Contestaţie la executare. Sentința nr. 8152/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 8152/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 31-07-2015 în dosarul nr. 8152/2015

ROMANIA

JUDECATORIA BRASOV

DOSAR NR._

SENTINTA CIVILA NR.8152

Sedinta publica din data de 31.07.2015

P.- B. M. M. - Judecator

Grefier- G. L. - B.

Pentru astazi fiind amanata pronuntarea cauzei civila de fata, care s-a dezbatut in fond in sedinta publica din data de24.07.2015, cand cei prezenti au pus concluzii pe fond conform incheierii de sedinta din acea zi, care face parte integranta din prezenta sentinta, iar instanta din lipsa de timp pentru deliberare a amanat pronuntarea pentru data de 31.07.2015.

La apelul nominal facut in sedinta publica, la pronuntare se constata lipsa partilor.

Instanta, in urma deliberarii a pronuntat sentinta de mai jos.

JUDECĂTORIA

Constată că prin contestația la executare înregistrată la Judecătoria B. sub nr._ contestatorii P. E., P. I. și M. I. au solicitat instanței, în contradictoriu cu intimații C. Județeană de Pensii B., Biroul Executorului Judecătoresc T. T. C. și R. A., să fie obligat B. T. T. C. să revină asupra dosarului de executare nr. 229/2014 în care să specifice că dosarul este format pentru cei trei creditori iar în cazul în care s-a produs o eroare să se formeze un dosar pentru fiecare creditor; casa Județeană de Pensii B. să comunice executorului modul de calcul a reținerii lunare din pensia debitoarei; suma calculată care se reține lunar din veniturile debitoarei să se facă în raport cu numărul creditorilor; să se revină asupra calculului de reținere lunară din venitul debitoarei, ori de cîte ori se impune, în cazul în care veniturile acesteia se modifică: cu cheltuieli de judecată.

În motivarea contestației se reține că prin sentința civilă nr. 1102/2013 a Judecătoriei Zărnești debitoarea R. A. a fost obligată să plătească cheltuieli de judecată astfel: creditoarei P. E. suma de 2800 lei, creditorului P. I. suma de 2800 lei. Prin decizia civilă nr. 176/R/2014 Tribunalul B. a obligat la plata cheltuielilor de judecată astfel: creditoarei P. E. suma de 2800 lei, creditorului P. I. suma de 2800 lei, creditorului M. I. suma de 1000 lei.

Intimata casa Județeană de Pensii B. a formulat întîmpinare prin care a solicitat respingerea contestației. În motivare se reține că debitoarea beneficiază de drepturi de pensie în cuantum de 617 lei. La data de 04.07.2014 B. T. T. C. a comunicat adresa de înființare a popririi pentru suma de_,30 lei. Intimata s-a conformat adresei și a instituit poprirea pentru un procent de 1/3 din pensie.

Intimatul B. T. T. C. a formulat o notă de ședință prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive și excepția tardivității formulării contestației.

În susținerea contestației contestatorii au depus la dosar înscrisuri.

În apărare intimata CJE B. a depus la dosar înscrisuri.

La dosar s-a depus copia dosarului execuțional nr.229/2014 al B. T. T. C..

Analizînd actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1102/2013 a Judecătoriei Zărnești debitoarea R. A. a fost obligată să plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 5600 lei creditorilor P. E. și P. I.. Prin decizia civilă nr. 176/R/2014 Tribunalul B. a obligat la plata cheltuielilor de judecată astfel: creditoarei P. E. suma de 2800 lei, creditorului P. I. suma de 2800 lei, creditorului M. I. suma de 1000 lei.

La data de 06.05.2014 creditorii P. E., P. I. și M. I. au formulat o cerere de executare silită a titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. nr. 1102/2013 a Judecătoriei Zărnești și decizia civilă nr. 176/R/2014 a Tribunalul B., ce a fost înregistrată sub nr. 229/2014 la B. T. T. C..

Executarea silită a fost încuviințată prin Încheierea din data de 22.05.2014 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._/197/2014.

La data de 14.07.2014 s-a emis adresa de înființare a popririi asupra unei cote de 1/3 din veniturile primite de debitoarea R. A. cu titlu de pensie de la CJP B., pînă la concurența sumei de 14.099,30 lei.

Intimata CJP B. a executat dispoziția de poprire reținînd lunar suma de 85 lei din pensia cuvenită debitoarei R. A..

Creditorii, nemulțumiți de cuantumul sumei reținute lunar din pensia debitoarei, au solicitat intimatei CJP B. să explice modul de calcul și dacă asupra pensiei debitoarei sunt înființate alte popriri. ( 111 dosar). Intimata CJP B. a răspuns prin adresa_/27.10.2014 ( fila 113 dosar) că suma reținută a fost corect calculată.

În ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a B. T. T. C. instanța reține următoarele:

Potrivit art. 645 NCPC părți în procedura executării silite sunt creditorul și debitorul. executorul judecătoresc are doar calitatea de participant astfel cum stabilește art. 644 NCPC. Nefiind parte în cadrul executării silite și nici nu poate fi calificat ca persoană interesată sau vătămată de executarea silită, în sensul art. 712 NCPC, executorul judecătoresc nu poate avea calitate procesuală în cadrul unei contestații la executare.

