Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 7480/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 7480/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 07-07-2015 în dosarul nr. 6/197/1993

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7480

Ședința publică din 07.07.2015

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE- A. G.– judecător

GREFIER – A. H.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea in cauza civila de fata, rămasă în pronunțare in ședința publică din data de 09.06.2015, conform celor consemnate in încheierea de ședință din acea zi, care face parte integranta din prezenta sentință, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 23.06.2015 și pentru data de 07.07.2015.

Instanța deliberând a pronunțat sentința de mai jos.

INSTANȚA,

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 25 noiembrie 2013 reclamanta D. S. a solicitat completarea sentinței civile nr. 2828 in 8 martie 1994 a Judecătoriei B. prin indicarea nr. topografic și a nr. de carte funciară a imobilului obiect al cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Potrivit art. 248 alin. 1 din codul de procedură civilăOrice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”, iar potrivit art. 252 din Codul de procedură civilă, perimarea se constată și din oficiu.

În cauză ultimul act de procedură s-a îndeplinit la data de 11 martie 2014, când cauza a fost suspendată în temeiul art.1551 din Codul de procedură civilă pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor ce i-au fost puse în vedere, astfel că de la această dată cauza a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta D. S..

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 7 iulie 2015.

Președinte, Grefier,

A. GHEORGHIUAURA H.

Red. G.A./07.07.2015

Dact. A.H./09.07.2015

Ex. 2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 7480/2015. Judecătoria BRAŞOV