Pensie întreţinere. Sentința nr. 8832/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 8832/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 21-09-2015 în dosarul nr. 8832/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8832

Ședința publică din data de 21.09.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. R. D. - judecător

GREFIER: A. I.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 07.09.2015 când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 14.09.l2015, iar apoi pentru data de 21.09.2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Instanța în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.03.2015 sub dosar nr._, reclamanta V. M.-V., în calitate de părinte al minorelor V. A., născută la data de 06.02.2001 și V. M., născută la data de 11.11.2004, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul V. I., stabilirea pensiei de întreținere în favoarea minorelor, în procent de 1/6 din veniturile pârâtului, începând cu data introducerii acțiunii și până la împlinirea de către minore a vârstei de 18 ani.

În motivare s-a arătat că prin sentința civilă nr. 6682/16.06.2009 pron. de Judecătoria B. în dosar civil nr._, s-a dispus desfacerea căsătoriei părților, încredințarea minorelor spre creștere și educare mamei, tatăl fiind obligat la plata pensiei de întreținere în cuantum de 368 lei pentru fiecare dintre cei doi copii. Prin sentința civilă nr. 9253/12.07.2010 a Judecătoriei B., pron. în dosar civil nr._/_, instanța de judecată a dispus modificarea pensiei de întreținere stabilită în favoarea celor două minore în sensul majorării acesteia la suma de 546,6 lei începând cu data de 05.11.2009, sentință modificată în calea de atac a recursului prin Decizia civilă nr. 111/R/15.10.2010 de către Tribunalul pentru Minori și Familie B., fiind stabilită la suma de 400 lei pentru fiecare copil. Apoi, la solicitarea pârâtului, care a invocat o micșorare a veniturilor sale și nașterea unui alt copil minor, V. Darius I., născut la 30.03.2011, prin sentința civilă nr. 8353/30.06.2011, a fost din nou modificat cuantumul pensiei de întreținere, în sensul diminuării acesteia la suma de 294 lei pentru fiecare dintre cele două fetițe.

Având în vedere, că de la data de 30.06.2011 și până în prezent, s-au modificat considerabil veniturile pârâtului, precum și faptul că nevoile de întreținere ale minorelor au crescut, raportat la vârstă, nevoi educaționale, fiind eleve în clasa a VIII a și respectiv a IV a, că relațiile dintre părți sunt în continuare tensionate chiar și aproape la 6 ani de la divorț, că veniturile pârâtului sunt fluctuante, reclamanta a menționat că modalitatea cea mai eficientă pentru stabilirea pensiei de întreținere este aceea a unui cuantum procentual, respectiv 1/6 din totalitatea veniturilor nete obținute de pârât, astfel cum prevede art. 530 alin. 3 C.civ.

Întrucât minorul V. Darius I., născut la data de 30.03.2011, locuiește împreună cu pârâtul și cu mama minorului, are o vârstă fragedă, iar nevoile sale de întreținere sunt considerabil mai mici decât ale celor două fete de vârstă școlară, reclamanta a solicitat ca pensia de întreținere pentru cele două minore să fie în cuantum de 1/3 din totalitatea veniturilor tatălui.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 529 C.civ., art. 530 alin. 3 C.civ.

În probațiune a depus în copie vizată spre conformitate, certificat naștere minoră, carte identitate reclamantă.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru conform art. 15 lit. e din OUG nr. 80/2013 ( fl. 50).

La data de 05.05.2015, pârâtul a formulat în termen legal întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată. A menționat că și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile impuse de instanță, că prin aplicarea Legii nr. 118/2010, având calitatea de funcționar public, veniturile i-au fost micșorate, că a achitat anticipat pensia de întreținere stabilită în sarcina sa pentru cele două minore până în anul 2016, că pe lângă suportul financiar pe care îl acordă celor două fiice, achiziționează lunar pentru acestea diverse articole de îmbrăcăminte, rechizite și alte lucruri de care au nevoie. A mai arătat că la stabilirea cuantumului întreținerii datorate către minori, instanța urmează a avea în vedere că mai are un copil minor în întreținere, pe V. Darius, că o dată cu desfacerea căsătoriei părților, a fost necesar să-și găsească o nouă locuință pentru care a contractat credite, întrucât imobilul proprietatea comună a rămas reclamantei, fiind împărțit astfel: cota de ½ reclamantei, iar cota de ½ pentru fiicele minore, conform tranzacției remise la dosar, că sporurile și primele salariale primite au fost accidentale, precum și faptul că în cauză, reclamanta nu a depus dovezi din care să reiasă că nevoile educaționale ale celor două minore sunt mai mari decât cele ale minorului V. Darius.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 C.pr.civ.

