Contestaţie la executare. Sentința nr. 554/2015. Judecătoria BRAŞOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 554/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 20983/197/2014
ROMÂNIA
JUDECATORIA B.
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.554
Ședința publică din data de 21.01.2015
PREȘEDINTE: L. S.
GREFIER: D. C.
Pentru azi fiind pronunțarea cauzei privind pe contestatorul B. S., intimată fiind L. A. C. având ca obiect „ contestație la executare „.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare lipsă fiind contestatorii și intimata .
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din 05.01.2015 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a se pronunța în cauză, a amânat pronunțarea pentru data de 12.01.2015, 20.01.2015, 21.01.2015.
JUDECATORIA
Asupra cauzei civile de față:
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /24.07.2014 contestatorul B. S. a formulat contestație la executare împotriva actelor din dosarul execuțional nr. 126/2014 al B. D. S. E. intimată fiind L. A. C.. În contestație s-a invocat faptul că contestatorul și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin sentința civilă nr. 498/05.04.2013 a Judecătoriei Zărnești.
Intimata a formulat întâmpinare ( f30-31) prin care a solicitat respingerea contestației la executare motivat de faptul că plățile făcute de contestator privesc datorii mai vechi la întreținerea minorului .
La termenul de judecată din data de 05.01.2015 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. și a rămas în pronunțare pe excepție.
Analizând cu prioritate excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei B. instanța retine următoarele:
Contestația la executare este un incident la executare și este aplicabilă legea de procedură în vigoare la data formulării cererii de executare silită . Declararea neconstituțională a art. 650 alin. 1 nu înseamnă că s-a adoptat o nouă lege de procedură, pentru că procedura este tot aceea instituită de Noul cod de procedură, însă la data sesizării instanței, Judecătoria B. nu mai era instanță de executare . Faptul că Judecătoria B. a încuviințat executarea silită nu o transformă în instanță de executare, ci invers, conform dispozițiilor 650 alin. 2 din NCPC, instanța de executare era aceea care încuviința executarea silită și judeca contestațiile la executare .
La data formulării cererii de executare silită potrivit art. 650 alin. 1 din NCPC, Judecătoria B. a fost instanța de la sediul executorului judecătoresc, acesta fiind motivul pentru care a încuviințat executarea silită .
Până la data formulării contestației la executare ( 24.07.2014) art. 650 alin. 1 din NCPC a fost declarat neconstituțional, astfel legea de procedură nu a fost modificată de legiuitor pentru a se pune problema aplicării în timp a legii de procedură determinată de existența a două legi de procedură în același timp. Declararea neconstituționalității textului de lege arătat este producătoare de efecte juridice asupra proceselor nesoluționate definitiv și are drept consecință inexistența temeiului juridic declarat neconstituțional. Art. 147 alin.4 din Constituție prevede că decizia Curții Constituționale este general obligatorie, atât pentru autoritățile și instituțiile publice, cât și pentru particulari, și produce efecte numai pentru viitor iar nu și pentru trecut. Fiind vorba de o normă imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut nici un element de noutate în ordinea juridică actuală.
Împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresia unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite. Se va face însă distincție între situații juridice de natură legală, cărora li se aplică legea nouă, în măsura în care aceasta le surprinde în curs de constituire, și situații juridice voluntare, care rămân supuse, în ceea ce privește validitatea condițiilor de fond și de formă, legii în vigoare la data întocmirii actului juridic care le-a dat naștere. Rezultă că în cazul situațiilor juridice subiective, care se nasc din actele juridice ale părților și cuprind efectele voite de acestea, principiul este că acestea rămân supuse legii în vigoare la momentul constituirii lor, chiar și după . legii noi, dar numai dacă aceste situații sunt supuse unor norme supletive, permisive, iar nu unor norme de ordine publică, de interes general.
