Validare poprire. Sentința nr. 11/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 11/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 11622/197/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 11.11.2014

Președinte: M. L.

Grefier: S. C. E.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond în ședința publică din data de 04.11.2014, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 11.11.2014.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos:

INSTANȚA,

Constată că, prin cererea înregistrata la aceasta instanța sub nr. de mai sus,creditoarea . a chemat în judecată pe debitorul B. R. F. și terțul poprit . solicitând validarea popririi asupra conturilor debit până la concurența sumei de 860, 58 lei.

În motivare se arata că, terțul poprit refuză nejustificat înființarea popririi asupra veniturilor debit.

În probațiune la dosar s-au depus: ordonanță de înființare a popririi din data de 24.03.2014 a B. Dutceac I.,alte înscrisuri.

În drept s-au invocat dispozițiile art.460 și următoarele C.pr.civ.

Acțiunea este legal timbrata.

Examinând materialul probator instanța constată următoarele:

Debitorul a fost obligat să plătească creditoarei suma de 614,72 lei, debit și 61, 68 lei, cheltuieli de judecată, iar după punerea în executare acesta urmând să plătească și 180 lei, cheltuieli de executare silită..

Prin ordonanța de înființarea popririi din data de 24.03.2014 executorul judecătoresc a comunicat terțului poprit, obligația de a reține suma de mai sus și cu toate acestea, aceasta nu s-a conformat dispozițiilor ce le conținea.

Ca atare,fiind îndeplinite condițiile prev. de art.789 al. 1 și 4 C.pr.civ.,instanța va valida poprirea până la concurența sumei de mai sus.

Văzând și dispozițiile art.274 C.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de creditoarea . cu sediul în B., .. 25, . în contradictoriu cu debitorul B. R. F., cu domiciliul în B., .. 46, ., ., terțul poprit . cu sediul în B., .. 4, jud. B..

Dispune validarea popririi asupra veniturilor debitorului până la concurența sumei de 860,58 lei.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 11.11.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

M. L. S. C. E.

Red.ML/18.12.2014

Dact.SZC/19.12.2014- 5ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 11/2014. Judecătoria BRAŞOV