În apărare, au fost depuse, în copie vizată spre conformitate, înscrisuri ( fl. 58-90).

Urmare adresei emise de instanță, la data de 20.06.2015, prin serviciul Registratură al instanței, a fost depusă adeverință nr. 7423/25.06.2015 privind veniturile nete obținute de pârât în cuprinsul căreia s-a menționat că începând cu data de 01.05.2015, salariul de bază brut lunar este diminuat cu 25% conform Dispoziției nr. 300/30.04.2015 ( fl. 102, 129), informațiile solicitate AJFP B. din care reiese că pârâtul nu figurează cu venituri din cedarea folosinței bunurilor, activități independente sau dividende ( fl. 109-118, 122), precum și înscrisuri conform cărora .., al cărei asociat a fost pârâtul, nu a desfășurat activități comerciale în anii 2013, 2014, iar din data de 12.03.2015, activitatea a fost suspendată ( fl. 58, 128-154).

În baza art. 255 N.C.prciv., instanța a încuviințat pentru părți, proba cu înscrisuri.

Analizând ansamblul probator, instanța reține următoarele:

În fapt, prin sent. civ. nr. 6682/16.06.2009 pron. de Judecătoria B. în dosar civil nr._, definitivă și irevocabilă, s-a desfăcut căsătoria încheiată între părți, minorele V. A., născută la data de 06.02.2001 și V. M., născută la data de 11.11.2004, au fost încredințate spre creștere și educare reclamantei, iar pârâtul a fost obligat la plata către cele două minore a unei pensii lunare de întreținere de câte 368 lei pentru fiecare, până la majoratul copiilor.

Prin sentința civilă nr. 9253/12.07.2010 a Judecătoriei B., pron. în dosar civil nr._/_, definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 111/R/15.10.2010 a Tribunalului pentru Minori și Familie B., s-a dispus modificarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina pârâtului și în favoarea celor două minore, în sensul majorării acesteia la suma de 400 lei lunar pentru fiecare copil.

După aceea, prin sentința civilă nr. 8353/30.06.2011 a Judecătoriei B., pron. în dosar civil nr._/197/2009, definitivă și irevocabilă, s-a dispus modificarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina pârâtului și în favoarea celor două minore, în sensul reducerii acesteia, de la suma de 400 lei lunar pentru fiecare minoră la suma de 294 lei lunar pentru fiecare minoră, începând cu data de 29.04.2011 și până la majoratul fiecărui copil sau noi dispoziții ale instanței.

Din considerentele sentinței civile nr. 8353/30.06.2011 a Judecătoriei B., instanța mai reține și faptul că pârâtul mai are un copil minor în întreținere, pe V. Darius I., născut la data de 30.03.2011.

D. fiind faptul că s-au produs modificări în ceea ce privește mijloacele pârâtului, debitor al obligației de întreținere, reclamanta V. M.-V., în calitate de părinte al minorelor V. A. și V. M., a solicitat instanței ca pensia de întreținere în favoarea minorelor să fie stabilită în cota procentuală din venitul net lunar al pârâtului.

În drept, potrivit art. 51 din Legea 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii 287/2009 privind Codul civil, dispozițiile art. 531 din Codul Civil privind modificarea și încetarea pensiei de întreținere sunt aplicabile și în cazul pensiilor de întreținere stabilite prin hotărâre judecătorească anterior intrării în vigoare a Codului civil.

Astfel, art. 531 cod civil prevede faptul că dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere sau poate hotărî încetarea plății ei.

Potrivit art. 516 alin. 1 C.civ., obligația de întreținere există între părinți și copii, iar art. 525 alin.1 din C.civ. prevede că minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri.

Din textele legale mai sus menționate rezultă că părinții sunt cei dintâi chemați să acorde sprijin material copilului lor.

