Pretenţii. Sentința nr. 3130/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 3130/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 13-03-2014 în dosarul nr. 6200/197/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._/2012
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3130
Ședința publică de la: 13.03.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. D. T.
GREFIER: C. BURGUȘ
Pe rol este soluționarea cererii de chemare în judecată ce are ca obiect „pretenții” formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari DE APARTAMENTE INDEPENDENȚA, cu sediul în B., .. 6, județul B., în contradictoriu cu pârâtul SĂU F., cu domiciliul în B., ., nr. 14, camera 81, județul B..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
În conformitate cu dispozițiile art. 252 alin 2 C., instanța a pus în discuție perimarea prezentei acțiuni și față de actele de la dosar rămâne în pronunțare asupra perimării cererii de chemare în judecată.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei comerciale de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 13.03.2012, sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI DE APARTAMENTE INDEPENDENȚA, a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului SĂU F., la plata sumei de 3444,76 lei ( din care 1859,53 lei cheltuieli de întreținere restante, 1435,23 lei penalități de întârziere și 150 lei servicii de verificare a listelor de plată și întocmire a extrasului de cont) pentru perioada mai 2010-decembrie 2011.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat în esență că, a prestat debitorului servicii de întreținere dar acesta nu au achitat contravaloarea lor.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 230/2007.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus un set de înscrisuri (f. 4-5).
La termenul din data de 06.11.2012, instanța a dispus suspendarea judecății cauzei, potrivit art. 1551 alin 1 C.p.civ., față de neîndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina reclamantei.
La acest termen de judecată, instanța a pus în discuție perimarea cererii introductive, față de dispoz. art. 252 al. 2 C.p.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța, reține următoarele:
Din verificarea înscrisurilor de la dosar, instanța constată că, ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 06.11.2012 de când cauza a fost suspendată și că de la data comunicării încheierii, dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților.
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin 1 Cod proc.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de 1 an, iar potrivit art.252 Cod proc.civ. perimarea se poate constata și din oficiu sau la cererea părții interesate, având în vedere că, în cauza de față, nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii, de mai mult de un an, instanța va constata perimarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI DE APARTAMENTE INDEPENDENȚA în contradictoriu cu pârâtul SĂU F..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimarea acțiunii civile, având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI DE APARTAMENTE INDEPENDENȚA, cu sediul în B. .. 6, jud. B., împotriva pârâtului S. F., domiciliat în B. . nr. 14, camera 81, jud. B., jud. B..
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.03.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. D. TOGANCĂLIN BURGUȘ
Thred.jud. C.D.T-2ex-21.03.2014
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 16/2014. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 6009/2014. Judecătoria BRAŞOV → |
---|