Servitute. Sentința nr. 9264/2014. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9264/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 25-07-2014 în dosarul nr. 5063/197/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR NR._
Sentința civilă nr. 9264
Ședința publică din data de 25.07.2014
Președinte: I. V. judecător
Grefier: S. C.
Pentru astăzi fiind amânata pronunțarea cauzei civile de față, care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 26.06.2014 când părțile au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședința din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 03.07.2014 și apoi pentru data de 10.07.2014, pentru data de 17.07.2014, pentru data de 24.07.2014 și apoi pentru data de 25.07.2014.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Instanța, în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra prezentei cereri constată următoarele:
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.02.2013 sub nr._ reclamanții S. M. și S. S., în contradictoriu cu pârâții C. D. și C. M., au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că pe terenul înscris în CF nr._, provenită din cartea funciară de pe hârtie cu nr. 16302UAT B., nr.top. 662/1/a au edificat un garaj și o magazine cu dimensiunile 3,80m/9,70 m, conform documentației de autorizare; să se constituie un drept de superficie pe durata existenței construcției asupra terenului pe care se află construcția și care este înscris în CF mai sus menționată, urmând să se dispună dezmembrarea acestui teren din lotul inițial; să se dispună înregistrarea în CF a consstrucției mai sus identificate, cu titlu de drept construire și intabularea dreptului real de superficie asupra terenului ce va rezulta în urma dezmembrării, teren pe care se află construcția ; să se constituie în favoarea reclamanților un drept de servitude de trecere cu mașina și cu piciorul asupra terenului înscris în CF nr._, provenită din cartea funciară de pe hârtie cu nr. 16302UAT B., nr.top. 662/1/a, terenul pe care se va constitui servitutea urmând a fi evidențiat în cadrul unei lucrări topografice; să se dispună înregistrarea în CF a acestui drept de servitude de trecere cu mașina și cu piciorul, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că în anul 1996 au încheiat contractul de vânzare cumpărare nr._ cu Statul Român, prin mandatar ., în baza căruia a dobândit proprietatea asupra apartamentului compus din două camere și dependințe și asupra terenului afferent acestuia. În anul 2000 s-a promovat un proces de ieșire din indiviziune între Statul Român care deținea cota de 22/30 părți și o persoană fizică ce deținea cota de 8/30 părți. Prin decizia civilă nr. 171/A/24.05.2005 s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra imobilului situate în B., . A, lotul I atribuindu-se Municipiului B. iar lotul II s-a atribuit numitului Schiell Dieter Winfried care la rândul său a vândut unei personae fizice care la rândul lor a vândut pârâților. Garajul a fost edificat pe cheltuiala reclamanților, în anul 1996, cu acordul Municipiului B.. La căteva luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii de ieșire din indiviziune, între Schiel Dieter și reclamanți s-a încheiat un act prin care se recunoaște calitatea reclamanților de proprietari asupra garajului . Așadar, autorul reclamanților le-a îngăduit să construiască un garaj, dovada convenției ce a existat între reclamanții constructori și proprietarul terenului urmând a fifăcută prin probele ce se vor administra în cauză.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa de timbru în cuantum de 718 lei și timbru judiciar în cuantum de 3,15(f. 9,62,63).
Pârâții au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale a reclamanților iar pe fond respingerea cererii și cerere reconvențională (f.11,12) prin care au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate existența dreptului de proprietate al pârâților-reclamanți reconvenționali asupra garajului și magaziei aflate pe terenul în suprafață de 380 mp, situat în B., ., înscris în CF nr._ B.( provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._) sub nr. top. 662/1/a; să fie obligați reclamanții-pârâți reconvenționali să desființeze garajul și magazia menționate, iar în caz de refuz să fie autorizați pârâții-reclamanți reconvenționali să le demoleze pe cheltuiala acestora; să fie obligați reclamanții-pârâți reconvenționali la plata sumei de 2000 lei reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului, cu cheltuieli de judecată.
