Nulitate act. Sentința nr. 78/2015. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 78/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 08-01-2015 în dosarul nr. 78/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
CIVIL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 78
Ședința publică de la 08.01.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. R. V. – judecător
GREFIER: G.-M. B.
Cu participarea Reprezentantului Ministerului Public
Procuror: L. HUSZAR
Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamanta L. G. și pe pârâtul C. J. BRASOV, având ca obiect nulitate act.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta personal, lipsă fiind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 06.01.2014 Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului B. a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul de Registratură al instanței, notă de ședință prin care se comunică faptul că pârât în cauză este C. Județean B..
Instanța invocă din oficiu și pune în discuția părților excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B., față de dispozițiile HG nr. 1437/2004.
Având cuvântul, reclamanta arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.
Reprezentanta Ministerului Public solicită instanței admiterea excepției, față de dispozițiile art. 10 din HG nr. 1437/2004..
Față de actele și lucrările dosarului, instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei B..
INSTANȚA
Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.11.2014 sub nr._, reclamanta L. G. a solicitat chemarea în judecată a pârâtului C. Județean B., Comisia pentru Protecția Copilului, contestând Hotărârea nr. 1322/12.11.2014 privind încadrarea minorului luca G. C. în categoria persoanelor cu handicap.
Cererea nu a fost încadrată în drept.
În dovedirea cererii a depus copia cuponului de pensie și hotărârea nr. 1322/12.11.2014 a Consiliului Județean B..
La termenul de judecată din 08.01.2015, verificându-și din oficiu competența potrivit art. 131 Cod procedură civilă instanța a invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei B. în soluționarea prezentei acțiuni și a pus în discuția părților această excepție.
Prin raportare la dispozițiile art. 248 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei B., invocată de instanță din oficiu.
Procedând la soluționarea excepției și văzând înscrisurile de la dosar instanța reține că reclamanta, în calitate de reprezentant legal al minorului L. G. C. contestă Hotărârea nr. 1322/2014 a Consiliului Județean B., emisă în baza H.G. nr. 1437/2004.
Potrivit art. 10 alin. 3 din HG nr. 1437/2004 privind organizarea și metodologia de funcționare a comisiei pentru protecția copilului, hotărârile Comisiei pot fi atacate la tribunalul de la domiciliul copilului, cauzele supuse judecării fiind soluționate potrivit regulilor speciale de procedură prevăzute de Legea nr. 272/2004.
Prin urmare, textul de lege menționat anterior instituie competența materială în favoarea tribunalului în a cărei circumscripție se află domiciliul copilului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 129 pct.3 C.pr.civ. și art.10 alin. 3 HG nr. 1437/2004 instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B. și, pe cale de consecință, va declina competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului pentru Minori și Familie B..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetență materială a Judecătoriei B. invocată de instanță din oficiu și în consecință:
Declină competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta L. G. cu domiciliul ales în Ghimbav, ., jud. B. în contradictoriu cu pârâtul C. Județean B., cu sediul în B., ., jud. B., în favoarea TRIBUNALULUI PENTRU MINORI ȘI FAMILIE B..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 08.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
A. R. V. G. M. B.
ARV/15.01.2015
Ex: 4
← Ordin de protecţie. Sentința nr. 74/2015. Judecătoria BRAŞOV | Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 465/2015.... → |
---|