Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 17/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 17/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 17-10-2014 în dosarul nr. 11304/197/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică de la data de 17.10.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. N. – judecător

GREFIER: D. NIESDE

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 26.09.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face corp comun cu prezenta sentință, dată la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 C.pr.civ. a amânat pronunțarea pentru data de 10.10.2014 și, ulterior, pentru data de 17.10.2014.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 18.04.2014, sub nr._, petenții S. Ș.L., S. E. D. M., S. T. P. au solicitat modificarea încheierii de respingere nr._ din data de 27.03.2014 emisă de O. B. și comunicată la data de 03.04.2014 în sensul radierii /actualizării datelor din CF_, nr. topografic 6248/4/a/1, 6248/4/b, 6248/5/b în baza documentației cadastrale întocmită de expert Andrusca M..

În motivare se arată că cererea de actualizare a datelor asupra imobilului a fost respinsă inițial prin Încheierea nr._ soluționată la data de 20.02.2014. Petenții au formulat cerere de reexaminare împotriva acestei încheieri, respinsă prin încheierea nr._ din data de 27.03.2014 emisă de O. B..

Petenții au solicitat expertului topograf A. M. sa constate că pe imobilul teren cu nr. topografic 6248/4/a/1, 6248/4/b, 6248/5/b din CF_ B. nu este identificată nicio construcție și, în consecință, să dispună actualizarea datelor de carte funciară, în sensul radierii de la poziția A1.1 a mențiunii „casă de piatră”, deoarece aceasta construcție nu există.

Din dispozițiile art10 alin. 1 Ordinul ANCPI nr. 634/2006 nu rezultă ce acte doveditoare trebuie să conțină documentația cu privire la situația reală a imobilului. Pentru aceste motive, O. B. a apreciat că documentația nu a fost întocmită potrivit Ordinului 634/2006, întocmind o notă de completare.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 907 C.civ., 908 C.civ., art. 50 Lg. 7/1996.

În probațiune, petenții au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei înscrisurile la care se face referire în cuprinsul acțiunii.

Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 50 de lei, datorată în temeiul dispozițiilor art. 20 OUG 80/2013.

La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr._/06.03.2014 al O. B..

În temeiul dispozițiilor art. 255, 258 c.pr.civ., instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 31 alin. 3 Lg 7/1996, „Împotriva încheierii registratorului-șef emise potrivit alin. (2) cei interesați sau notarul public pot formula plângere, în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de reexaminare și plângerea împotriva încheierii se depun la biroul teritorial și se înscriu din oficiu în cartea funciară. Oficiul teritorial este obligat să înainteze plângerea judecătoriei în a cărei rază de competență teritorială se află imobilul, însoțită de dosarul încheierii și copia cărții funciare”.

Prin încheierea nr._/06.03.2014 pronunțată de O. -Biroul de cadastru si Publicitate Imobiliara B., s-a respins cererea de reexaminare formulata de petenții S. Ș.L., S. E. D. M., S. T. P. împotriva încheierii de carte funciara nr._/05.02.2014. Încheierea a fost comunicată petenților la data de 03.04.2014, astfel cum reiese din cuprinsul dovezii de îndeplinire a procedurii de comunicare (f. 64). F. de data comunicării, instanța reține că plângerea a fost formulata în termenul legal de 15 zile prevăzut de dispozițiile art. 31 alin. 3 Lg 7/1996, fiind înregistrata pe rolul Judecătoriei B. la data de 18._.

Din analiza înscrisurilor de la dosarul cauzei, instanța reține că prin încheierea nr._ pronunțată la data de 20.02.2014 de O. B.- Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B., s-a respins cererea având ca obiect actualizarea de date cu privire la imobilul înscris în CF_ B., nr. topografic 6248/4/a/1, 6248/4/b, 6248/5/b. În motivarea încheierii s-a reținut că cererea de recepție a documentației și de înscriere nu este admisibilă deoarece lipsește documentația cadastrală recepționată de biroul teritorial, existând piedică la înscriere, în condițiile art. 58 alin. 1 Ordinul 633/2006.

