Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 03/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 03/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 9265/197/2014

ROMANIA

JUDECATORIA BRASOV

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Sedinta publica din 03.12.2013

P.- E. B. – judecator

Grefier- L. C.

Pentru astazi fiind amanata pronuntarea in cauza civila de fata, care s-a dezbatut in fond in sedinta publica din 06.11.2013, cand partile prezente au pus concluzii conform celor consemnate in incheierea de sedinta din acea zi, care face parte integranta din prezenta sentință, iar instanta, din lipsa de timp pentru deliberare, a amanat pronuntarea pentru data de 19.11.2013, 03.12.2013.

La apelul nominal facut in sedinta publica se constata lipsa partilor.

Procedura indeplinita

S-a facut referatul cauzei dupa care:

Instanta a pronuntat sentința de mai jos:

JUDECATORIA

Constată că, prin acțiunea civilă înregistrată la această judecătorie sub numărul de mai sus, reclamantul F. N. a chemat în judecată pe pârâta D. M. – S., solicitând să se stabilească un program de vizitare a minorei F. M., născută la data de 09.12.2001, în următoarea modalitate:

- în prima și a treia săptămână din fiecare lună, de vinerea de la ora 1800 până duminica la ora 1800, la domiciliul tatălui;

- o săptămână în vacanța de iarnă și

- o lună în vacanța de vară.

Fără cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul arată că prin sentința civilă nr._/18.12.2007 a Judecătoriei B. s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre el și pârâtă, iar minora F. M., născută la data de 09.12.2001 a fost încredințată mamei spre creștere și educare.

Mai arată reclamantul că a încercat, în repetate rânduri, să aibă legături personale cu minora, dar pârâta nu i-a permis.

Prin întâmpinare, parata a solicitat respingerea acțiunii reclamantului pentru următoarele considerente:

Minora nu este atașată de reclamant și nu dorește să plece la domiciliul lui. Aceasta suferă de anumite boli, are o stare de nesiguranță, îi este teamă și este foarte sensibilă emoțional. Necesită o atenție deosebită și permanentă.

Este de acord ca reclamantul să vină să viziteze minora ori de câte ori dorește, să petreacă timp cu aceasta la domiciliul ei sau în altă parte, fără însă a o lua la domiciliul acestuia peste noapte sau pentru mai multe zile consecutive.

În probațiune, s-au depus la dosar înscrisuri, s-a efectuat ancheta socială la domiciliul reclamantului și a fost ascultată minora.

Analizând actele și lucrările dosarului instanta reține următoarele :

Prin sentința civilă nr._/18.12.2007 a Judecătoriei B. s-a dispus desfacerea căsătoriei părților, iar minora F. M., născută la data de 09.12.2001 a fost încredințată mamei spre creștere și educare.

Conform dispozitilor art. 17 alin. 1 din Legea nr. 272/2004 copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu ambii părinți.

Potrivit dispozițiilor art. 401 alin. 1 cod civil - aplicabile începând cu data de 01.10.2011 potrivit art. 6 alin. 6 C.civ., părintele separat de copilul lui păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul solicită să se stabilească modalitatea de menținere a legăturilor părintești dintre el și copil întrucât pârâta nu îi permite să ia legătura cu copilul și dorește să se implice în creșterea și educarea acestuia.

Pârâta consideră că nu este în interesul minorei ca vizitele să se desfășoare în modalitatea propusă de reclamant întrucât minora nu este atașată de el, suferă de anumite boli, are o stare de nesiguranță, îi este teamă și este foarte sensibilă emoțional.

În privința modalității de păstrare a legăturilor părintești dintre copil și tată, instanța reține următoarele:

Programul privind legăturile părintești dintre copil și tată trebuie să ajute copilul să păstreze sau să întărească legătura afectivă pe care o are cu tatăl său. Pentru aceasta, copilul are nevoie să petreacă cât mai mult timp posibil cu tatăl său în diferite momente ale vieții sale și cu ocazia tuturor evenimentelor ce se petrec în viața sa.