În cuprinsul întâmpinării s-a arătat că terenul în litigiu a parținut în coproprietate numiților Schiel Dieter-Winfrid, Schadt Hermine, Gusbeth Helmut G. și Municipiului B. până în anul 2007, când prin sentința civilă nr. 4338/11.05.2007, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._ al Judecătoriei B. s-a dispus sistarea stării de indiviziune prin atribuirea acestuia numitului Schiel Dieter Winfrid. Pârâții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1276/27.08.2012 la BNP G. A. G.. Reclamanții-pârâți au ridicat, cu rea-credință, pe terenul identificat prin datele de mai sus un garaj și o magazie. Reaua lor credință rezultă, printer altele, din faptul că nu au cerut consimțământul tuturor coproprietarilor și nu au deținut autorizație de construire în perioada în care au ridicat cele două construcții .
În aceste circumstanțe, în mod succesiv, dreptul de proprietate asupra construcțiilor a fost dobândit prin accesiune, potrivit art. 494 C.civil, de proprietarii tabulari ai terenului obținut prin partaj de la numitul Schiel Dieter Winfrid și transmis pârâților-reclamanți reconvenționali, în baza art.1249-1295 C.civ, prin vânzare-cumpărare. Constituirea dreptului de superficie nu poate fi cerută decât de către proprietarul edificiului, constructor de bună-credință. Nefiind proprietari ai garajului și magaziei, reclamanții-pârâți reconvenționali nu pot cere recunoașterea dreptului de superficie.
În motivarea cererii reconvenționale se arată că reclamanții-pârâți au cunoscut că terenul aparține altcuiva și, totuși, au ridicat cele două construcții, fără autorizație de construire, fiind de rea-credință. Pârâții-reclamanți reconvenționali au cumpărat terenul în litigiu în scopul edificării unei case de locuit, astfel că nu au niciun interes de a păstra lucrările care îi împiedică să înceapă construcția. Le-au cerut părților adverse să înlăture construcțiile ridicate fără drept și au promis că se vor conforma acestor solicitări și, de altfel au și demolat o terasă, însă s-au oprit în acest stadiu, surprinzându-i cu cererea de chemare în judecată.
Pârâții au mai arătat că paguba ce le-a fost provocată de reclamanții-pârâți reconvenționali prin punerea în imposibilitatea folosirii terenului potrivit destinație scontate, până la data formulării cererii reconvenționale, este de 2000 lei.
În drept au fost invocate disp. art. 111, art.494 C civ, art.5 alin 2 din Legea nr. 71/2011, art. 582 alin 1 lit b și alin 2 NCC.
Cererea reconvențională a fost legal timbrata cu taxa de timbru în cuantum de 463 lei și timbru judiciar în cuantum de 7,3lei (f. 14,64).
Reclamanții-pârâți reconvenționali au formulat întâmpinare la cererea reconvențională (f.53-57) prin care au solicitat respingerea cererii .
S-a arătat în cuprinsul întâmpinării că cererea pârâților-reclamanți reconvenționali este contradictorie deoerece, pe de o parte se susțin că sunt proprietar iar pe de altă parte cer obligarea la desființarea garajului și a magaziei . Prevederile art. 494 cod civil nu se aplică în relațiile dintre părți, în cazul în care lucrările au fost executate în temeiul unei convenții încheiate între proprietarul terenului și constructor și nici în raporturile dintre coproprietari, atunci când unul construiește pe terenul coproprietate comună dacă ceilalți coproprietari și-au data acordul.Întrucât reclamanții-pârâți reconvenționali erau coproprietari împreună cu Municipiul B., pe casă și teren, având acordul Municipiului pentru a construi, au devenit proprietar ai construcției și titulari ai dreptului de superficie asupra terenului aferent construcției.
