Pretenţii. Sentința nr. 26/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 26/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 26-09-2014 în dosarul nr. 8154/197/2014

ROMANIA

JUDECATORIA BRASOV

DOSAR NR._

SENTINTA CIVILA NR._

Sedinta publica din data de 26.09.2014

P.- B. M. M. - Judecator

Grefier- A. I. V.

Pentru astazi fiind amanata pronuntarea cauzei civila de fata, care s-a dezbatut in fond in sedinta publica din data de 12.09.2014, cand cei prezenti au pus concluzii pe fond conform incheierii de sedinta din acea zi, care face parte integranta din prezenta sentinta, iar instanta din lipsa de timp pentru deliberare a amanat pronuntarea pentru data de 26.09.2014.

La apelul nominal facut in sedinta publica, la pronuntare se constata lipsa partilor.

Instanta, in urma deliberarii a pronuntat sentinta de mai jos.

JUDECĂTORIA

Constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._ la Judecătoria B., reclamanta Asociația de proprietari Saturn 41 a solicitat instanței, în contradictoriu cu pîrîtul Ș. V., obligarea acestuia la plata sumei de 5594,88 lei reprezentînd cheltuieli de întreținere și penalități de întîrziere.

În motivarea acțiunii reclamanta arată că pîrîtul este membru al asociației de proprietari. Începînd cu luna septembrie 2010 pîrîtul nu au achitat cheltuielile de întreținere. Pentru neachitarea la termen a cheltuielilor comune se percep penalități de 0,2% pe zi conform Hotărîrii Adunării Generale a Proprietarilor.

În drept au fost invocate dispozițiile art.50 din L 230/2007.

În susținerea acțiunii reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

Pîrîtul nu a formulat întîmpinare și nu s-a prezentat la judecata cauzei.

Analizînd actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Pîrîtul Ș. V. este proprietarul apartamentului situat în B. ., ., . calitate în care este membru al Asociației de P. Saturn 41. În această calitate avea obligația, potrivit art.46 din L 230/2007, de a achita cheltuielile comune și cele necesare funcționării asociației. În perioada septembrie 2010- decembrie 2013 nu a achitat contravaloarea cheltuielilor comune astfel că s-au cumulat datorii în cuantum de 3101,23 lei astfel cum reiese din extrasul din listele de plată depus la fila 4 din dosar.

Potrivit art.49 al.1 și 2 din L 230/2007 Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat. Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice. Prin Hotărîrea Adunării generale a Asociației din 08.06.2013 s-a stabilit obligația membrilor asociației care nu achită la termen cheltuielile de întreținere de a suporta penalități de întîrziere în procent de 0,2% pe zi. Pîrîtul nu a achitat în termenul de 30 de zile de la data afișării listelor de plată cheltuielile de întreținere astfel că datorează asociației penalități de întîrziere în cuantum de 2493,65 lei. Penalitățile au fost calculate pentru creanța principală de 3101,23 lei pînă la data de 15.03.2014.

Pentru aceste motive avînd în vedere disp.art.46, 49 și 50 din L 230/2007, instanța va admite în parte cererea de chemare în judecată potrivit dispozitivului de mai jos.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația de Proprietari Saturn 41cu sediul în B. ., jud.B., în contradictoriu cu pîrîtul Ș. V. domiciliat în B. ., ., ., și în consecință:

Obligă pîrîtul să plătească reclamantei suma de lei 3101,23 lei reprezentînd cheltuieli de întreținere restante datorate pentru perioada septembrie 2010 – decembrie 2013 și suma de 2493,65 lei reprezentînd penalități de întîrziere calculate pînă la data de15.03.2014.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică astăzi 26.09.2014.

P. GREFIER

B. M. M. A. I. V.

Red.dact.BMM –26.09.2014 –4 expl.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 26/2014. Judecătoria BRAŞOV