Acţiune în declararea simulatiei. Sentința nr. 4892/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 4892/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 17-04-2014 în dosarul nr. 11525/197/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR CIVIL nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.4892

Ședința publică din data de 17.04.2014

Judecător :I. V. președinte

Grefier: S. C.

Pe rol fiind solutionarea cauzei civile avand ca obiect „ actiune in declararea simulației” formulata de reclamantul T. A.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa partilor.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Grefierul învederează că prin încheierea de ședință din data de 14.02.2013 judecarea cauzei a fost suspendată în baza dispozitiilor art 155 ind 1 C.pr.civ și s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.

Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și o pune în discuția părților.

JUDECĂTORIA

Asupra acțiunii civile introduse de reclamantul T. A. înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.05.2012 având ca obiect „ actiune in declararea simulației”.

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 14.02.2013, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 155 ind 1 C.pr.civ având în vedere că partile nu sau conformat dispozitiilor instantei

Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. 1 C.p.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;

Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 1 an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;

Instanța, în baza art.248 și urm Cpciv, urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de perimare a cererii de chemare în judecată.

Constată perimată acțiunea civilă formulată de reclamantul T. A.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 17.04.2014

Președinte,Grefier,

I. V. S. C.

Red.dact I.V. 17.04.2014 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în declararea simulatiei. Sentința nr. 4892/2014. Judecătoria BRAŞOV