Neînțelegerile dintre părinți nu trebuie să se răsfrângă asupra copilului și nu trebuie să afecteze relația dintre tată și copil. În speță, mama se opune în mod nejustificat la programul propus de tată, considerând că, din cauza bolilor de care suferă fetița și a necesităților acesteia, nu este în interesul ei ca vizitele să se desfășoare la domiciliul tatălui, într-un program mai larg conform propunerii tatălui. În privința acestui aspect, instanța reține că aspectele invocate de pârâtă nu pot reprezenta un impediment în relația dintre copil și tată, în condițiile în care tatăl a manifestat disponibilitate pentru menținerea și întărirea relației cu copilul, cu toate că între părți au existat neînțelegeri cu privire la modalitatea de menținere a relațiilor personale cu copilul. Faptul că minora dorește să mențină legătura cu tatăl său, reiese chiar din declarația acesteia.

Stabilirea unui program de menținere a legăturilor personale prin luarea minorei la domiciliul tatălui chiar și peste noapte, precum și în perioada vacanței de vară și a celei de iarnă, este de natură să asigure realizarea unei relații afective și a unei stabilități emoționale între tată și fiică, iar crearea unei astfel de legături de afectivitate este în interesul minorei, fiind în măsură să contribuie la echilibrul său. Instanța apreciază ca o astfel de legătură se poate crea pe perioada a mai multor zile consecutive când minora urmează a rămâne la domiciliul pârâtului, care nu s-a dovedit că ar reprezenta un pericol pentru dezvoltarea sa fizică și psihică.

Pentru a-i da posibilitatea tatălui de a avea și de a menține legături personale cu minora se impune ca exercitarea în concret a acestui drept să nu fie stânjenită de prezența permanentă a celuilalt părinte, comunicarea dintre cei doi trebuind să aibă loc în mod firesc, fără nici o restrângere. O astfel de comunicare se poate realiza de regulă în afara domiciliului copilului si a parintelui rezident, fără asistența acestuia, cu atât mai mult cu cât între părinți există o relație tensionată. Pentru aceasta, este necesar ca minora să rămână peste noapte în casa tatălui său.

Cu toate acestea, este nevoie ca minora să se obișnuiască cu mediul în care locuiește și trăiește tatăl său în prezent. Astfel, pentru a nu-i crea fetiței sentimente de frustare si teamă ce le-ar putea simți, mai ales pe timpul nopții, în lipsa mamei sale cu care a fost obișnuită in ultima perioadă de timp și având în vedere și afecțiunile de care fetița suferă, instanța apreciază necesar ca o perioadă de timp, respectiv din 04.12.2014 și până în 31.03.2015, tatăl să aibă relații personale cu copilul, ori de câte ori dorește, la domiciliul mamei, cu obligația de a o anunța în prealabil pe mamă, precum și în prima și a treia săptămână din fiecare lună, sămbăta de la ora 1100 până la ora 1900 și duminica de la ora 1100 până la ora 1800, prin luarea copilului la domiciliul tatălui.

Apoi, începând cu data de 01.04.2015, tatăl va menține legăturile personale cu copilul, prin luarea copilului la domiciliul său în prima și a treia săptămână din fiecare lună, de vinerea de la ora 1800 până duminica la ora 1800 , o săptămână în vacanța de iarnă, la și o lună în vacanța de vară.

Așadar, având în vedere considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, instanța va admite acțiunea reclamantului și va dispune conform cu dispozitivul.

Instanța va lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată, potrivit principiului disponibilității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul F. N., dom. în comuna Tărlungeni, ., jud. B. în contradictoriu cu pârâta D. M. – S., dom. în comuna Budila, ., jud. B., și în consecință:

Obligă pârâta să permită reclamantului să aibă legături personale cu minora F. M., născută la data de 09.12.2001, în următoarea modalitate:

În perioada 04.12.2014 – 31.03.2015, tatăl va avea relații personale cu copilul, astfel:

- ori de câte ori dorește, la domiciliul mamei, cu obligația de a o anunța în prealabil pe mamă;

- în prima și a treia săptămână din fiecare lună, sămbăta de la ora 1100 până la ora 1900 și duminica de la ora 1100 până la ora 1800, la domiciliul tatălui.

Începând cu 01.04.2015, tatăl va avea relații personale cu copilul, astfel:

- în prima și a treia săptămână din fiecare lună, de vinerea de la ora 1800 până duminica la ora 1800, la domiciliul tatălui;

- o săptămână în vacanța de iarnă, la domiciliul tatălui și

- o lună în vacanța de vară, la domiciliul tatălui.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi 03.12.2014.

PREȘEDINTEGREFIER

E. B. L. C.

Red. E.B./23.03.2015

Dact. L.C./24.03.2015

Ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 03/2014. Judecătoria BRAŞOV