Fond funciar. Sentința nr. 8291/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 8291/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 14-08-2015 în dosarul nr. 8291/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

CIVIL

Sentinta civila nr. 8291

Ședința publică de la 14.08.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M. M.

GREFIER S. C.

Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond ședința publică din data de 13.08.2015, conform celor consemnate în încheierea de ședință din respectiva zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 396 pct. (1) Noul Cod Procedură Civilă a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 14.08.2015.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța față de actele și lucrările de la dosar a pronunțat prezenta sentință civilă.

JUDECATORIA

Constată că pe rolul acestei instanțe a fost înregistrată la data de 28.04.2015 cererea formulată de reclamanta R. NAȚIONALĂ A PĂDURILOR ROMSILVA prin DIRECȚIA SILVICĂ B. împotriva pârâtelor C. JUDEȚEANĂ B. de STABILIRE a DREPTULUI de PROPRIETATE PRIVATĂ asupra TERENURILOR și ORASUL CRIZBAV PRIN PRIMAR prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a Hotărârii nr. 156/18-04-2006 și a actelor juridice ce au fost emise în baza acesteia de către pârâta C. Județeană pentru pârât Orașul CRIZBAV

În motivarea în fapt a cererii, esențial se arată că terenul de 34,9 ha este înscris în amenajament silvic, amenajamentul silvic reprezintă titlul de proprietate al Statului conform art.16 din Legea 46/2008, naționalizarea pădurilor s-a făcut prin efectul Constițuției din 1948, art.11 din Legea 46/2008 prevede că fondul forestier este proprietatea publică a Statului și se administrează de R.N. a Pădurilor ROMSILVA, R. autonomă este proprietara bunurilor din patrimoniul său conform art.5 din Legea 15/1990, iar în acest context tot ce a fost înscris la 31.01.1991 în fișa mijlocului fix aparține patrimonial R.N.P. ROMSILVA.

În motivare, s-a invocat și Decizia nr.602/2008 a Curții Constituționale și s-a precizat că actele juridice emise cu încălcarea dispozițiilor legii sunt lovite de nulitate absolută întrucât pârâtele nu pot dovedi faptul că au un drept de proprietate asupra construcțiilor edificate de reclamantă pe cheltuiala sa, aceasta folosind imobilele în mod netulburat de la edificare până la trecerea în proprietatea Orașului C..

În drept s-a invocat art.III lit.a din Legea 169/1997.

Prin întâmpinare, pârâta C. Județeană B. a invocat excepția tardivității formulării acțiunii în considerarea art.53 alin.2 Legea 18/1991.

Pe fond a arătat că Decizia nr.602/2008 nu produce efecte pentru trecut, Hotărârea 74/2006 a fost adoptată conform Legii nr.247/2005, iar obiectivele mijloace fixe ce au fost menționate în Hotărârea 156/18-04-2006 fac acum parte din patrimoniul OCOLULUI SILVIC AL ORAȘULUI CRIZBAV.

Pârâtul Orașul CRIZBAV a depus întâmpinare și a solicitat respingerea cererii ca netemeinică și nelegală. Pârâtul susține că potrivit dispozițiilor legale în materie . înființată în anul 2012 și potrivit avizului 566/2011 și H 7/28-07-2011 reclamanta și-a dat acordul de trecere din domeniul public al Staului și administrarea reclamantei a imobilelelor ce fac obiectul hotărârii 156/18-04-2006 în patrimoniul unității administrativ teritoriale C..

În probațiune, instanța a încuviințat și administrat proba cu actele depuse în copie la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

C. Județeană de Aplicare a Legii 247/2005 B. a emis Hotărârea nr. 156/18-04-2006 de validare a solicitării formulate de C. Locală CRIZBAV de aplicare a Legii 247/2005 privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru orașul CRIZBAV asupra terenurilor forestiere în suprafață de 19,8 ha păduri forestiere, asupra sediului ocolului silvic și drumurilor auto forestiere .- f 6

La data de 01-08-2006- f 8-14 între ROMSILVA, pe de o parte și Primăria CRIZBAV și Ocolul Silvic al Orașului CRIZBAV „ CODRII CETĂȚILOR RA”de cealaltă parte a fost încheiat protocolul de predare primire cu ocazia aplicării Hotărârii nr. 156/18-04-2006.

La data de 20.05.2008, Curtea Constituțională a pronunțat Decizia 602/2008 și a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de C. Locală de Fond Funciar Sălătrucu din ., și a constatat că prevederile art. 31 alin.3, 4, 7, 8 și 9 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, sunt neconstituționale.

Hotărârea a cărei nulitate absolută se cere a fi constatată, nr. 11/17-01-2006, este întemeiată pe dispozițiile art.24 alin. 1,1/2-1/4,4,5 și art.31 alin.1 și 6 din Legea 247/2005 și ale art. 65,66, H.G.890/2005.

