Pensie întreţinere. Sentința nr. 17/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 17/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 17-10-2014 în dosarul nr. 15239/197/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică din 17.10.2014
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE- A. G.– judecător
GREFIER – A. H.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea in cauza civila de fata, rămasă în pronunțare in ședința publică din data de 30.09.2014, conform celor consemnate in încheierea de ședință din acea zi, care face parte integranta din prezenta sentință, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 14.10.2014 și pentru data de 17.10.2014.
Instanța deliberând a pronunțat sentința de mai jos.
INSTANȚA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 29 mai 2014 reclamanta C. M., prin avocat A. A., în contradictoriu cu pârâtul C. S.-I. a solicitat să se dispună majorarea pensiei de întreținere în favoarea minorului C. CARLO, născut la 3 noiembrie 2004, de la suma de 187,5 lei, la care a fost obligat prin sentința civilă nr. 1958 din 4 februarie 2013 a Judecătoriei B., la o pătrime din venitul minim pe economie actual.
În motivare reclamanta a arătat că de la data pronunțării precedentei sentințe au crescut atât nevoile minorului cât și venitul minim pe economie.
În drept a invocat art. 499, art. 529, art. 530, art. 531 și art. 532 din Codul civil.
În dovedirea acțiunii reclamanta a depus la dosar, în copie, acte.
Acțiunea s-a timbrat cu taxă judiciară de timbru de 20 lei (filele 3-6).
Pârâtul C. S.-I., prin avocat P. C., a formulat întâmpinare (fila 19) prin care a solicitat admiterea acțiunii.
În motivare pârâtul a arătat că nu obține venituri, precum și că suma la care a fost obligat prin precedenta sentință este mai mare decât suma ce reprezintă o pătrime din venitul minim net pe economie actual, față de faptul că de la 1 ianuarie 2014 venitul minim brut pe economie a fost de 850 lei iar venitul minim net de 636 lei, iar de la 1 iulie 2014 venitul minim brut pe economie a fost de 900 lei iar venitul minim net de 670 lei.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1958 din 4 februarie 2013 a Judecătoriei B. (fila 11) pârâtul a fost obligat în favoarea minorului C. CARLO, născut la 3 noiembrie 2004 (fila 12), la plata sumei de 187,5 lei lunar, stabilită într-un procent de 1/4 din venitul minim pe economie, de 750 lei.
Instanța reține că ulterior pronunțării acestei sentințe, prin HG nr. 871/2013 venitul minim pe economie s-a majorat din 1 ianuarie 2014 la 850 lei lunar și din 1 iulie 2014 la 900 lei lunar precum și că, în temeiul art. 529 din Codul civil, părintele datorează copilului o pensie de întreținere în cuantum de 1/4 din venitul lunar net, iar nu brut, iar ulterior introducerii cererii de chemare în judecată venitul minim lunar net pe economie a fost de 636 lei din 1 ianuarie 2014, corespunzător venitului minim brut de 850 lei, din care o pătrime a reprezentat 159 lei, și de 670 lei din 1 iulie 2014, corespunzător venitului minim brut de 900 lei, din care o pătrime reprezintă 167,5 lei, prin urmare mai puțin decât suma la care pârâtul a fost obligat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamanta C. M., domiciliată în B., .. C5, ., jud. B., în contradictoriu cu pârâtul C. S.-I., domiciliat în B., .. 514, ., jud. B. și cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de avocat P. C. în B., .. 317, ., jud. B..
Cu drept de apel, ce se va introduce la Judecătoria B., în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 octombrie 2014.
Președinte, Grefier,
A. GHEORGHIUAURA H.
Red. G.A./17.10.2014
Dact. A.H./20.10.2014
Ex. 4
← Pensie întreţinere. Sentința nr. 649/2014. Judecătoria BRAŞOV | Pensie întreţinere. Sentința nr. 9191/2014. Judecătoria BRAŞOV → |
---|