Contestaţie la executare. Sentința nr. 2533/2015. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 2533/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 34596/197/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2533
Ședința publică din data de 09.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. R. D. - judecător
GREFIER: A. I.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 09.02.2015 când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 23.02.2015, iar apoi pentru data de 09.03.2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.12.2014, sub nr. dosar nr._, contestatoarea S.C. C. T. S.R.L. în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., prin reprezentant legal, a formulat contestație la executare, solicitând anularea somației și a titlului executoriu nr. 4118/30.11.2014 pentru suma de 625 lei reprezentând amenzi contravenționale.
În motivare, contestatoarea a arătat că deși a achitat în termen de 48 ore de la comunicarea proceselor verbale de contravenție nr._/03.09.2014 și nr._/03.09.2014, jumătate din cuantumul amenzii stabilite în sarcina sa, împotriva sa a fost declanșată executarea silită, aceasta efectuându-se cu nerespectarea dispozițiilor legale, întrucât creanța fiscală s-a stins prin plată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 172-174, art. 145, art. 149 alin. 5 din OG nr. 92/2003.
În dovedirea cererii, contestatoarea a depus în copie vizată spre conformitate, înscrisuri ( fl. 5-9).
Prin serviciul Registratură al instanței, la data de 07.01.2015, intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., prin reprezentant legal, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată (fl. 11). A afirmat că somația și titlul executoriu contestate în cauză au fost emise cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 92/2003, că executarea silită a fost promovată pentru creanțe datorate bugetului consolidat al statului, că potrivit dispozițiilor art. 172 din același act normativ, aspectele privind cuantumul sumelor datorate de contestatoare nu pot fi puse în discuție pe calea contestației la executare, ci numai criticile aduse formelor de executare, iar cu privire la creanțele cu titlu de amenzi, stabilite prin cele două procese verbale de contravenție, împotriva acestora contestatoarea avea posibilitatea de a formula plângere contravențională conform dispozițiilor OG nr. 2/2001, plângere pe care aceasta nu a promovat-o.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 92/2003, N.C.pr.civ.
În conformitate cu disp. art. 411 pct. 2 N.C.pr.civ., intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
În apărare, intimata a depus în copie vizată spre conformitate înscrisuri (fl. 17-25).
Instanța, în baza art. 255 N.C.pr.civ., a încuviințat pentru părți, proba cu înscrisurile aflate la dosar, apreciindu-le utile, pertinente și concludente soluționării cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesele verbale de contravenție . nr._/03.09.2014 și . nr._/03.09.2014 (fl. 18, 23) contestatoarea S.C. C. T. S.R.L. a fost sancționată contravențional de către intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri B., cu amendă contravențională în cuantum de 1250 lei, reținându-se în sarcina acesteia săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002.
S-a reținut prin procesele verbale că, în data de 09.05.2014, ora 14.11, respectiv în data de 06.05._, ora 00.03, în urma controlului efectuat cu ajutorul mijloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere gestiune, monitorizare și control al rovinietei, a fost surprins în trafic vehiculul cu nr. înmatriculare_, utilizat de contestatoare, circulând fără rovinietă valabilă.
Procesele verbale de contravenție . nr._/03.09.2014 și . nr._/03.09.2014 au fost comunicate contestatoarei la data de 22.09.2014, prin afișare, nefiind posibilă comunicarea prin scrisoare recomandată, astfel cum reiese din procesele verbale de îndeplinire a procedurii de comunicare atașate la filele 19 și 22 dosar.
Față de prevederile art. 37 din O.G. nr. 2/2001, conform cărora, procesul verbal neatacat cu plângere în termen de 15 zile de la comunicare, constituie titlu executoriu, fără nicio altă formalitate, potrivit somației nr. 8/_ /_/30.11.2014 și titlului executoriu nr._/30.11.2014 emise de intimata din prezenta cauză, a fost stabilită în sarcina contestatoarei, obligația de plată a sumei de 625 lei, reprezentând creanță fiscală, provenind din amenzile contravenționale mai sus menționate, iar la data de 03.11.2014, a fost emisă adresa de înființare a popririi până la concurența sumei de 625 lei.