Reclamanții-pârâți reconvenționali au mai arătat că, și dacă s-ar aprecia că sunt aplicabile disp. art. 494 Cod civil, ei sunt constructori de bună-credință și trebuie să fie despăgubiți, proprietarul terenului neavând posibilșitatea de a cere demolarea construcției sau plantației.
În ceea ce privește cererea pârâților-reclamanți reconvenționali referitoare la depăgubiri, se arată în cuprinsul întâmpinării că nu se precizează care este temeiul acestor despăgubiri iar orice pretenții ale acestora ar putea fi opuse doar vânzătorului terenului în temeiul garanțiilor ce le oferă acesta potrivit legii și contractului. În plus, pârâții-reclamanți reconvenționali nu au fost lipsiți de folosința terenului, starea de fapt fiind aceeași de la data la care au cumpărat.
Excepția lipsei calității procesuale active invocate de pârâții-reclamanți reconvenționali a fost unită cu fondul cauzei la termenul din data de 19.09.2013.
În cauză au fost depuse înscrisuri, a fost administrate: proba testimonială, fiind audiați martorii M. C., C. S. (decl. f. 270,271), proba cu interogatoriul părților, răspunsurile fiind depuse la filele 264-269 și proba cu expertiza în specialitatea topografie, raportul de expertiză fiind întocmit de expertul Trett R. (f. 80-105) și proba cu cercetarea la fața locului, conform procesului verbal întocmit la data de 26.02.2014 (f.287).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Conform extrasului CF_ B. (f. 15), provenită din conversia pe hârtie a CF nr._, pârâții-reclamanți reconvenționali C. M. și C. D. sunt proprietarii imobilului cu nr. top 662/1/a, teren în suprafață de 380 mp, situat în B., ., jud. B..
Pârâții au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1276/27.08.2012 la BNP G. A. G..
Pe acest teren sunt edificate construcțiile C1 și C2, identificate prin raportul de expertiză tehnică nr._/11.11.2013 întocmit de către expert Trett R., respectiv: garaj din bolțari și cărămidă în suprafață de 37 mp și magazie din bolțari și cărămidă, în suprafață de 12 mp.
În soluționarea cererilor, instanța reține că sentința civilă nr. 6403/CA/13.12.2013 a Tribunalului B., pronunțată în dosarul nr._, definitivă prin decizia civilă nr. 1593/R/ 14.05.2014 a Curții de Apel B., intrată în puterea lucrului judecat, produce față de părțile ce au figurat în acea cauză efectele relativității lucrului judecat, în raport de dispozițiile art. 1201 Cod civil.
Așadar, instanța reține că prin sențința mai sus menționată s-a reținut cu putere de lucru judecat, următoarea situație de fapt:
„ Niciuna din părți nu contestă faptul că, pe acest teren, pârâții S. au edificat un garaj și o magazie. Cu privire la momentul la care au fost edificate cele două construcții provizorii, acesta rezultă din sentința civilă nr._/30.10.1995, pronunțată în dos. 8251/1995, respectiv anterior pronunțării sentinței menționate, dar în cursul anului 1995.
Ulterior construirii, la data de 20.09.1995, RIAL B. a formulat o cerere de eliberare a unui certificat de urbanism, fiind eliberat C.U. nr. 5068/10.10.1995. În acest act, la regimul juridic, se menționează că terenul este intravilan, proprietate de stat în administrarea RIAL RA B..
Această mențiune, privind proprietarul terenului nu este reală, fiind combătută atât de notările din cartea funciară, cât și de faptul că, ulterior, Judecătoria B. a dispus sistarea stării de indiviziune pe terenul situat in B., .. foii de proprietate B, rezultă că, alături de Stat, existau și alți coproprietari, înscriși anterior anului 1995, respectiv: Schadt Hermine, Schiel M., Gusbeth Werner Gerhardm Gusbeth Wilhelm, cu o cotă de 22/30, Statul având doar o cotă de 8/30.
