Pensie întreţinere. Sentința nr. 2014/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 2014/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 25-02-2015 în dosarul nr. 30656/197/2014

ROMANIA

JUDECATORIA BRASOV

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.2014

Ședința publică din 25.02.2015

P.- E. B. – judecator

Grefier- L. C.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 29.01.2015, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 11.02.2015, 25.02.2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constata lipsa partilor.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța a pronunțat sentința de mai jos:

JUDECATORIA

Constată că, prin acțiunea civilă înregistrată sub numărul de mai sus, reclamanta COȚAC A. – M., a chemat în judecată pe pârâtul B. M., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună majorarea pensiei de întreținere stabilită în sarcina pârâtului și în favoarea minorului B. A. – N., născut la data de 23.08.1998, prin sentința civilă nr. 8559/04.07.2011 a Judecătoriei B., cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii formulate reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 8559/04.07.2011 a Judecătoriei B. s-a dispus obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului B. A. – N., născut la data de 23.08.1998, în sumă de 168 lei lunar. A susținut reclamanta că, dată fiind vârsta și nevoile minorului, se impune recalcularea pensiei de întreținere în sensul majorării acesteia în funcție de venitul minim pe economia națională, întrucât pârâtul nu are loc de muncă.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 529 și urm. Cod civil.

Întrucât pârâtul nu a depus la dosar întâmpinare în termenul prevăzut de art. 201 alin. 1 și 5 Cod proc.civ. instanța a aplicat sancțiunea prevăzută de art. 208 alin. 2 Cod proc.civ. în sensul că a decăzut pârâtul din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

În probațiune la dosar au fost depuse înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Minorul B. A. – N., născut la data de 23.08.1998, este fiul reclamantei Coțac A. – M. și a pârâtului B. M., iar prin sentința civilă nr. 8559/04.07.2011 a Judecătoriei B., rămasă definitivă și irevocabilă s-a dispus obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei în cuantum de 168 lei lunar până la majoratul acestuia sau noi dispoziții ale instanței.

Potrivit art. 531 alin. 1 C.civ. “Dacă se ivește o schimbare în ceea ce privește mijloacele celui care prestează întreținerea și nevoia celui care o primește, instanța de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micșora pensia de întreținere …”.

Într-adevăr, părintele este obligat la întreținerea copilului său minor indiferent dacă este sau nu încadrat în muncă, legea nefăcând această distincție și poate fi obligat la plata pensiei de întreținere conform art. 527 alin. 1 C.civ. nu numai atunci când are mijloacele pentru a plăti pensia de întreținere, ci și atunci când are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace. În acest din urmă caz, se presupune că debitorul obligației de întreținere, neîncadrat în muncă, dar apt de muncă, realizează venituri care îi permit să se întrețină, cel puțin la nivelul venitului minim pe economia națională. Astfel că, baza de calcul al pensiei va fi venitul minim lunar pe economia națională, în cuantum de 975 lei, stabilit prin HG nr. 1091/2014.

Făcând aplicarea dispozițiilor art. 529 alin. 2 C.civ. potrivit cu care “Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil…” și văzând faptul că din actele și lucrările dosarului rezultă că pârâtul nu mai are în întreținere alți copii, pensia de întreținere în favoarea minorului urmează a fi stabilită la suma de 243,75 lei lunar, pensie de întreținere ce se indexează, de drept, trimestrial, în funcție de rata inflației conform art. 531 alin. 2 C.civ.

Față de faptul că pensia de întreținere se acordă numai în măsura în care este cerută, presupunându-se, deci, că reclamanta a avut până la data introducerii acțiunii mijloacele pentru procurarea celor necesare traiului și văzând dispozițiile art. 532 alin. 1 C.civ., instanța va dispune obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere majorate de la data introducerii cererii de chemare în judecată, adică 30.10.2014, până la majoratul copilului sau noi dispoziții ale instanței.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 531 C.civ. coroborat cu art. 530 alin. 2 C.civ., instanța va admite acțiunea civilă astfel cum a fost formulată, dispunând potrivit celor de mai jos.

Văzând dispozițiile art. 453 alin. 1 și art. 454 Cod proc.civ. și reținând culpa procesuală a pârâtului întrucât acesta se afla de drept în întârziere, urmează a fi obligat la plata către reclamantă a sumei de 220 lei cu tilu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta COȚAC A. – M., dom. în B., .. 76, ., . cu pârâtul B. M., dom. în comuna Birsănești, ., și în consecință:

Majorează pensia de întreținere stabilită prin sentința civilă nr. 8559/04.07.2011 a Judecătoriei B. în sarcina pârâtului și în favoarea minorului B. A. – N., născut la data de 23.08.1998, de la suma de 168 lei lunar la suma de 243,75 lei lunar, începând cu data de 30.10.2014 și până la majoratul copilului sau noi dispoziții ale instanței de judecată, pensie de întreținere ce se indexează de drept, trimestrial, în funcție de rata inflației.

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 220 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi 25.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

E. B. L. C.

Red. E.B./30.04.2015

Dact. L.C./30.04.2015

Ex4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 2014/2015. Judecătoria BRAŞOV