Conform art. 529 alin.1 din C.civ. întreținerea este datorată potrivit cu nevoile celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti.

În ceea ce privește nevoia celui care primește întreținerea, instanța constată că este vorba de minorele V. A., născută la data de 06.02.2001 și V. M., născută la data de 11.11.2004, fiicele pârâtului, în vârstă de 14 ani și 11 ani. Astfel, obligația de întreținere dintre părinți și copii este reglementată de dispozițiile art. 499 C civ care prevede că tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională.

Prin art. 525 Cod civil se instituie o prezumție în ceea ce privește starea de nevoie a minorului deoarece nu își poate asigura existența fără a avea un sprijin din partea părinților, însuși pârâtul recunoscând faptul că fiicele sale au anumite nevoi pentru unui trai decent cât și pentru desfășurarea în bune condiții a procesului de învățământ.

În ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea, din adeverința nr._/31.08.2015 eliberată de Consiliul Județean B. ( fl. 129) rezultă că pârâtul a obținut, în medie, în ultimele patru luni, un venit net lunar în cuantum de 1827 lei, iar din cuprinsul adresei nr. 4949/04.05.2015, instanța reține și faptul că începând cu data de 01.05.2015, salariul de bază brut lunar ce se cuvine pârâtului, funcționar public în cadrul Consiliului Județean B., este diminuat cu 25%, conform Dispoziției nr. 300 /30.04.2015, iar sumele încasate în mod nejustificat aferente sporului de dispozitiv pentru perioada octombrie 2014- aprilie 2015 vor fi reținute eșalonat din salariul de bază brut.

De asemenea, potrivit adresei nr._/25.06.2015 eliberată de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului B., pentru anul fiscal 2011, 2012, 2013, 2014, ianuarie-mai 2015, reclamantul nu figurează înregistrat în evidențele fiscale decât cu veniturile de natură salarială conform fișei fiscale depuse de Consiliul Județean B., nu și cu alte venituri din activități independente, cedarea folosinței bunurilor sau activități agricole.

Din cuprinsul notei de ședință remise la dosar de societatea Wolfbar S.R.L., al cărei asociat a fost pârâtul, conform susținerilor părților, atașată la fila 134, rezultă faptul că aceasta nu a desfășurat activități comerciale în anii 2013, 2014, iar din data de 12.03.2015, activitatea firmei a fost suspendată ( fl. 58, 128-154).

Astfel, instanța constată că s-a produs o modificare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea, veniturile acestuia crescând cu 58 lei în intervalul de timp de la momentul obligării la plata întreținerii prin sentința civilă nr. 8353/30.06.2011 a Judecătoriei B. pron. în dosar civil nr._/_ și până la introducerea prezentei cereri de chemare în judecată.

La stabilirea veniturilor pârâtului, instanța va avea în vedere și contravaloarea tichetelor de masă obținute de pârât, întrucât întreținerea nu se acordă numai din câștigul din muncă în sensul comun, ci și din alte mijloace ale debitorului obligației de întreținere tocmai în virtutea principiului potrivit căruia, întreținerea se datorează potrivit cu nevoile celui care o cere, dar și cu mijloacele celui care urmează a o plăti. De aceea, în categoria de mijloace ale debitorului intră toate posibilitățile materiale de care dispune acesta, adică atât mijloacele sale cu caracter periodic – salariul, dar și orice alte sume plătite de angajator în temeiul raporturilor de muncă și care au caracter de continuitate. În ceea ce privește suma acordată pârâtului cu titlu de venituri proiect, acestea nu vor fi luate în considerare întrucât nu au caracter permanent, nefiind acordate lunar.

De asemenea, instanța apreciază că este în interesul minorelor stabilirea pensiei în cotă procentuală din veniturile nete realizate de către pârât în calitate de salariat, deoarece în această situație sumele acordate, având un caracter determinabil, pot fi calculate de către organul de executare în temeiul dispozițiilor codului de procedură civilă. Titlul executoriu urmează să conțină un criteriu de calcul precis, salariul pârâtului fiind stabilit prin contractul de munca încheiat cu angajatorul, care se și înregistrează în registrul general de evidență a salariaților, aceste date putând fi obținute în condițiile codului de procedură civilă, iar contribuțiile și impozitele aflate în sarcina salariatului, necesare pentru determinarea salariului net, sunt prevăzute de lege.

