Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5907/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 5907/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 3600/197/2015

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal nr. 3062

ROMÂNIA

JUDEȚUL BRASOV

JUDECATORIA BRASOV

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5907

Ședința publică din data de 02.06.2015

Instanța constituită din:

Președinte – A. N. - judecător

Grefier – C. D.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul, A. DE P. DE APARTAMENTE C. 3 și pe pârâții, G. I., G. A., având ca obiect „cerere de valoare redusă”.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul, prin reprezentant convențional, av. A. A., lipsă fiind pârâții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, o cerere de renunțare la judecată, formulată de către intimat, după care,

Instanța stabilește că este competentă general, material, teritorial să judece prezenta cauză, potrivit disp. Art. 131 C.proc.civ. raportat la disp. Art. 1027 C.proc.civ. și art. 107 C.proc.civ..

Instanța pune în discuție cererea de renunțare la judecată, formulată în cauză.

Reclamantul, prin reprezentant convențional, solicită ca instanța să ia act de renunțarea la judecată.

Instanța reține cauza în vederea soluționării cererii de renunțare la judecată.

I N S T A N T A,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 17.02.2015 sub nr._, reclamantul, A. DE P. DE APARTAMENTE C. 3, prin reprezentant legal, in contradictoriu cu pârâții, G. I., G. A., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata sumei de 2066,64 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere restante, a sumei de 700,54 lei cu titlu de penalități de întârziere și la plata cheltuielilor de judecată.

In motivarea cererii, s-a arătat, in esenta, că, pârâții figurează cu datorii la plata cheltuielilor de întreținere în cuantum de 2066,64 lei, pentru perioada aprilie 2013- decembrie 2014, la care se adaugă penalități în uantum de 700,54 lei.

In susținerea cererii, s-au depus la dosar înscrisuri.

Cererea a fost scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

La data de 16.04.2015, reclamantul a depus la dosar cerere de renunțare la judecarea cererii de chemare in judecata.

Potrivit art. 406 din C.proc.civ., „reclamantul poate sa renunțe oricând la judecată, fie in tot, fie in parte, verbal in ședință, sau prin cerere scrisa”.

Întreg procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, in conținutul căruia intră si dreptul părților litigante de a face acte procesuale de dispoziție, renunțarea petentului la judecata fiind un asemenea act de dispoziție.

Instanța constată ca sunt îndeplinite condițiile art. 406 din C.proc.civ., motiv pentru care va lua act de renunțarea reclamantului la judecarea cererii formulate, sens în care,

HOTĂRĂȘTE:

Ia act de renunțarea la judecarea cerere de chemare in judecata formulata de reclamantul, A. DE P. DE APARTAMENTE C. 3, prin reprezentant legal, cu sediul ales in B., ., ., ., în contradictoriu cu pârâții, G. I., G. A., ambii cu domiciliul în B., ., ., ., în baza art. 406 din C.proc.civ.

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la instanta a carei hotarare se ataca.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. N. C. D.

Red. / Tehno. A.N. /4 ex. / 17._

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal nr. 3062

ROMANIA

JUDETUL BRASOV

JUDECATORIA BRASOV

Hotărâre din data de 02.06.2015

Ia act de renunțarea la judecarea cerere de chemare in judecata formulata de reclamantul, A. DE P. DE APARTAMENTE C. 3, prin reprezentant legal, cu sediul ales in B., ., ., ., în contradictoriu cu pârâții, G. I., G. A., ambii cu domiciliul în B., ., ., ., în baza art. 406 din C.proc.civ.

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la instanta a carei hotarare se ataca.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.06.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5907/2015. Judecătoria BRAŞOV