Pensie întreţinere. Sentința nr. 8112/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 8112/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 30-07-2015 în dosarul nr. 557/197/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8112

Ședința publică din 30.07.2015

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE- A. G.– judecător

GREFIER – A. H.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea in cauza civila de fata, rămasă în pronunțare in ședința publică din data de 21.07.2015, conform celor consemnate in încheierea de ședință din acea zi, care face parte integranta din prezenta sentință, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 23.07.2015 și pentru data de 30.07.2015.

Instanța deliberând a pronunțat sentința de mai jos.

INSTANȚA,

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 9 ianuarie 2015 reclamantul J. I., prin avocat C.-M. B., în contradictoriu cu pârâta J. I.-A. a solicitat să se dispună reducerea pensiei de întreținere la care a fost obligat prin sentința civilă nr._ din 30 septembrie 2010 a Judecătoriei B. în favoarea minorei J. A., născută la 24 noiembrie 2003, prin stabilirea pensiei în funcție de venitul minim pe economie.

În motivare reclamantul a arătat că a fost obligat să îi plătească minorei o pensie de întreținere de 150 EUR lunar, că la acea dată ambele părți locuiau și munceau în Italia, că în anul 2013 și-a pierdut locul de muncă iar în luna noiembrie 2014 a revenit în România și nu intenționează să mai plece, că reducerea pensiei de întreținere nu va afecta substanțial condițiile de viață ale minorei întrucât aceasta se află împreună cu pârâta în Italia, și că o va susține întotdeauna pe minoră în funcție de posibilitățile sale materiale.

În drept a invocat art. 531 din Codul civil.

În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar, în copie, acte.

Acțiunea s-a timbrat cu taxă judiciară de timbru de 20 lei (fila 14).

Pârâta J. I.-A., prin avocat M.-J. A.-B., a formulat întâmpinare (fila 34) prin care a solicitat respingerea acțiunii.

În motivare pârâta a arătat că reclamantul a revenit în Italia în luna februarie 2015 și că are un loc de muncă stabil.

Reclamantul J. I., prin avocat C.-M. B., a formulat răspuns la întâmpinare (fila 53) prin care a arătat că pârâta are cunoștință despre situația sa materială din anul 2013.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr._ din 30 septembrie 2010 a Judecătoriei B. reclamantul a fost obligat la plata sume de 150 EUR lunar cu titlu de pensie de întreținere (fila 6) în favoarea minorei J. A., născută la 24 noiembrie 2003 (fila 20).

Prin cererea de chemare în judecată pârâtul a solicitat reducerea acestei pensii și stabilirea noului cuantum în funcție de venitul minim pe economie din România, în motivare a arătat că și-a pierdut locul de muncă din Italia și a revenit definitiv în România, și a depus la dosar dovada că nu obține venituri în România (filele 12 și 13); prin întâmpinare pârâta a arătat că reclamantul se află în Italia și că are loc de muncă.

Instanța reține că, într-adevăr, susținerile pârâtului în sensul că a revenit definitiv în România sunt nereale, față de faptul că din ancheta socială efectuată la adresa la care susține că locuiește în România a rezultat că din luna martie 2015 se află în Italia (fila 42).

În aceste condiții instanța reține că solicitarea pârâtului de stabilire a unui cuantum diminuat al pensiei de întreținere prin raportare la venitul minim pe economie din România este vădit neîntemeiată și, apreciind că actualul cuantum al pensiei este adecvat veniturilor pe care pârâtul le poate obține în Italia, în temeiul art. 531 din Codul civil va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

În temeiul art. 453 din codul de procedură civilă instanța îl va obliga pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial (fila 46).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de reclamantul J. I., domiciliat în .. B., și cu domiciliul ales la Cabinetul de avocat C.-M. B. în F., ., jud. B., în contradictoriu cu pârâta J. I.-A., domiciliată în comuna Tărlungeni, .. B., cu reședința în Italia și cu domiciliul ales la Cabinetul de avocat M.-J. A.-B. în B., .. 7, ..

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, ce se va introduce la Judecătoria B., în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 30 iulie 2015.

Președinte, Grefier,

A. G. A. H.

Red. G.A./30.07.2015

Dact. A.H./30.07.2015

Ex. 4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 8112/2015. Judecătoria BRAŞOV