Mai mult decât atât, această dispoziție este luată conform art. 2 alin. 1 din Legea nr. 272/2004 în interesul superior al minorelor, deoarece acestea nu pot urmări creșterile salariului persoanei obligate la întreținere, iar introducerea periodică a unor cereri de majorare le lipsește totuși de sumele care li se cuvin începând chiar de la data modificării cuantumului salariului.

Totodată, instanța reține și dispozițiile art. 529 alin 2 N.C.civ., conform cărora când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii.

Luând în considerare faptul că în întreținerea pârâtului se află nu doar minorele V. A., născută la data de 06.02.2001 și V. M., născută la data de 11.11.2004, ci și minorul V. Darius I., născut la data de 30.03.2011, instanța îl va obligă pe pârât la plata către reclamantă cu titlu de pensie de întreținere în favoarea fiecărei minore a unei sume în cuantum de 1/6 din venitul net lunar obținut de către pârât, venit net ce cuprinde salariul net lunar și norma de hrană lunară.

Având în vedere dispozițiile art. 532 alin 1 N.C.civ., pensia de întreținere se va datora de la introducerii cererii, respectiv 13.03.2015 și până la împlinirea de către minore a vârstei de 18 ani sau alte dispoziții ale instanței.

Simpla susținere a reclamantei în sensul că nevoile minorului V. Darius I. din căsătoria pârâtului cu actuala parteneră, ar fi mai mici și astfel fiicelor sale li s-ar cuveni un cuantum mai mare decât cel egal cu cel pentru celălalt copil al pârâtului, nu este de natură să ducă la acordarea disproporționată a pensiei, nefăcându-se dovezi în acest sens. Prin urmare, raportat la cei trei copii aflați în întreținerea pârâtului și la veniturile acestuia, instanța a stabilit pensia de întreținere datorată minorelor V. A. și V. M., prin aplicarea cotei prevăzute de art. 529 alin 2 N.C.civ. asupra acestor venituri.

Sumele stabilite în sarcina pârâtului cu titlu de pensie de întreținere se vor achita în contul bancar IBN: RO48INGB_8798, titular cont V. M.-V., în acest sens reținând și poziția procesuală a părților.

De asemenea, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către reclamantă, urmând ca pârâtul să-și recupereze cheltuielile de judecată ocazionate de prezentul litigiu pe cale separată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta V. M.-V.( CNP_, cu dom. în localit. C., .. 12, jud. B., iar cu dom. procesual ales pentru comunicarea actelor procedurale în mun. B., .. 50 B, ., jud. B., la Cabinet de Avocat P. A.), în calitate de părinte al minorelor V. A., născută la data de 06.02.2001 și V. M., născută la data de 11.11.2004, în contradictoriu cu pârâtul V. I., cu dom. în mun. B., ., ., ., și, pe cale de consecință:

Obligă pe pârât la plata către reclamantă cu titlu de pensie de întreținere în favoarea minorei V. A., născută la data de 06.02.2001, a unei sume în cuantum de 1/6 din venitul net lunar obținut de către pârât, venit net ce cuprinde salariul net lunar și norma de hrană lunară, începând cu data introducerii cererii, respectiv 13.03.2015 și până la împlinirea de către minore a vârstei de 18 ani sau alte dispoziții ale instanței.

Obligă pe pârât la plata către reclamantă cu titlu de pensie de întreținere în favoarea minorei V. M., născută la data de 11.11.2004, a unei sume în cuantum de 1/6 din venitul net lunar obținut de către pârât, venit net ce cuprinde salariul net lunar și norma de hrană lunară, începând cu data introducerii cererii, respectiv 13.03.2015 și până la împlinirea de către minore a vârstei de 18 ani sau alte dispoziții ale instanței.

Sumele stabilite în sarcina pârâtului cu titlu de pensie de întreținere se achită în contul bancar IBN: RO48INGB_8798, titular cont V. M.-V..

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către reclamantă.

Cu cheltuieli de judecată pe cale separată de către pârât.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 21.09.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

I. R. D. A. I.

Red./Dact. IRD

27.10.2015, 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 8832/2015. Judecătoria BRAŞOV