Actiune in regres. Sentința nr. 1508/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 1508/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 16532/197/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1508

Ședința publică din data de 13.02.2015

PREȘEDINTE –I. V. – judecător

GREFIER – S. C.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile de față, care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 29.01.2015 când părțile au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședința din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentința, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 13.02.2015.

La apelul nominal făcut in ședință publică, la pronunțare se constata lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Instanța, în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.

JUDECĂTORIA

Constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._ pe rolul acestei instanțe, reclamantul F. DE PROTECȚIE A VICTIMELOR STRĂZII, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul I. C., obligarea acestuia să plătească suma de 2950,63 lei, din care: suma de 2380,66 lei reprezintă despăgubiri achitate de reclamant către M. A. M., pentru o parte din prejudiciile suferite de acesta în urma accidentului de circulație produs în data de 30.12.2013 din vina exclusiva a pârâtului; suma de 269,97 lei reprezintă contravaloarea prestației . SRL în dosarul FPVS 23/2014, suma de 300 lei reprezintă contravaloarea prestației . SRL în dosarul FPVS 23/2014, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare, calculate de la data introducerii cererii și până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul arată că la data de 30.12.2013 s-a produs un accident de circulație pe ., în care au fost implicate autovehiculele cu nr. de înmatriculare_ și_ . Prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 31.12.2013 de către Inspectoratul de Poliție al Județului B. rezultă că vinovat de producerea accidentului se face pârâtul I. C., care a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, cauzând prejudicii numitei M. A. M., prin avarierea autoturismului proprietatea acesteia cu nr. de înmatriculare_ .

Reclamantul a mai arătat ca sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii delictuale a pârâtului, ulterior producerii accidentului acesta nu a făcut dovada valabilității unei polițe de asigurare RCA pentru autovehiculul condus, astfel ca reclamantul a dat curs cererii de despăgubire formulate de numita M. A. M., achitând acesteia despăgubiri în cuantum de 2380,66 lei. Constatarea avariilor s-a făcut prin intermediul . SRL, la cererea reclamantului, stabilirea cuantumului prejudiciului s-a realizat prin întocmirea de către . SRL a unui Raport de verificare tehnică . După evaluarea prejudiciului reclamantul a notificat pârâtul asupra sumei pe care urmează să o plătească cu titlu de despăgubiri și, în lipsa unui răspuns din partea acestuia, suma a fost achitata persoanei prejudiciate, la stabilirea despăgubirilor fiind folosit programul specializat AUDATEX .

Reclamantul a mai arătat ca s-a subrogat în drepturile persoanei prejudiciate, având dreptul de regres împotriva pârâtului responsabil pentru producerea prejudiciului.

În drept au fost invocate dispozițiile art.1349, 1357, 1359, 1381 și 1385 NCC, art. 25 ind 1 din Legea nr. 32/2000, Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr.1/2008.

În susținerea cererii reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

Pârâtul nu a formulat întîmpinare în cauza și nu s-a prezentat pentru a combate susținerile reclamantei sau pentru a formula cereri în probațiune.

Instanța, în baza art. 255 N.C.pr.civ., a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisurile aflate la dosar, apreciindu-le utile, pertinente și concludente soluționării cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

La data de 30.12.2013 s-a produs un accident de circulație pe ., în care au fost implicate autovehiculele cu nr. de înmatriculare_ și_ .

Prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 31.12.2013 de către Inspectoratul de Poliție al Județului B. rezultă că vinovat de producerea accidentului se face pârâtul I. C., care a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, cauzând prejudicii numitei M. A. M., prin avarierea autoturismului proprietatea acesteia cu nr. de înmatriculare_ .

Ulterior producerii accidentului acesta nu a făcut dovada valabilității unei polițe de asigurare RCA pentru autovehiculul condus, astfel ca reclamantul a dat curs cererii de despăgubire formulate de numita M. A. M., achitând acesteia despăgubiri în cuantum de 2380,66 lei.

Constatarea avariilor s-a făcut prin intermediul . SRL, la cererea reclamantului(f.44-56), stabilirea cuantumului prejudiciului s-a realizat prin întocmirea de către . SRL a unui Raport de verificare tehnică (f.58-64), contravaloarea prestației . SRL fiind în cuantum de 269,97 lei ,achitată de reclamant conform facturii, borderoului și ordinului de plată depuse la f. 24,25,26 iar contravaloarea prestației . SRL ( raport de verificare ) SRL în dosarul FPVS 23/2014, achitată de reclamant, fiind în sumă de 300 lei, așa cum rezultă din factura nr.356/03.03.2014 depusă și din ordinul de plată depuse la filele 22,23 din dosar.

După evaluarea prejudiciului reclamantul a notificat pârâtul asupra sumei pe care urmează să o plătească cu titlu de despăgubiri(f.68) .

Pârâtul a răspuns la data de 25.04.2014 prin notificare (f.69), solicitând blocarea sumei până la momentul stabilirii cuantumului real al pagubelor produse, întrucât există neconcordanțe între cuantumul daunelor produse, pe baza constatării efectuate în ziua producerii accidentului și cuantumul daunelor stabilite în urma demersurilor reclamantului.