Pârâții S. nu numai că nu au obținut acordul tuturor coproprietarilor (ci doar un acord al Statului manifestat prin RIAL), dar, și mai important, ei nu au avut niciodată nici un titlu pe terenul pe care și-au edificat garajul și magazia. În aceste condiții, li s-a eliberat o autorizație de construcție în mod nelegal pentru edificii ridicate oricum fără autorizație și pe terenul unor terți.
Pârâții persoane fizice manifestă rea credință în condițiile în care stăpânesc, în fapt, din anul 1995, un teren asupra căruia nu au nici un drept, doar prevalându-se de existența unor construcții provizorii (garajul și magazia având o astfel de destinație, nefiind case de locuit) ridicate fără să fi obținut, in prealabil, o autorizare (deci fără nici un drept la acel moment) și refuzând să își desființeze aceste construcții, afectând, in acest mod, unul din atributele dreptului de proprietate al reclamanților, posesia, element care e de esența dreptului de proprietate.
Pârâții S. nu au depus nici un înscris care să demonstreze că au avut vreodată vreun drept de proprietate asupra terenului in discuție, pe care au ridicat garajul și magazia. Aceștia, in anul 1989, au devenit chiriașii unui imobil situat in vecinătatea terenului in litigiu, pe care l-au achiziționat, in baza Legii 112 în anul 1996.
În întâmpinare, pârâții au susținut că fostul proprietar, Schiel Dieter (de la care a achiziționat cel ce a înstrăinat terenul către reclamanți), le-a recunoscut calitatea de proprietari asupra garajului. In acest sens, pârâții au depus o promisiune de vânzare-cumpărare. Din conținutul acestui act rezultă că pârâții S. s-au obligat să-i vândă lui Schiel Dieter Winfried garajul situat pe terenul înscris in CF_ B., nr. top 662/1/a iar cel din urmă să vândă celor dintâi o suprafață de 57 mp. Nu se poate spune că un asemenea act, nematerializat in final printr-un contract de vânzare-cumpărare, reprezintă o recunoaștere a calității de proprietari a pârâților S. asupra garajului. Calitatea de proprietar ar fi fost conferită de o înscriere în CF din moment ce autorizația de construire nu are un efect constitutiv al dreptului de proprietate.
Cf. art. 6 din Leg. 50/1991 (in forma sa inițială, in vigoare la data eliberării AC), „autorizația de construire se emite în cel mult 30 de zile de la înregistrarea cererii, la care se anexează obligatoriu planul de amplasare a construcției, planuri din care să rezulte destinația, alcătuirea constructivă, funcțională și înfățișarea construcției, întocmite la o scară convenabilă de către un proiectant autorizat, precum și dovada titlului solicitantului asupra terenului”.
Așadar, lăsând la o parte existența sau nu a acordului vecinilor sau coproprietarilor, necesitatea sau nu a acestui acord, pârâții S. trebuiau să facă dovada titlului asupra terenului. Un astfel de titlu, după cum am arătat, nu a existat, contractul lor de închiriere sau contractul de vânzare-cumpărare nereprezentând un titlu câtă vreme terenul de sub garaj nu a fost niciodată proprietatea pârâților Stoicesc „.
În considerentele deciziei civile nr. 1593/R/ 14.05.2014 a Curții de Apel B. s-au reținut următoarele:
„La momentul eliberării autorizației de construire nr. 146/1996, pârâtul S. M. nu avea vreun titlu asupra terenului pe care urma să fie edificată construcția.
Terenul respectiv situat în B., . A, înscris în C.F._ B., nr. top 759/1-b, 759/2-b, 662/2, era deținut în coproprietate, conform mențiunilor de carte funciară, de către Schadt Hermine, Schiel M., Gusbeth Werner Gerhardm Gusbeth Wilhelm, cu o cotă de 22/30, Statul având doar o cotă de 8/30 iar RA Rial drept de administrare operativă asupra acestei cote.
