Actiune in regres. Sentința nr. 1130/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 1130/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 16180/197/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1130

Ședința publică de la: 05.02.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. D. T.

GREFIER: C. BURGUȘ

Pe rol este soluționarea cererii de chemare în judecată având ca obiect „acțiune în regres”, formulată de reclamantul F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII (F.P.V.S), cu sediul social în Municipiul București, .. 40-40bis, sector 2 în contradictoriu cu pârâtul B. R. cu domiciliul în B., ., ..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 22.01.2015, acestea fiind consemnate în încheierea de ședință de la data respectivă, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 05.02.2015, când a hotărât următoarele.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei deduse judecății constată :

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 06.06.2014, pe rolul Judecătoriei B., sub dosar nr._, reclamantul F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII (F.P.V.S) a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtului B. R. la plata sumei de 7313,92 lei din care 6.744,05 lei reprezentând despăgubire achitată de reclamantă persoanei vătămate T. F. ca urmare a faptei ilicite a pârâtului; 269,87 lei contravaloare prestație constatare avarii achitată de reclamant către . SRL în dosarul F.P.V.S. 818/2013-1; 300 lei contravaloare prestație . SRL plătită de reclamant în dosarul F.P.V.S.818/2013-1.

În fapt, reclamantul, arată că la data de 21.06.2013 din vina pârâtului, care condudea autovehiculul înmatriculat sub nr._, s-a produs un accident rutier, soldat cu avarierea autovehiculului aparținând numitului T. F., cu nr. de înmatriculare_, circumstanțele producerii faptei și culpa pârâtului fiind consemnate în Anexa 2 nr._ încheiată la data de 07.10.2013 de către I.P.J. B. – Serviciul Poliției Rutiere.

Pârâtul nu a făcut dovada valabilității unei polițe RCA pentru autovehiculul pilotat, astfel încât, potrivit normelor legale în vigoare reclamanta a fost obligată să garanteze plata despăgubirilor cuvenite persoanei vătămate, cuantumul acestora stabilindu-se în baza Raportului de verificare, constatare și avizare tehnică de daună nr. 1959/30.01.2014, fiind plătită persoanei vătămate potrivit cererii de despăgubire formulată, fiind în cuantum de6.744,05 lei . În vederea stabilirii valorii prejudiciului creeat persoanei vătămate prin fapta culpabilă a pârâtului, reclamanta a apelat la serviciile unor firme de profil, cuantumul acestor cheltuieli cifrându-se la suma de 569,87 lei.

Reclamanta arată că în temeiul art. 251 pct.15 din Legea 32/2000 s-a subrogat în dreptul persoanei vătămate, iar pârâtul deși pus în întârziere, nu și-a îndeplinit obligația de reparare a prejudiciului cauzat prin fapta sa culpabilă.

În probațiune, s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

În drept, au fost invocate art. 1349, 1357, 1359, 1381 și 1385 C.civ., art. 251 pct.15 din Legea 32/2000.

Pârâtul, nu a formulat întâmpinare în condițiile art. 205 NCPC, instanța aplicând față de acesta sancțiunea decăderii prevăzută de art. 208 NCPC.

Aspecte de ordin procedural

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată, conform art. 3 alin.1 lit.c din OUG 80/2013, cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 470.70 lei.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Starea de fapt reținută de instanță ca urmare a probatoriului administrat

Potrivit înscrisului de la fila 21 dosar (Anexa 2 nr._ încheiată la data de 07.10.2013 de către I.P.J. B. – Serviciul Poliției Rutiere), instanța reține că pârâtul, având o alcoolemie de 1,68 g/l, a condus autoturismul marca Ford, tipul Mondeo, cu nr. de înmatriculare_, A. I. din municipiul B., sub influența băuturilor alcoolice, nu a păstrat o distanță regulamentară față de autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, condus regulamentar de T. F., intrând în coliziune cu acesta, părăsind și locul producerii accidentului.

Instanța mai reține că pârâtul pentru atoturismul condus nu avea încheiată, potrivit art. 4 din Legea 36/1995 o poliță RCA.

Totodată instanța reține că despăgubirea acordată de reclamantă persoanei vătămate a fost în cuantum de 6.744,05 lei. În vederea stabilirii constatării daunei și a stabilirii cuantumului despăgubirii reclamanta a apelat la serviciile unor societăți de profil suportând cheltuieli suplimentare și anume: 269,87 lei contravaloare prestație constatare avarii achitată de reclamant către . SRL în dosarul F.P.V.S. 818/2013-1 și 300 lei contravaloare prestație . SRL plătită de reclamant în dosarul F.P.V.S.818/2013-1.

Asupra cererii deduse judecății :

Conform dispozițiilor art. 1349 NCC, orice persoana are îndatorirea sa respecte regulile de conduita pe care legea sau obiceiul locului le impune si sa nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încălcă aceasta îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral, iar potrivit art. 1357 NCC ”Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.

În speța dedusă judecății instanța a reținut ca fiind îndeplinite condițiile antrenării răspunderii civile delictuale a pârâtului: existența nfaptei ilicite ( neâncheirea poliței RCA, conducere sub influența băuturilor alcoolice și nepăstrarea distanței regulamentare în timpul mersului), prejudiciul ( avarierea autovehicului aparținând persoanei vătămate), legătura de cauzalitate dintre faptă și urmarea socialmente periculoasă precum și vinovăția pârâtului.

De asemenea, inatanța a reținut că cuantumul despăgubirii a fost stabilit cu respectarea prevederilor legale, iar reclamanta, potrivit art. 13 din Ordinul CSA nr. 1/2008 cu raportare la art. 251 pct. 12 și 15 din Legea 32/2000 se subrogă, în vederea recuperării sumelor cheltuite, în drepturile persoanei vătămate, având deschisă calea unei acțiuni în regres față de autorul prejudiciului.

În concluzie, reținând că reclamantul a făcut în conformitate cu prevederile art. 249 NCPC dovada pretențiilor reclamate, instanța apreciază că cererea de chemare în judecată este întemeiată urmând a fi admisă.

Constatând culpa procesuală a pârâtului, în temeiul prevederilor art. 451 alin.1 și 453 NCPC, instanța obligă pe pârât să plătească reclamantului suma de 470,70 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII (F.P.V.S) cu sediul social București .. 40-40 bis, sector 2, împotriva pârâtului B. R. domiciliat în municipiul B. ., ., județul B..

Obligă pe pârât să plătească reclamantului suma de 7313,92 lei din care 6.744,05 lei reprezentând despăgubire achitată de reclamantă persoanei vătămate T. F. ca urmare a faptei ilicite a pârâtului; 269,87 lei contravaloare prestație constatare avarii achitată de reclamant către . SRL în dosarul F.P.V.S. 818/2013-1; 300 lei contravaloare prestație . SRL plătită de reclamant în dosarul F.P.V.S.818/2013-1.

Obligă pe pârât să plătească reclamantului suma de 470,70 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Cu apel la Tribunalul B., în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.

Apelul se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi 05.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

C. D. T. C. BURGUȘ-în concediu

Semnează

C. M.-grefier șef secție

Tehnored. CDT/24.08.2015

4 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 1130/2015. Judecătoria BRAŞOV