevoile acestuia, se impune recalcularea pensiei de întreținere în sensul majorării acesteia având în vedere faptul că, în prezent, pârâtul realizează venituri mai mari.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă, arătând, în esență, că a achitat pensia de întreținere pentru copil cât a putut însă în momentul de față nu are nicio sursă de venit urmând să plece la muncă în Germania în viitorul apropiat. În ceea ce privește ., pârâtul arată că această societate a fost în procedura de insolvență și s-a dispus radierea ei.
În probațiune la dosar au fost depuse înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Minora T. A. – C., născută la data de 11.05.2006, este fiica pârâtului T. E., iar prin sentința civilă nr._/28.10.2010 a Judecătoriei B., rămasă definitivă și irevocabilă s-a dispus obligarea tatălui la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei în cuantum de 150 lei lunar până la majoratul acesteia sau noi dispoziții ale instanței.
Potrivit art. 531 alin. 1 C.civ. “Dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere …”.
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei reiese că, în prezent, pârâtul nu realizează venituri și nu are bunuri mobile de valoare sau imobile în proprietate.
În speță, pârâtul nu a făcut dovada faptului că în prezent îi este afectată capacitatea de muncă și din această cauză nu poate lucra și nu își poate suplimenta veniturile cel puțin până la limita venitului minim pe economia națională.
Părintele este obligat la întreținerea copiilor săi minori indiferent dacă este sau nu încadrat în muncă și indiferent de durata timpului de lucru, legea nefăcând această distincție și poate fi obligat la plata pensiei de întreținere conform art. 527 alin. 1 C.civ. nu numai atunci când are mijloacele pentru a plăti pensia de întreținere, ci și atunci când are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace. În acest din urmă caz, se presupune că debitorul obligației de întreținere, neîncadrat în muncă, dar apt de muncă pentru un program normal de lucru de 8 ore zilnic, realizează venituri care îi permit să se întrețină, cel puțin la nivelul venitului minim pe economia națională, venit care este de 900 lei, astfel cum este stabilit prin HG nr. 871/2013.
Făcând aplicarea dispozițiilor art. 529 alin. 2 C.civ. potrivit cu care “Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil…” și văzând faptul că din actele și lucrările dosarului rezultă că pârâtul nu mai are în întreținere alți copii, pensia de întreținere în favoarea minorului urmează a fi stabilită la suma de 225 lei lunar, pensie de întreținere ce se indexează, de drept, trimestrial, în funcție de rata inflației conform art. 531 alin. 2 C.civ.
Față de faptul că pensia de întreținere se acordă numai în măsura în care este cerută, presupunându-se, deci, că reclamanta a avut până la data introducerii acțiunii mijloacele pentru procurarea celor necesare traiului și văzând dispozițiile art. 532 alin. 1 C.civ., instanța va dispune obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere astfel stabilite de la data introducerii cererii de chemare în judecată, adică 16.06.2014 și până la majoratul copilului sau noi dispoziții ale instanței.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 530 alin. 2 și 3 C.civ., instanța va admite acțiunea civilă astfel cum a fost formulată, dispunând potrivit celor de mai jos.
Văzând dispozițiile art. 453 alin. 1 și art. 454 Cod proc.civ. precum și faptul că pârâtul se află în culpă procesuală întrucât se afla de drept în întârziere, urmează a fi obligat la plata către reclamantă a sumei de 520 lei cu tilu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta T. M., dom. în B., ., ., . cu pârâtul T. E., cu domiciliul procesual ales în B., .. 28, ., . consecință:
Majorează pensia de întreținere stabilită în sarcina pârâtului prin sentința civilă nr._/28.10.2010 a Judecătoriei B. în favoarea minorei T. A. – C., născută la data de 11.05.2006 de la suma de 150 lei lunar la suma de 225 lei lunar, începând cu data de 16.06.2014 și până la majoratul copilului sau noi dispoziții ale instanței de judecată, pensie de întreținere ce se indexează de drept, trimestrial, în funcție de rata inflației.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 520 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi 03.12.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
E. B. L. C.
Red. E.B./04.03.2015
Dact. L.C./06.03.2015
ex.4
← Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 03/2014.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 261/2014. Judecătoria BRAŞOV → |
---|