Cf. art. 6 din Leg. 50/1991 (in forma sa inițială, in vigoare la data eliberării AC), „autorizația de construire se emite în cel mult 30 de zile de la înregistrarea cererii, la care se anexează obligatoriu planul de amplasare a construcției, planuri din care să rezulte destinația, alcătuirea constructivă, funcțională și înfățișarea construcției, întocmite la o scară convenabilă de către un proiectant autorizat, precum și dovada titlului solicitantului asupra terenului”.
Așadar una dintre condițiile de legalitate expres prevăzută de textul de lege, respectiv aceea ca solicitantul să facă dovada titlului asupra terenului, nu este îndeplinită. Astfel cum am arătat cererea de emitere a autorizației a fost făcută de către pârâtul S. iar acesta nu avea niciun titlu asupra terenului. Chiar dacă cererea ar fi fost făcută de către Rial RA, astfel cum se prevede inexact în autorizație, nici în această ipoteză condițiile legale nu ar fi fost îndeplinite întrucât Rial RA nu avea niciun titlu asupra terenului, avea doar un drept de administrare operativă asupra cotei de 8/30 din respectivul teren ori acest drept nu poate fi considerat „ titlu” asupra terenului. Textul de lege menționat trebuie interpretat în sensul că titlul la care face referire este un titlu care conferă titularului dreptul de a dispune cu privire la respectivul teren ori dreptul de administrare operativă asupra unei cote parti ideale nu conferă această aptitudine titularului”.
În drept, instanța de față reține că, potrivit art.998 C.civ. „orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”; iar conform art.999 C.civ. „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa”.
De asemenea, potrivit art.483 Cod civ., proprietarul este îndreptățit să culeagă fructele civile produse de bunurile aflate în proprietatea sa.
Conform art. 492 din Codul Civil „ orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de către proprietarul acelui pământ, cu cheltuiala sa, și că sunt ale lui, până ce se dovedește din contra „.
Acest text conține regula - care consacră dreptul de accesiune imobiliară artificială și excepția care permite dovedirea existenței dreptului de superficie. Dovada contrară dreptului de accesiune înseamnă tocmai dovada dreptului de superficie. Legiuitorul recunoaște deci că, în anumite situații, proprietarul terenului nu este și proprietarul construcției sau plantației. Din suprapunerea dreptului de proprietate asupra terenului aparținând unei persoane cu dreptul de proprietate asupra construcției sau plantației aparținând unei alte persoane nu mai rezultă dreptul primului proprietar de a beneficia de accesiunea imobiliară artificială, dobândind și dreptul de proprietate asupra construcției sau plantației, ci chiar dreptul de superficie, care reunește în conținutul său juridic dreptul de proprietate asupra construcției sau plantației și un dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra terenului, dezmembrământ care reunește folosința și, în mod limitat, posesia și dispoziția asupra terenului sau a unei părți din acesta.
Dreptul de superficie poate fi dobândit prin act juridic (testament sau convenție ) sau prin fapt juridic în sens restrâns(uzucapiune).
Dobândirea dreptului de superficie prin convenție presupune un contract încheiat de proprietarul terenului cu o altă persoană, prin care constituie dreptul de superficie în favoarea acesteia ori îi transmite nuda proprietate asupra terenului, rezervându-și dreptul de superficie. Contractul poate să fie cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, pur și simplu sau afectat de modalități.
Dispozițiile art. 494 alin 2 și 3 Cod civil prevăd că „dacă proprietarul terenului cere ridicarea plantațiilor și a construcțiilor, ridicarea va urma cu cheltuiala celui ce le-a făcut; el poate chiar, după împrejurări, fi condamnat la daune-interese pentru prejudiciile sau vătămările ce a putut suferi proprietarul locului.
