Evacuare. Sentința nr. 2892/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 2892/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 7778/197/2007

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.-SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._/197/2013

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2892

Ședința publică din data de 18 03 2015

PREȘEDINTE: D.-I. M.

GREFIER :A. P.

Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond în ședința publică din data de 11 03 2015, când cei prezenți au pus concluzii conform încheierii de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 18 03 2015.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

JUDECATORIA

In urma verificării actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data 16 11 2007, când cererea a fost suspendată, în temeiul art. 244 pct. 1 C.pr. civ. C.pr.civ., până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce face obiectul dosarului civil nr._, dosar care a fost conexat la dosarul civil nr._ al Judecătoriei B. .

Potrivit disp. art. 248 alin. 1 din C.pr.civ. ,orice cerere de chemare in judecată se perimă de drept chiar si împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare timp de un an iar art. 252 alin. 1 din C.pr.civ. stipulează că perimarea poate fi constată din oficiu.

Pe considerentul ca nu a existat nici o cauză de întrerupere a termenului de perimare în înțelesul art. 250 C.pr.civ. și cum nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea soluționării cauzei de mai mult de un an din culpa părților de la data soluționării irevocabile a acțiunii din dosarul civil nr._, dosar care a fost conexat la dosarul civil nr._ al Judecătoriei B., respectiv de la data de 8 10 2013, în temeiul art. 248 alin. 1 din C.pr.civ., raportat la art. 252 alin. 1 din C.pr.civ., instanța va constata perimată acțiunea de față

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată cererea de chemare în judecată privind pe reclamanții H. V. și H. M. in contradictoriu cu pârâta C. A. .

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, recurs care se depune la Judecătoria B. .

Pronunțată în ședință publică,azi, 18 03 2015.

PREȘEDINTE GREFIER

D. I. M. A. P.

RED/DACT.DIM 18 03 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Sentința nr. 2892/2015. Judecătoria BRAŞOV