Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr. 37/2015. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 37/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 37
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Dosar civil nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.37
Ședința publică din data de 18.06.2015
PREȘEDINTE: E. B. – judecător
GREFIER: A. S.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulate de petentul S. I.C.A.S. B., prin vicepreședinte V. D. L., având ca obiect „modificare acte constitutive”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă vicepreședintele sindicatului petent, numita V. D. L..
Procedura legal îndeplinită, la sediul social, dovada de înmânare a citației fiind semnată de persoana însărcinată cu primirea corespondenței.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reține la dosar raportul „Ecris” întocmit asupra prezentei cauze.
Se constată depusă la dosarul cauzei, prin registratura instanței, la data de 18.06.2015, din partea petentului prin președintele nou ales, în două exemplare, lista cuprinzând membrii organului de conducere nou ales și tabelul nominal cu membrii de sindicat la data de 02.06.2015.
Instanța procedează la identificarea vicepreședintelui sindicatului petent, numita V. D. L., care se legitimează cu C.I. . nr._, CNP_.
La solicitarea instanței, vicepreședintele sindicatului petent procedează la semnarea, în calitate de vicepreședinte statutar, a listei cuprinzând membrii organului de conducere nou ales.
Se restituie vicepreședintelui sindicatului petent exemplarele excedentare ale înscrisurilor aflate la dosar.
Instanța acordă cuvântul asupra cererii de modificare a actelor constitutive.
Având cuvântul, vicepreședintele sindicatului petent, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată și înscrierea modificărilor în Registrul special ținut la Judecătoria B..
Instanța, față de actele de la dosar, reține cererea spre soluționare.
JUDECĂTORIA
Constată că prin cererea înregistrată la această instanță la data de 04.06.2015 sub nr._, S. I.C.A.S. B., prin vicepreședinte V. D. L. a solicitat să se dispună înscrierea în Registrul special ținut la Judecătoria B. a modificărilor aduse noului organ de conducere al sindicatului, conform procesului verbal încheiat la data de 02.06.2015 cu ocazia ședinței Adunării Generale.
Cererea este timbrată cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei.
La dosarul cauzei s-au depus înscrisuri constând în procesul verbal al Adunării Generale încheiat la data de 02.06.2015; tabelul nominal cu membrii de sindicat prezenți la Adunarea Generală din 02.06.2015 (filele 8-9); procesul verbal de constituire a sindicatului din 02.08.2011; tabelul nominal cu persoanele care au aderat la sindicat; lista cu membrii organului de conducere; Statutul sindicatului adoptat la data de 02.08.2011; sentința civilă nr.37 din data de 12.09.2011, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul civil nr._/197/2011; certificatul constatator emis de Judecătoria B. la data de 18.11.2011; lista cu membrii organului de conducere nou ales; tabelul nominal cu membrii de sindicat la data de 02.06.2015.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Cu ocazia ședinței Adunării Generale a membrilor de sindicat desfășurată la data de 02.06.2015 s-au hotărât modificări aduse organului de conducere al sindicatului.
Procesul verbal se regăsește în original la filele 5-7 dosar, purtând semnăturile membrilor participanți, în număr de 69 (filele 8-9 dosar).
Astfel, s-a hotărât alegerea noului consiliu de conducere al sindicatului, după cum urmează: Președinte – Ienășoiu G., Vicepreședinte – D. Ș. O., Secretar – O. M..
Hotărârea adoptată de sindicatul petent respectă cvorumul stabilit prin dispoziția art.14 din Statut.
Pentru a dispune asupra cererii sindicatului petent, instanța reține că modificările aduse statutului unei organizații sindicale trebuie să fie adoptate și operate în condițiile prevăzute de art.20 alin.1 din L.nr.62/2011 a dialogului social.
Așadar, potrivit art.20 alin.3 lit.a)-d) din L.nr.62/2011, „cererea privind modificarea statutului și/sau a componenței organelor de conducere ale organizațiilor sindicale va fi însoțită de următoarele documente, în două exemplare, semnate pentru conformitate pe fiecare pagină de către împuternicitul special desemnat de organul de conducere:
a). procesul-verbal al ședinței statutare a organului abilitat să hotărască modificarea statutului și/sau a componenței organelor de conducere;
b). copia hotărârii judecătorești de dobândire a personalității juridice și copia ultimei hotărâri judecătorești de modificare a statutului sau a componenței organelor de conducere, după caz;
d). lista cu membrii organului de conducere, care va cuprinde numele, prenumele, codul numeric personal, domiciliul și profesiunea/funcția”.
În cauză, un exemplar al acestora, se regăsește la filele 5-7 (lit.a), fila 23 (lit.b) și fila 30 (lit.d), context în care, instanța va constata ca fiind întrunite cerințele legale mai sus evocate.
D. urmare, instanța va admite cererea sindicatului petent și va dispune în temeiul art.20 alin.2 din L.nr.62/2011 republicată, înscrierea în Registrul special ținut la Judecătoria B., la poziția 4/2011 a modificărilor aduse organului de conducere al sindicatului, modificări adoptate cu ocazia ședinței Adunării Generale din data de 02.06.2015, conform procesului verbal depus la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petentul S. I.C.A.S. B., cu sediul în B., ., jud. B., prin vicepreședinte V. D. L. și, în consecință:
Dispune înscrierea în Registrul special al Judecătoriei B., la poziția 4/2011 a modificărilor aduse organului de conducere al sindicatului, conform procesului verbal al Adunării Generale din data de 02.06.2015.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Declarația de apel se va depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
E. B. A. S.
Red. judecător E.B./Dact. A.S.
22.06.2015 - 3ex.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6548/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6576/2015. Judecătoria... → |
---|