Dacă proprietarul voiește a păstra pentru dânsul acele plantații și clădiri, el este dator a plăti valoarea materialelor și prețul muncii, fără ca să se ia în considerație sporirea valorii fondului, ocazionată prin facerea unor asemenea plantații și construcții. Cu toate acestea, dacă plantațiile, clădirile și operele au fost făcute de către o a treia persoană de bună-credință, proprietarul pământului nu va putea cere ridicarea sus-ziselor plantații, clădiri și lucrări, dar va avea dreptul sau de a înapoia valoarea materialelor și prețul muncii, sau de a plăti o sumă de bani egală cu aceea a creșterii valorii fondului „.
Textul legal reglementează două situații distincte, cu soluții diferențiate.
Mai întâi, când constructorul este de rea-credință, proprietarul terenului are dreptul de a opta între păstrarea construcției și obligarea celui care a făcut lucrarea să o ridice de pe teren. Ridicarea construcției se face pe cheltuiala celui care a făcut-o, acesta putând fi obligat și la plata de daune interese pentru prejudiciile cauzate proprietarului terenului. Dacă acesta din urmă optează pentru păstrarea construcției, el trebuie să plătească celui care a făcut-o valoarea materialelor și prețul muncii, fără a se ține seama de sporirea valorii fondului.
Când constructorul sau plantatorul este de bună-credință, proprietarul terenului nu mai poate cere ridicarea lucrării . El trebuie să o păstreze, dar are un drept de opțiune cu privire la întinderea despăgubirii, putând să aleagă între valoarea materialelor și prețul muncii, pe de o parte, și valoarea creșterii fondului, pe de altă parte.
În ipoteza în care autorul lucrării este de rea-credință, opțiunea proprietarului terenului în sensul ridicării lucrării de pe teren este expresia refuzului de a se prevala de accesiune, ceea ce presupune că autorul lucrării rămâne proprietarul acesteia, iar ridicarea lucrării constituie o sancțiune aplicată de proprietarul fondului pentru fapta ilicită de a efectua lucrarea cu rea-credință pe terenul altuia.
Când autorul lucrării este de rea-credință, proprietarul nu mai este condiționat, pentru a relua stăpânirea asupra terenului, de exercitarea pozitivă a dreptului de accesiune, el având dreptul să ceară ridicarea lucrării de pe teren. Acest ultim drept nu este însă o manifestare a dreptului de accesiune. Ulterior, dreptul proprietarului terenului de a cere distrugerea lucrării și ridicarea materialelor de către constructor este doar o manifestare a prerogativelor normale pe care le conferă dreptul de proprietate asupra terenului.
Noțiunea de bună-credință în înțelesul art. 494 C.civil trebuie să fie subsumată noțiunii generale de bună-credință, care poate fi definită, ca o convingere eronată, dar neculpabilă, cu privire la o anumită reprezentare a realității. În absența unei convingeri eronate, nu se poate vorbi de bună-credință. Așadar, în această materie, singura înțelegere rezonabilă a noțiunii de bună-credință este aceea întemeiată pe convingerea eronată, dar neculpabilă a autorului că are un drept de proprietate asupra terenului pe care efectuează lucrarea.
Pasivitatea sau acceptarea proprietarului terenului poate avea semnificația exprimării consimțământului într-un contract prin care se constituie dreptul de superficie în favoarea autorului lucrării, în măsura în care este vorba de spre o situație de fapt anterioară intrării în vigoare a art. 2 alin 2 din Legea nr. 247/2005.
În speță, instanța constată că reclamanții-pârâți reconvenționali folosesc și în prezent construcțiile ridicate pe terenul aparținând pârâților-reclamanți reconvenționali fără să justifice vreun titlu pentru această folosință, toate apărările invocate de către aceștia fiind aceleași cu cele invocate în cauza soluționată prin sentința civilă nr. 6403/CA/13.12.2013 a Tribunalului B. .