Conform art.31 alin.3 Legea 1/2000 forma în vigoare la data emiterii Hotărârii 74, construcțiile de pe terenurile forestiere, inclusiv cele de corectare a torenților, drumurile forestiere, sediile de cantoane silvice, cabanele de vânătoare, pepinierele, alte amenajări silvice, instalații sau mijloace fixe, inclusiv cele aflate în curs de execuție, amplasate în suprafețele care fac obiectul retrocedării, trec în proprietatea persoanelor fizice sau juridice cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor. Examinând excepția, Curtea Constituțională a constatat că textele criticate reglementează un transfer gratuit de proprietate privată a statului către persoane fizice sau persoane juridice private și că prevederile de lege criticate încalcă și dispozițiile art.135 alin.2 lit. a și b din Constituție prin care se instituie obligația statului de a asigura crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție ca atare și a investițiilor făcute cu contribuția întregii societăți, ocrotindu-se astfel interesul național.

În speță, pârâta C. Județeană consideră că nu se poate da curs Deciziei 602/2008 având în vedere efectele doar pentru viitor ale deciziilor Curții Constituționale.

În cauză reclamanta ales să formuleze prezenta cerere în condițiile art. ART. III*) din Legea 167/1997:

(1) Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispozițiilor legislației civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare și ale prezentei legi:

a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt:

Prezenta acțiune este întemeiată pe legislația fondului funciar, pe art. III mai sus indicat, ori legiuitorul român a stabilit că procedura de contestare a hotărârii Comisiei Județene este supusă unor reguli clare de procedură și poate fi contestată în termen de 30 de zile la instanța în a cărei rază teritorială este situat terenul.

Instanța apreciază că partea reclamanta nu poate opta între căi de atac prevăzute de lege, iar art. III. din Legea 167/1997 nu se aplică hotărârilor comisiilor județene ci doar titlurilor de proprietate emise în baza legilor fondului funciar, ce nu respectă legislația în vigoare.

Instanța a respins excepția tardivității formulării cererii față de formularea cererii de chemare în judecată în care se arată că prezenta acțiune este o cerere întemeiată pe dispozițiile art. III lit. a din Legea 167/1997 și apreciază că în modalitatea în care a fost redactată această cerere ca fiind întemeiată pe dispoziții legale ce nu se aplică în cauză este inadmisibilă.

Partea reclamantă nu a formulat o cerere în constatarea nulității absolute a unui act juridic întemeiată pe art. 1 din Protocolul 1 și Decizia 602/2008 care poate fi soluționată de instanța competentă material și teritorial, ci o contestație la Hotărârea Comisiei Județene pentru care legiuitorul român a prevăzut o procedură specială de contestare pe care reclamanta nu a vrut să o urmeze.

Cât timp partea reclamantă a precizat în mod expres că prezenta cerere nu este o plângere întemeiată pe art. 53 alin..2 pe Legea 18/1991 instanța constată că formularea prezentei cereri este inadmisibilă pe temeiurile de drept invocate în cauză. Cererea formulată de reclamant este un litigiu întemeiat pe dispozițiile Legii nr.18/1991.

În cauză instanța apreciază că cererea poate fi formulată pe calea dreptului comun, indicând motive de nulitatea absolută doar în condițiile de competență materială în funcție de valoarea imobilului, iar nu ca o cerere de constatare a nulității absolute a Hotărârii Comisiei Județene întemeiată pe motivul de nulitate prevăzut de legiuitorul român pentru titlurile de proprietate emise în baza hotărârii Comisiei Județene.

Instanța apreciază că nu este cazul ca în baza rolului activ să stabiliească un alt temei legal în baza căruia partea reclamantă poate solicita anularea Hotărârii Comisiei Județene, având în vedere că reclamanta beneficaiză de consiliere juridică.

Față de considerentele de fapt și de drept expuse instanța constată că cererea formulată de reclamantă este inadmisibilă și va fi respinsă în consecință.

Restul apărărilor părților nu vor mai fi analizate de instanță, această analiză apărând ca de prisos, în condițiile în care instanța s-a pronunțat asupra inadmisibilității cererii.

. a solicitat instanței să oblige reclamanta să plătescă suma de 6200 lei cu titlul de cheltuieli de judecată potrivit chitanței și facturii de la filele 94,95. Instanța constată că onorariul avocațial este disproporționat de mare raportat la munca prestată, având în vedere faptul că instanța s-a pronunțat asupra inadmisibilității cererii fără a administra alte probe.

Văzând dipsozițiile art. 453 C. pr. cv . instanța va obliga reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 1000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția inadmisibilității acțiunii .

Respinge cererea formulată de reclamanta R. N. A PADURILOR ROMSILVA PRIN DIRECTIA S. BRASOV, prin rep. legal , cu sediul în BRASOV, CLOSCA, nr. 31 în contradictoriu cu pârâții C. JUDEȚEANĂ PENTRU APLICAREA LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, prin Prefect, cu sediul în B., .-5, jud. B., . cu sediul în CRIZBAV, PRINCIPALA, nr. 141.

Obligă reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 1000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.

Respinge restul pretențiilor pârâtei . cu sediul în CRIZBAV, PRINCIPALA, nr. 141.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria B..

Pronuntata in sedinta publica, azi 14-08-2015.

P.,GREFIER

C. M. MUNTEANUSIMONA C.

Red.dact C.M.M 12.10.2015 – 5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 8291/2015. Judecătoria BRAŞOV