Uzucapiune. Sentința nr. 16/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 16/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 16-09-2014 în dosarul nr. 31970/197/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR.-_

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 16.09.2014

Președinte: L. M. – judecător

Grefier: C. E. S.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond în ședința publică din data de 09.09.2014, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din aceea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 16.09.2014.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos:

INSTANȚA,

Constată că, prin cererea înregistrata la aceasta instanța sub nr. de mai sus, petenta Statul R. prin M.F.P. prin D.G.R.F.P. B.. a chemat în judecată intimații B. B., B. C. solicitând, ca instanța să se pronunțe și asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de aceasta.

În motivare se arata că, deși în considerentele hotărârii se menționează acest lucru, în dispozitiv instanța omite a se pronunța.

În probațiune la dosar s-au depus: dosar nr._/2012.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 281/2 C. pr. civ.

Examinând materialul probator instanța constată următoarele:

Petenta a formulat cererea de mai sus invocând faptul că, deși în considerentele hotărârii se menționează s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive intimaților (Statul R. prin M.F.P. prin D.G.R.F.P. B.. și ., în dispozitiv instanța omite a se pronunța asupra acestei excepții.

Cererea urmează să fia respinsă deoarece, la termenul din data de 08.04.2014 intimații B. B., B. C., au renunțat la judecata față de Statul R. prin M.F.P. prin D.G.R.F.P. B.. și . motivat de faptul că, au invocat ca temei de drept art.28 și 130 din D- L nr. 115/1938, temeiuri ce reglementează uzucapiunea necontencioasă, ceea ce înseamnă că intimații ( petenți în acțiunea inițială ) B. B., B. C., au renunțat la judecata față de Statul R. prin M.F.P. prin D.G.R.F.P. B. și ..

De altfel, intimații B. B., B. C. au reiterat că au renunțat la judecată cu ocazia depunerii concluziilor scrise pentru această cerere.

Prin urmare, renunțând la judecată față de cei de mai sus, nu-și mai are rostul punerea în discuție a acestei excepții, situația urmând a se rezolva printr-o îndreptare din oficiu a acestei erori materiale din considerente.

Ca atare, față de cele mai sus expuse, cererea urmează să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de completare a dispozitivului s.c. nr. 4696/2012 a Judecătoriei B. formulata de petenta Statul R. prin M.F.P. prin D.G.R.F.P. B., cu sediul în B., ..7, jud. B., în contradictoriu cu intimații B. B., B. C., ambii cu domiciliul în B., ., ., jud. B. și în consecință:

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.09.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. M. C. E. S.

Red.L.M/07.11.2014

Dact.C.Sz/07.11.2014-ex.5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Sentința nr. 16/2014. Judecătoria BRAŞOV