Pretenţii. Sentința nr. 2525/2015. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 2525/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 22733/197/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2525
Ședința publică din data de 09.03.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. R. D. - judecător
GREFIER: A. I.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 23.02.2015 când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 09.03.2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.08.2014 sub nr._, reclamanta Asociația de P. de Apartamente Levantica nr. II în contradictoriu cu pârâtul N. N., a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 1679,85 lei reprezentând cheltuieli de întreținere restante aferente perioadei mai 2013- iunie 2014, precum și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 464,81 lei aferente debitului principal.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul este proprietarul imobilului situat în mun. B., ., ., . care face parte din asociație, că în perioada mai 2013- iunie 2014 a beneficiat de servicii privind consumurile individuale și proprietatea comună, contravaloarea acestora fiind menționată în listele de plată a cheltuielilor asociației afișate în fiecare lună la nivel de scară. A mai precizat reclamanta că pârâtul nu a achitat aceste sume.
Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în baza art. 31 alin. 3 din Regulamentul cadru al asociațiilor de proprietari.
La data de 13.02.2015, reclamanta a depus la dosarul cauzei prin registratura instanței, declarația scrisă de renunțare la judecata cererii, declarație formulată prin reprezentantul său legal, prin care a arătat că pârâtul a achitat datoriile către asociație.
În drept, potrivit art. 406 N.C.pr.civ., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă; dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.
În speță, reclamanta, prin reprezentant legal, a renunțat la judecată, după comunicarea cererea de chemare în judecată către pârât, iar acesta nu a formulat o cerere expresă în sensul celor de mai sus.
În consecință, față de manifestarea de voință a titularei cererii de chemare în judecată și, întrucât renunțarea la judecată, ca și act de dispoziție, pentru care reclamanta prin reprezentant legal, are capacitate procesuală de exercițiu, echivalează cu desistarea față de prezenta judecată, instanța va lua act conform dispozitivului de mai jos.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 406 alin.1 și 3 N.C.pr.civ. ia act de renunțarea reclamantei Asociația de P. de Apartamente Levantica nr. II, cu sediul în mun. B., ., ., iar cu sediul ales în vederea comunicării actelor procedurale în mun. B., .. 43, jud. B., la judecata prezentei cereri formulate în contradictoriu cu pârâtul N. N., cu dom. în mun. B., ., ., ., având ca obiect pretenții.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 30 zile de la comunicare. Declarația de recurs se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința camerei de consiliu, azi, 09.03.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
I. R. D. A. I.
Red./Dact. IRD
11.05.2015, 4 ex.
← Evacuare. Sentința nr. 2892/2015. Judecătoria BRAŞOV | Pretenţii. Sentința nr. 2524/2015. Judecătoria BRAŞOV → |
---|