Nu se poate reține faptul că reclamanții-pârâți reconvenționali ar fi acționat cu bună credință de vreme cenu au obținut acordul tuturor coproprietarilor (ci doar un acord al Statului manifestat prin RIAL) și li s-a eliberat o autorizație de construcție în mod nelegal pentru edificii ridicate oricum fără autorizație și pe terenul unor terți.
Prin acestă sentința civilă nr. 6403/CA/13.12.2013 a Tribunalului B., pronunțată în dosarul nr._, definitivă prin decizia civilă nr. 1593/R/ 14.05.2014 a Curții de Apel B. s-a dispus anularea A.C. nr. 146/22.02.1996 .
Așadar, reclamanții-pârâți reconvenționali nu pot invoca în beneficiul lor buna credință de vreme au construit un garaj și o magazie pentru care s-a obținut doar ulterior o autorizație de construire, în prezent anulată definitiv, aceștia practic acaparând fără temei, prin construcția realizată, suprafața de 37 mp și respectiv de 12 mp, asupra căreia s-a înscris dreptul de proprietate al pârâților-reclamanți reconvenționali.
În concluzie instanța reține că reclamanții-pârâți reconvenționali, în calitate de autori al lucrării, au fost de rea-credință la data edificării construcției realizate pe terenul în suprafață aparținând pârâților-reclamanți reconvenționali.
În aceste condiții reclamanții-pârâți reconvenționali nu pot invoca existența unui drept de superficie în favoarea lor.
Împrejurarea că la data edificării construcțiilor pârâții-reclamanți reconvenționali nu erau proprietarii terenului nu are relevanță câtă vreme reclamanții –pârâți reconvenționali nu au făcut dovada consimțământului proprietarilor anteriori privind efectuarea construcției pe terenul lor, iar pârâții- reclamanți reconvenționali, odată cu dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului pe care reclamanții-pârâți reconvenționali au edificat cele două construcții, au dobândit, conform art. 1325 C. civil, toate accesoriile bunului vândut, deci inclusiv toate acțiunile sau drepturile legate de acel lucru și aflate în strânsă conexiune cu lucrul ce a format obiectul contractului.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active invocate de pârâții C. D. și C. M., instanța urmează a o respinge, având în vedere motivele pentru care a fost invocată acestă excepție, respectiv lipsa calității de proprietari ai construcțiilor solicitate, din probatoriul administrat în cauză rezultând această calitate a reclamanților- pârâți recnvenționali.
Pentru toate considerentele expuse, reținând că, deși reclamanții-pârâți reconvenționali au edificat pe terenul cu nr.top. 662/1/a un garaj și o magazine cu dimensiunile 3,80m/9,70 m, petitul I din cererea acestora nu poate fi primit, câtă vreme acțiunea în realizare (celelalte petite ale acțiunii) nu este întemeiată, instanța urmează să respingă cererea principală formulată de reclamanții-pârâți reconvenționali S. M. și S. S. în contradictoriu cu pârâții- reclamanți reconvenționali C. D. și C. M..
În ceea ce privește cererea reconvențională, instanța reține următoarele:
Pârâții- reclamanții reconvenționali au înțeles să solicite atât constatarea existenței dreptului lor de proprietate asupra garajului și magaziei aflate pe terenul în suprafață de 380 mp, situat în B., ., înscris în CF nr._ B.( provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._) sub nr. top. 662/1/a; cât și să fie obligați reclamanții-pârâți reconvenționali să desființeze garajul și magazia menționate, iar în caz de refuz să fie autorizați să le demoleze pe cheltuiala acestora. Totodată au solicitat să fie obligați reclamanții-pârâți reconvenționali la plata sumei de 2000 lei reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului.
Opțiunea proprietarului terenului în sensul ridicării lucrării de pe teren este expresia refuzului de a se prevala de accesiune, ceea ce presupune că autorul lucrării rămâne proprietarul acesteia, iar ridicarea lucrării constituie o sancțiune aplicată de proprietarul fondului pentru fapta ilicită de a efectua lucrarea cu rea-credință pe terenul altuia.
