Fond funciar. Decizia nr. 3249/2015. Judecătoria BRAŞOV

Decizia nr. 3249/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 7737/197/2008

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

CIVIL

DECIZIE Nr. 3249/2015

Ședința publică de la 31.03.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. G., judecător

GREFIER A. H.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petenta S. M. și pe intimații C. DE A. A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR A COMUNEI HALCHIU și C. J. DE A. A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR A JUDETULUI BRASOV, având ca obiect fond funciar PERIMARE.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,

Instanța invocă din oficiu excepția perimării acțiunii și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

INSTANȚA,

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 4 iunie 2008 reclamanta S. M., în contradictoriu cu pârâtele C. LOCALĂ DE A. A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR HĂLCIU și C. JUDEȚEANĂ DE A. A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR B. a solicitat obligarea la emiterea titlurilor de proprietate la care este îndreptățită.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Potrivit art. 248 alin. 1 din codul de procedură civilăOrice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”, iar potrivit art. 252 din Codul de procedură civilă, perimarea se constată și din oficiu.

În cauză ultimul act de procedură s-a îndeplinit la data de 31 mai 2010, când cauza a fost suspendată în temeiul art. 1551 din Codul de procedură civilă pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor puse în vedere de instanță, astfel că de la această dată cauza a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S. M. în contradictoriu cu pârâtele C. LOCALĂ DE A. A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR HĂLCIU și C. JUDEȚEANĂ DE A. A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR B..

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 31 martie 2015.

Președinte, Grefier,

A. G. A. H.

Red. G.A./03.04.2015

Dact. A.H./03.04.2015

Ex. 2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Decizia nr. 3249/2015. Judecătoria BRAŞOV