În ce privește fondul contestației instanța reține următoarele:

Din cuprinsul întâmpinării formulate de intimata CJP B. reiese că pensia debitoarei R. A. se ridică la suma de 617 lei.

Executorul judecătoresc a emis adresa de înființare a popririi solicitînd indisponibilizarea unui procent de 1/3 din pensia debitoarei.

Potrivit art. 729 al.2 NCPC „dacă sunt mai multe urmăriri asupra aceleiași sume, urmărirea nu poate depăși jumătate din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creanțelor, în afară de cazul în care legea prevede altfel.”. Astfel, dacă există mai mulți creditori ce execută aceiași creanță procentul se poate ridica pînă la 1/2.

În cazul de față executorul judecătoresc a apreciat că se efectuează o singură urmărire și a făcut aplicarea prevederilor art. 729 al.1 lit.b NCPC care limitează posibilitatea de executare a veniturilor pînă la 1/3.

Creanțele executare silit sunt distincte, fiecare creditor putînd porni o executare silită în temeiul titlului executoriu. Între creditori nu există solidaritate. În fapt, există mai mulți creditori ce dețin creanțe distincte împotriva aceluiași debitor.

Cererea de executare silită s-a făcut de către toți cei trei creditori în temeiul acelorași titluri executorii, înregistrîndu-se un singur dosar execuțional pentru o mai bună administrare a procedurii de executare. Aceste împrejurări nu conduc la concluzia că se desfășoară o singură urmărire a veniturilor debitoarei. Faptul că există un singur dosar execuțional nu poate priva creditorii de posibilitatea executării silite prin poprire a unei cote de ½ din pensia debitoarei.

În consecință, în temeiul art. 720 al.1 NCPC, instanța va dispune modificarea adresei de înființare a popririi asupra veniturilor datorate debitoarei R. A. de către intimata C. Județeană de Pensii B. în sensul că poprirea se înființează asupra unei cote de ½ din pensia lunară, cu respectarea prevederilor art. 729 al.3 din Codul de procedură civilă.

În ce privește cererea de obligare a B. T. T. C. să formeze cîte un dosar execuțional pentru fiecare creditor, instanța o va respinge reținînd că este lipsită de interes avînd în vedere faptul că instanța a apreciat ca fiind aplicabile prevederile art. 729 al.2 NCPC chiar și în cazul în care există un singur dosar execuțional.

În temeiul art. 45 lit. f din OUG 80/2013 instanța dispune restituirea către contestatori a taxei judiciare de timbru astfel: către contestatoarea P. E. taxa judiciară de timbru în cuantum de 43,08 lei achitată în conform chitanței . nr. 5976/25.05.2015 emisă de . M. I. taxa judiciară de timbru în cuantum de 43,08 lei achitată în conform chitanței . nr. 5974/25.05.2015 emisă de . P. I. taxa judiciară de timbru în cuantum de 43,08 lei achitată în conform chitanței . nr. 5975/25.05.2015 emisă de . class="NoSpacing">

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesual pasive a intimatului Biroul Executorului Judecătoresc T. T. C..

Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorii P. E., CNP_, domiciliată în S. ., jud.B., P. I., CNP_, domiciliat în Râșnov . ., . și cu domiciliul ales în S. ., jud.B. și M. I., CNP_, domiciliat în S. ., jud. B. în contradictoriu cu intimații R. A., CNP_, domiciliată în Râșnov . nr.164, jud.B. și C. Județeană de Pensii B. cu sediul în B. ..43A, jud.B. și în consecință:

Modifică adresa de înființare a popririi asupra veniturilor datorate debitoarei R. A. de către intimata C. Județeană de Pensii B. în sensul că poprirea se înființează asupra unei cote de ½ din pensia lunară, cu respectarea prevederilor art. 129 al.3 din Codul de procedură civilă.

Respinge cererea de formare a cîte unui dosar execuțional pentru fiecare creditor.

Respinge contestația la executare formulată de contestatori în contradictoriu cu intimatul B. T. T. C. cu sediul B. .. 68, ., . ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Dispune restituirea către contestatori a taxei judiciare de timbru astfel: către contestatoarea P. E. taxa judiciară de timbru în cuantum de 43,08 lei achitată în conform chitanței . nr. 5976/25.05.2015 emisă de . M. I. taxa judiciară de timbru în cuantum de 43,08 lei achitată în conform chitanței . nr. 5974/25.05.2015 emisă de . P. I. taxa judiciară de timbru în cuantum de 43,08 lei achitată în conform chitanței . nr. 5975/25.05.2015 emisă de . class="NoSpacing"> Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică astăzi 31.07.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

B. M. MARUȘCAGEORGIANA L. - B.

Red.dact.BMM 07.10.2015 –8 exp.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 8152/2015. Judecătoria BRAŞOV