Pretenţii. Sentința nr. 7893/2015. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 7893/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 22-07-2015 în dosarul nr. 7893/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7893
Ședința publică de la: 22.07.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. D. T.
GREFIER: C. BURGUȘ
Pe rol este soluționarea cererii de chemare în judecată având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. „TOAMNEI 3B”, cu sediul în B., ., . în contradictoriu cu pârâta F. M., cu domiciliul în B., ., ., județul B..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că la data de 24.06.2015, prin Serviciul Registratură, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. „TOAMNEI 3B” a depus la dosar o cerere de renunțare la judecata cauzei.
În temeiul dispozițiilor art. 131 NCPC, instanța verificându-și din oficiu competența, constată că Judecătoria B. are competență funcțională, materială și teritorială de soluționare a cauzei de față.
În temeiul dispozițiilor art. 238 NCPC, instanța estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la o lună.
Se constată că în cadrul procedurii prealabile pârâta nu a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța rămâne în pronunțarea asupra cererii de renunțare la judecata cauzei.
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii de renunțare la judecată formulată de reclamantă constată și reține:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei B., sub dosar nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE P. „ TOAMNEI 3B”, a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 4.821,67 lei din care: 2.913,25 lei reprezentând cote contribuții cheltuieli de întreținere restante perioadei: parțial luna aprilie 2012 – decembrie 2014 inclusiv; 40 lei fond reparații aferente lunilor noiembrie și decembrie 2014; 1.868,42 lei penalități aferente perioadei aprilie 2012-decembrie 2014.
În esență, reclamanta a învederat împrejurarea că pârâta, proprietar al apartamentului cu nr. 10 – ., .-a achiat cotele de contribuție la cheltuielile comune ale asociației.
În drept s-a invocat prevederile Legii 230/2007.
Cererea de chemare în judecată este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
La data de 24 iunie 2015, reclamanta a depus în scris, prin serviciul registratură al instanței, o cerere prin care arată că pârâta a achitat integral debitul și penalitățile solicitate prin prezenta acțiune ( respectiv 5.840, 68 lei), motiv pentru care reclamanta înțelege să renunțe la judecata cererii de chemare în judecată.
În condițiile art. 201 alin.4,5 NCPC, instanța a fixat primul termen de judecată în data de 22.07.2015, dispunând citarea pârâtei cu un exemplar de pe cererea de renunțare la judecată cu mențiunea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la această cerere. Pârâta nu a remis la dosarul cauzei nici un înscris prin care să-și exprime poziția procesuală.
Asupra cererii de renunțare la judecată :
Potrivit disp.art. 406 alin.(1) NCPC ”Reclamantul poate sa renunțe oricând la judecată, fie verbal, fie prin cerere scrisă”.
Unul dintre principiile de bază care guvernează desfășurarea procesului civil este acela al disponibilității. Potrivit acestui principiu, reclamantul are dreptul ca, după investirea instanței, să renunțe la judecată fie printr-o declarație verbală fie scrisă.
În speța dedusă judecății renunțarea la judecată s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată către pârâtă, anterior primului termen de judecată. Pârâtei i-a fost comunicată cererea de renunțare la judecată, aceasta nesolicitând obligarea reclamantei la plata unor eventuale cheltuieli de judecată, fiind incidente prevederile art. 406 alin.3 NCPC potrivit cu care ”Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța la cererea pârâtului îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul l-a făcut”, în cazul dat pentru a se lua act de manifestarea de voință a petentului nefiind necesar acordul expres al intimatei .
În consecință, apreciind că cererea de renunțare este totală și necondiționată, formulată în condițiile de formă prescrise de legiuitor instanța va lua act voința petentului și a decide în sensul celor ce urmează .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea la judecata cererii de chemare în judecată având ca obiect „pretenții”formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. „ TOAMNEI 3B”, cu sediul în municipiul B., ., ., în contradictoriu cu pârâta F. M., cu domiciliul în municipiul B., ., ., județul B..
Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.
Recursul se va depune la Judecătoria B..
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, azi, 22.07.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. D. T. C. BURGUȘ
Tehnored. CDT/26.10.2015
4 ex
← Pretenţii. Sentința nr. 7890/2015. Judecătoria BRAŞOV | Superficie. Sentința nr. 7809/2015. Judecătoria BRAŞOV → |
---|