Reclamantul a răspuns notificării(f.72), comunicând pârâtului că avariile justifică soluțiile tehnologice de remediere prin înlocuire și reparare indicate pentru reperele consemnate ca fiind avariate în autorizația de reparație emisă de organele de poliție și nota de constatare de daune întocmită de . SRL, prețurile pentru bandou bara spate și suport număr menționate în deviz, încadrându-se în prețurile de vânzare la care respectivele repere se comercializează în rețeaua service Renault.

În lipsa unui răspuns al pârâtului la această din urmă adresă, suma a fost achitată persoanei prejudiciate la data de 28.03.2014, așa cum rezultă din ordinul de plată depus la fila 73 din dosar, la stabilirea despăgubirilor fiind folosit programul specializat AUDATEX .

Pornind de la temeiul de drept invocat, instanța reține că potrivit disp.art. 1357 NCC, pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie îndeplinite, cumulativ, mai multe condiții, respectiv: să existe o faptă ilicită, un prejudiciu cauzat prin această faptă și autorul prejudiciului să fi comis fapta cu vinovăție,care în aceste condiții este obligat să repare integral prejudiciul.

Din culpa pârâtului s-a produs un accident de circulație ce a avut ca urmare avarierea autoturismului proprietatea numitei M. A. M., cu nr. de înmatriculare_ .

.

Contravaloarea daunelor materiale produse din culpa pârâtului se ridică la suma de 2380,66 lei, astfel cum rezultă din Raportul de verificare tehnică.

Art. 3 din Ordinul nr.1/2008 al CSA, F. acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de autovehicule, dacă autovehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule.

Conform art. 8 din acelasi Ordin gestionarea din punct de vedere tehnic a cazurilor de daună, pentru care urmează să se plătească despăgubiri din Fond, se va face de asigurătorii care au dreptul să practice asigurarea R.C.A. pe teritoriul României și/sau de experți, pe bază de contract de prestări de servicii.

Potrivit art. 13 după plata despăgubirilor, F. se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate. Persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului au obligația să ramburseze Fondului despăgubirea achitată persoanei păgubite, cheltuielile legate de instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire, precum și dobânda legală aferentă sumelor cheltuite de Fond, potrivit legii.

Conform art. 25 ind 1 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor fondul are legitimare procesuală activă în orice proces împotriva persoanelor aflate într-o relație juridică cu el, pentru obligațiile de plată achitate sau care urmează cu certitudine să fie achitate de Fond.

(13) Actul prin care se constată și se individualizează obligația de plată a unui asigurător la Fond constituie, potrivit legii, titlu de creanță.

(14) La data scadenței, titlul de creanță devine titlu executoriu, în baza căruia F. va declanșa procedura silită de recuperare a creanțelor, conform dispozițiilor Codului de procedură civilă.

(15) În vederea recuperării sumelor cheltuite, F. are drept de regres împotriva entității care a determinat prejudiciul.

Pentru argumentele arătate mai sus, instanța îl va obliga pârâtul la plata către reclamant a sumei de 2380,66 lei reprezentând despăgubiri achitate de reclamant către M. A. M., pentru prejudiciul suferit de aceasta în urma accidentului de circulație produs în data de 30.12.2013 din vina exclusivă a pârâtului ; a sumei de 269,97 lei reprezentând contravaloarea prestației . SRL în dosarul FPVS 23/2014( raport de verificare ); a sumei de 300 lei reprezentând contravaloarea prestației . SRL în dosarul nr. FPVS 23/2014 precum și la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă debitului și celorlalte cheltuieli, calculată de la data introducerii cererii-11.06.2014 și până la achitarea integrală a debitului .

În temeiul art. 453 C.pr.civ. instanța va obliga pârâtul la plata către reclamanta a cheltuielilor de judecată în cuantum de 217,25 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul F. DE P. A VICTIMELOR STRAZII, cu sediul in Bucuresti, .. 40-40 bis, Sector 2, cont bancar RO44 RZBR_ 4214, în contradictoriu cu pârâtul I. C., CNP_, cu domiciliul în B., ..9, ., jud. Brasov, și în consecință:

Obligă pârâtul să plătească reclamantului: suma de 2380,66 lei reprezentând despăgubiri achitate de reclamant către M. A. M., pentru prejudiciul suferit de aceasta în urma accidentului de circulație produs în data de 30.12.2013 din vina exclusivă a pârâtului ; suma de 269,97 lei reprezentând contravaloarea prestației . SRL în dosarul FPVS 23/2014( raport de verificare ); suma de 300 lei reprezentând contravaloarea prestației . SRL în dosarul nr. FPVS 23/2014 precum și la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă debitului și celorlalte cheltuieli, calculată de la data introducerii cererii-11.06.2014 și până la achitarea integrală a debitului .

Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 217,25 lei reprezentând taxă judiciară de timbru .

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi –13.02.2015.

PREȘEDINTE pt. GREFIER

I. V. C. S. plecată

în concediu, semnează grefier șef

I. C.-D.

Red. I.V., ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 1508/2015. Judecătoria BRAŞOV