Împotriva acestor acte de executare silită, contestatoarea, a formulat în termenul prevăzut de art. 173 alin.1 lit. a din O.G. nr. 92/2003 republicată, prezenta contestație la executare.
În soluționarea cererii, instanța urmează a avea în vedere prevederile art. 711 N.C.pr.civ., conform cărora împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, precum și dispozițiile art. 712 alin. 2 N.C.pr.civ., care statuează că în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui”.
Prin promovarea prezentei acțiuni, contestatoarea urmărește desființarea procedurii execuționale pe considerentul nelegalității emiterii formelor de executare față de împrejurarea achitării contribuției reprezentând creanță fiscală provenind din amenzi contravenționale mai sus menționate, datorate conform titlului executoriu nr._/30.11.2014.
Instanța constată că susținerile contestatoarei sunt neîntemeiate, procedura execuțională nefiind afectată de nelegalitate, întrucât a fost declanșată în considerarea unei obligații fiscale ce nu a fost stinsă prin plata anterioară.
Astfel, se observă că procesele verbale de contravenție . nr._/03.09.2014 și . nr._/03.09.2014 au fost comunicate contestatoarei la data de 22.09.2014, prin afișare, nefiind posibilă comunicarea prin scrisoare recomandată, astfel cum reiese din procesele verbale de îndeplinire a procedurii de comunicare atașate la filele 19 și 22 dosar.
În conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 4 din OG nr. 15/2002, contravenientul poate achita în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute de prezentul act normativ, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
Potrivit chitanței nr._/2014 aflate la fila 6 dosar, la data de 17.10.2014, contestatoarea a achitat suma de 625 lei reprezentând jumătate din cuantumul amenzilor aplicate prin procesele verbale de contravenție . nr._/03.09.2014 și . nr._/03.09.2014.
Așa fiind, instanța, reține că partea contestatoare nu a achitat în termen de 48 de ore calculate de la data de 22.09.2014, data comunicării actelor constatatoare, jumătate din cuantumul amenzii aplicate prin cele două procese verbale, pentru a beneficia de prevederile art. 8 alin. 4 din OG nr. 15/2002, ci după mai bine de 2 săptămâni de la data comunicării.
Prin urmare, la data emiterii formelor de executare contestate în prezenta cauză, creanța fiscală nu era stinsă, în accepțiunea art. 24 din O.G. 92/2003. Dispozițiile art. 141 alin. 1 din O.G. 92/2003 impun ca executarea silită a creanțelor fiscale să se efectueze în temeiul unui titlu executoriu, al cărui fundament este reprezentat de însăși creanța bugetară urmărită, astfel încât, în situația în care creanța bugetară nu se stinge printr-una din modalitățile prevăzute de art. 24 din O.G. 92/2003, nu dispare însuși temeiul titlului executoriu.
Așadar, prin plata parțială făcută de către contestatoare, titlul de creanță reprezentat de titlul executoriu nr. nr._/30.11.2014, a devenit titlu executoriu, în condițiile art. 141 alin.2 din O.G. 92/2003, astfel încât procedura execuțională ce a urmat acestui moment a fost realizată conform dispozițiilor legale ce guvernează această materie, astfel că instanța va respinge cererea formulată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea având ca obiect „contestație la executare” formulată de contestatoarea S.C. C. T. S.R.L., cu sediul în mun. B., ., ., . în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., prin reprezentant legal, cu sediul în mun. B., .. 7, jud. B., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, declarație care se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
I. R. D. A. I.
Red./Dact. IRD
18.06.2015,4 ex.
← Validare poprire. Sentința nr. 2847/2015. Judecătoria BRAŞOV | Pretenţii. Sentința nr. 2464/2015. Judecătoria BRAŞOV → |
---|