Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 3623/2015. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 3623/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 1118/197/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
CIVIL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3623/2015
Ședința publică de la 8.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. E. R.
GREFIER L. E. L.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe creditor A. DE P. MAGURII NR 8, PRIN REP. LEGAL și pe debitor T. E., având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. ș.u.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 18.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 25.03.2015, pentru data de 01.04.2015 și pentru data de 8.04.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ creditoarea Asociația de P. ,, Magurii nr. 8” a chemat în judecată debitoarea T. E. solicitând instanței ca, în baza probelor administrate în cauză, să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 646 lei, reprezentând debit restant pentru perioada noiembrie 2013-decembrie 2014 și a sumei de 200,94 lei, reprezentând penalități de întârziere.
În motivare, creditoarea a învederat instanței că debitoarea nu a achitat cheltuielile de întreținere ale apartamentului al cărei proprietar este pentru perioada noiembrie 2013-decembrie 2014, înregistrând un debit restant în cuantum de 646 lei, asupra căruia au fost calculate penalități de întârziere.
În drept, reclamanta a invocat prevederile Legii nr. 230/2007, prevederile art. 411 și art. 1014 C.proc.civ.
Debitoarea nu a formulat întâmpinare.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarea situație de fapt:
Conform certificatului de atestare fiscală depus la fila 38 a dosarului debitoarea T. E. are calitatea de proprietară a imobilului situat în B., ., ., localitatea C..
Potrivit listelor de plată depuse la filele 17-25 ale dosarului debitoarea datorează reclamantei suma de 646 lei, reprezentând cheltuielile de întreținere pentru perioada noiembrie 2013-decembrie 2014 și suma de 200,94 lei, reprezentând penalitățile de întârziere aferente.
Prin procesul verbal încheiat la data de 16 februarie 2013, Adunarea Generală a Asociației de P. a stabilit la 0,2 % pe zi de întârziere contravaloarea prejudiciului suferit prin întârzierea la plata cheltuielilor de întreținere.
Conform art. 1013 alin. (1) C.proc.civ. prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege.
Conform art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Potrivit art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
Având în vedere că debitoarea nu a achitat cheltuielile de întreținere ale apartamentului al cărei proprietar este, pentru perioada noiembrie 2013-decembrie 2014, instanța va dispune obligarea acesteia la plata către reclamantă a sumei de 646 lei, reprezentând debit principal și a sumei de 200,94 lei, reprezentând penalități de întârziere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de creditoarea Asociația de P. ,, Magurii nr. 8”, cu sediul în C., Petuniei, ., parter, jud. B., în contradictoriu cu debitoarea T. E., domiciliată în C., Liliacului, ., ..
Obligă debitoarea ca, în termen de 10 zile de la comunicare, să achite creditoarei suma de 646 lei, reprezentând debit restant pentru perioada noiembrie 2013-decembrie 2014 și suma de 200,94 lei, reprezentând penalități de întârziere.
Cu drept de cerere în anulare în termen de 10 zile de la data comunicării/înmânării.
Pronunțată în ședință publică, azi, 8.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. E. R. L. E. L.
C.E.R. 26 Iunie 2015, 4 exemplare
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3606/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 3628/2015. Judecătoria BRAŞOV → |
---|