Dreptul proprietarului terenului de a cere ridicarea lucrării de pe teren nu este o manifestare a dreptului de accesiune ci doar o manifestare a prerogativelor normale pe care le conferă dreptul de proprietate asupra terenului.
În absența unui contract, folosirea bunului altuia cu rea-credință îl îndreptățește pe proprietar la o sumă de bani cu titlu de despăgubiri.
Prin urmare, instanța va admite în parte cererea reconvențională și, în consecință: va obliga reclamanții-pârâți reconvenționali S. M. și S. S. să desființeze construcțiile C1 și C2, identificate prin raportul de expertiză tehnică nr._/11.11.2013 întocmit de către expert Trett R., respectiv: garaj din bolțari și cărămidă în suprafață de 37 mp și magazie din bolțari și cărămidă, în suprafață de 12 mp, aflate pe terenul în suprafață de 380 mp, situat în B., ., înscris în CF nr._ B. (provenită din conversia pe hârtie a CF nr._), sub nr. top 661/1/a mai sus menționate, iar în caz de refuz va autoriza pârâții - reclamanți reconvenționali să le demoleze, pe cheltuiala reclamanților-pârâți reconvenționali .
Totodată va obliga reclamanții-pârâți reconvenționali S. M. și S. S. să plătească pârâților - reclamanți reconvenționali C. D. și C. M. suma de 2000 lei reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință privind terenul mai sus descris.
Instanța va respinge restul pretențiilor din cererea reconvențională, respectiv cererea pârâților-reclamanți reconvenționali prin care au înțeles să solicite constatarea existenței dreptului lor de proprietate asupra garajului și magaziei aflate pe terenul în suprafață de 380 mp.
În ce privește cheltuielile de judecată solicitate de către pârâții-reclamanți reconvenționali, având în vedere prevederile art.274 Cod pr. civ., reclamanții- pârâți reconvenționali vor fi obligați la plata sumei de 1969,34 cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial (f.355).
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale active invocate de pârâții C. D. și C. M..
Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâții- reclamanți reconvenționali C. D. și C. M., cu domiciliul în B., . nr.9, ., în contradictoriu cu reclamanții –pârâți reconvenționali S. M. și S. S., cu domiciliul ales în B., ..1, ., jud. B. și, în consecință:
Obligă reclamanții-pârâți reconvenționali S. M. și S. S. să desființeze construcțiile C1 și C2, identificate prin raportul de expertiză tehnică nr._/11.11.2013 întocmit de către expert Trett R., respectiv: garaj din bolțari și cărămidă în suprafață de 37 mp și magazie din bolțari și cărămidă, în suprafață de 12 mp, aflate pe terenul în suprafață de 380 mp, situat în B., ., înscris în CF nr._ B. (provenită din conversia pe hârtie a CF nr._), sub nr. top 661/1/a mai sus menționate, iar în caz de refuz autorizează pârâții - reclamanți reconvenționali să le demoleze, pe cheltuiala reclamanților-pârâți reconvenționali .
Obligă reclamanții-pârâți reconvenționali S. M. și S. S. să plătească pârâților - reclamanți reconvenționali C. D. și C. M. suma de 2000 lei reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință privind terenul mai sus descris.
Respinge restul pretențiilor din cererea reconvențională.
Respinge cererea principală formulată de reclamanții-pârâți reconvenționali S. M. și S. S. în contradictoriu cu pârâții- reclamanți reconvenționali C. D. și C. M..
Obligă reclamanții-pârâți reconvenționali S. M. și S. S. să plătească pârâților - reclamanți reconvenționali C. D. și C. M. suma de 1969,34 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 25.07.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
I. V. S. C.
Red. I.V., 16.10.2014, ex. 6
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 25/2014. Judecătoria... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 4295/2014.... → |
|---|