Unor situații juridice voluntare nu le poate fi asimilată însă situația acțiunilor în justiție în curs de soluționare la data publicării în M. Of. nr. 529/16.07.2014 a Deciziei nr. 348/17.06.2014 pronunțate de Curtea Constituțională, întrucât acestea reprezintă situații juridice legale, în curs de desfășurare.
Este vorba, în ipoteza analizată, despre contestația la executare or, la momentul la care instanța este chemată să se pronunțe asupra cererii deduse judecății, norma juridică (art. 650 alin. 1 din C.proc.civ.) nu mai există și nici nu poate fi considerată ca ultraactivând, în absența unor dispoziții legale exprese.
Referitor la obligativitatea efectelor deciziilor Curții Constituționale pentru instanțele de judecată, este și Decizia nr. 3 din 04.04.2011 în interesul legii, prin care s-a statuat că „deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, ceea ce înseamnă că trebuie aplicate întocmai, nu numai în ceea ce privește dispozitivul deciziei, dar și considerentele care îl explicitează”, că „dacă aplicarea unui act normativ în perioada dintre . și declararea neconstituționalității își găsește rațiunea în prezumția de neconstituționalitate, această rațiune nu mai există după ce actul normativ a fost declarat neconstituțional, iar prezumția de constituționalitate a fost răsturnată” și, prin urmare, „instanțele erau obligate să se conformeze deciziilor Curții Constituționale și să nu dea eficiență actelor normative declarate neconstituționale”. Continuând să aplice o normă de drept inexistentă din punct de vedere juridic (ale cărei efecte au încetat), judecătorul nu mai este cantonat în exercițiul funcției sale jurisdicționale, ci și-o depășește, arogându-și puteri pe care nici dreptul intern și nici normele convenționale europene nu i le legitimează.
În concluzie, adoptarea Deciziei nr. 348/17.06.2014 nu înseamnă că suntem în prezența unei norme noi procedurale care nu ar fi incidentă date fiind dispozițiile art. 25 alin. 1 din NCPC, ci că art. 650 alin. 1 din NCPC în forma aflată în vigoare la data încuviințării executării silite nu mai exista la data sesizării instanței – 22.07.2014. Ca atare, instanța de executare este aceea de la sediul debitorului pentru că în caz contrar nu s-ar da eficiență Deciziei nr. 348/17.06.2014 pronunțate de Curtea Constituțională după publicarea acesteia în M. Of. cum de altfel reiese chiar din pct. 20 a deciziei în care se recomandă legiuitorului „ca pe viitor să reglementeze expres instanța de executare competentă, tocmai pentru a da efect normei constituționale a art. 126 alin. (2), în vederea asigurării dreptului la un proces echitabil, să adopte norme care să întrunească, așa cum s-a arătat, criteriile de precizie, claritate și, implicit, previzibilitate, impuse de jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului. „
Ambele părți au domiciliile pe raza de competență a Judecătoriei Zărnești.
Potrivit art. 131 alin. 1 din NCPC „ (1) La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.”
Conform art. 129 alin. 2 pct. 3 din NCPC necompetența este de ordine publică „ în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.”
Conform art. 713 alin. 1 din NCPC contestația la executare se introduce la instanța de executare, ca atare excepția de necompetență este de ordine publică indiferent dacă este vorba de necompetență materială sau teritorială.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, instanța va admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B. invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Zărnești .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B. invocată din oficiu
Declină competența de soluționare a contestației la executare formulată de contestatorul B. S. domiciliat în ., ., . intimată fiind L. A. C. domiciliată în ., . în favoarea Judecătoriei Zărnești .
Fără cale de atac .
Pronunțată în ședința publică azi, 21.01.2015.
P. GREFIER,
L. S. D. C.
Red. /Dact. LS-26.01.2015
2 ex.
| ← Validare poprire. Sentința nr. 540/2015. Judecătoria BRAŞOV | Contestaţie la executare. Sentința nr. 221/2015. Judecătoria... → |
|---|