Totodată, instanța reține că prin referatul întocmit la data de 17.02.2014 (f. 72), s-a solicitat expertului care a întocmit documentația cadastrală să completeze dosarul cu acte doveditoare din care să rezulte situația reală a imobilului și cu fișierul .cpxml și planul de amplasament și delimitare a imobilului cu menționarea adresei poștale a imobilului. Expertul nu a depus aceste înscrisuri.

Prin Încheierea_/06.03.2014 pronunțată de O. -Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara B., s-a respins cererea de reexaminare formulata de petenți împotriva_ pronunțată la data de 20.02.2014, reținându-se în considerente aplicabilitatea dispozițiilor art. 61 alin. 2 lit.a Ordinul ANCPI 633/2006.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 907 Cod Civil, “ (1) Când o înscriere făcută în cartea funciară nu corespunde cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia. (2) Prin rectificare se înțelege radierea, îndreptarea sau corectarea oricărei înscrieri inexacte efectuate în cartea funciară.(3) Situația juridică reală trebuie să rezulte dintr-o recunoaștere făcută de titularul înscrierii a cărei rectificare se solicită, prin declarație dată în formă autentică notarială, ori dintr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată împotriva acestuia, prin care s-a admis acțiunea de fond. Acțiunea de fond poate fi, după caz, o acțiune în anulare, rezoluțiune, reducțiune sau orice altă acțiune întemeiată pe o cauză de ineficacitate a actului juridic”.

Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. 4 Ordinul O. 634/2006, “Dacă documentația nu a fost recepționată din cauza nerespectării prevederilor cu privire la convocarea pentru lămuriri sau depășirii termenului de 5 zile lucrătoare, calculat de la data comunicării, stabilit prin referatul de completare, ori documentația a fost întocmită incorect, persoana care a verificat documentația completează nota de respingere din referatul de completare și o transmite împreună cu documentația asistentului-registrator în vederea întocmirii încheierii de respingere. Referatul de completare menționează datele, documentele sau informațiile cu care se completează documentația și este comun pentru cadastru și publicitate imobiliară. Referatul se emite o singură dată pentru o documentație de recepție sau de recepție și înscriere în cartea funciară”.

Potrivit dispozițiilor art. 58 alin. 1 Ordinul ANCPI 633/2006, „ (1) Înainte de rezolvarea cererii de către registrator, asistentul-registrator verifică cererea în raport cu datele de carte funciară și menționează în referat dacă există sau nu piedici pentru efectuarea lucrării solicitate, menționând în coala de carte funciară, la observații, numărul de înregistrare al lucrării.”.

Analizând plângerea formulată de petenți, instanța constată că în cadrul dosarului aflat pe rolul O. B., înregistrat ca urmare a cererii formulate petenti de actualizare a datelor cu privire la imobilul pe care il dețin în proprietate, a fost întocmită documentația cadastrală de către expertul Andrusa M.. În urma verificării de către asistentul-registrator a documentației cadastrale, s-a solicitat expertului să completeze dosarul cu înscrisurile menționate în referatul întocmit la data de 07.02.2014. Acesta nu s-a conformat dispoziției asistentului registrator, motiv pentru care s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. 4, aplicându-se sancțiunea corespunzătoare, respectiv respingerea cererii.

Nu pot fi reținute apărările formulate de petenți în sensul că dispozițiile art. 10 Ordinul ANCPI 6434 nu indica actele necesare dovedirii situației reale a imobilului, deoarece respingerea cererii de actualizare a datelor cu privire la imobilul înscris în CF_ B., nr. topografic 6248/4/a/1, 6248/4/b, 6248/5/b, a fost determinată de atitudinea pasivă a expertului, implicit a petenților, care nu au depus în termenul menționat documentația solicitată de asistentul registrator, potrivit dispozițiilor legale.

Apreciind că încheierile date de O. -Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara B. sunt legale, instanța, având în vedere si dispozițiile 31 Legea 7/1196, instanța va respinge

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea de carte funciară formulată de petenții S. Ș.L., cu domiciliul în B., ., ., jud. B., S. E. D. M., cu domiciliul în B., ., ., ., S. T. P., cu domiciliul în Salonta .. 13, jud. Bihor, toți cu domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedura la SCA B. si asociații, B., ., ., jud. B., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecatoria B..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.10.2014.

Președinte Grefier

C. N. D. N.

Red. N. C. 19.02.2015/4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 17/2014. Judecătoria BRAŞOV