Rectificare carte funciară. Sentința nr. 2486/2015. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 2486/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 09-03-2015 în dosarul nr. 2486/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
CIVIL
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR.2486
Ședința publică din data de 09.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. A. C. – judecător
GREFIER: M. C. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 16.02.2015 când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 02.03.2015, respectiv, 09.03.2015.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, deliberând, a pronunțat sentința de mai jos.
JUDECATORIA
Constată că prin cererea formulată la data de 06.04.2012 și precizată la termenul din data de 17.11.2014, reclamanții O. I. și O. I. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții O. M., T. M., P. M., G. C. F., UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ HĂLCHIU – prin PRIMAR și S. R. – prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. să se dispună rectificarea CF nr._ Hălchiu de sub nr. top 3690/49 în sensul înscrierii suprafeței reale de 879 mp în loc de 779 mp și să se dispună înscrierea în cartea funciară a suprafeței reale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii se arată că reclamanții, împreună cu pârâtul O. M., sunt proprietarii imobilului situat în localitatea Hălchiu înscris CF nr._ Hălchiu de sub nr. top 3690/49 având ca vecini pe pârâții mai sus menționați, după cum urmează: pârâtele T. M., P. M. sunt proprietarii tabulari ai imobilului de la numărul administrativ 684 din . G. C. F. este proprietarul tabular al imobilului de la numărul administrativ 686 din . pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ HĂLCHIU – prin PRIMAR este proprietara asupra domeniului public drum, care are ieșire la terenul în litigiu. Potrivit susținerilor reclamanților, suprafața reală de teren este de 883 mp, suprafață ce a rezultat în urma măsurătorilor efectuate de către expert tehnic specialitatea topografie, și nu de 779 mp, astfel cum este înscris în cartea funciară. În ceea ce privește limitele terenului, reclamanții arată că acestea sunt bine delimitate prin garduri și construcții. Pentru aceste motiv reclamanții solicită rectificarea înscrierilor din cartea funciară și întabularea suprafeței reale de teren.
În drept au fost invocate dispozițiile din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară, art. 24 din decretul lege nr. 115/1938 și art. 1073 din codul civil.
În probațiune au fost depuse înscrisuri și s-a solicitat proba cu expertiza tehnică (fila 133-166).
Pârâtul O. M. nu a formulat întâmpinare dar, fiind prezent la termenul din data de 19.10.2012, a declarat în fața instanței de judecată că este de acord cu admiterea acțiunii. Ulterior, la termenul din data de 17.05.2013 acesta a depus o notă de ședință prin care a arătat că solicită respingerea acțiunii reclamanților deoarece, deși aparent, prin admiterea acțiunii ar beneficia de efectele juridice ales sentinței ce urmează a se pronunța, apreciază că prezenta acțiune a fost formulată de reclamanți fără să i se aducă la cunoștință acest lucru, pentru a-l determina să plătească jumătate din cheltuielile ocazionate de acest proces. Pe de altă parte, pârâtul a invocat dispozițiile art. 40 alin.3 lit. b din legea nr. 7/1996, potrivit cu care în situația în care suprafața din măsurători este mai mare cu până la 10% inclusiv față de suprafața evidențiată în cartea funciară, pentru terenurile din intravilan, atunci suprafața din măsurători se înscrie în cartea funciară pe baza documentației cadastrale și a declarației proprietarilor. De asemenea, pârâtul apreciază că expertiza tehnică folosită de reclamanți nu evidențiază realitatea din teren.
Pârâtul S. R. – prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE de reprezentant al STATULUI R. și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, excepții ce au fost respinse prin încheierea de la termenul din data de 17.05.2013.
Pe fondul cauzei pârâtul a declarat că nu se opune la admiterea acțiunii dacă în urma cercetării judecătorești vor fi confirmate susținerile reclamanților.
Prin încheierea de la termenul din data de 23.09.2013 instanța a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei T. M., decedată la data de 29.06.2009, anterior introducerii prezentei acțiuni.
În cauză a fost efectuată documentația cadastrală de către expert G. – STASISIN C.-V., documentație ce a fost admisă de către Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară potrivit procesului verbal de recepție nr. 2207/13.10.2014 – fila 95 din volumul II dosar.
Având în vedere faptul că prin încheierea de la termenul din data de 23.09.2013 a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei T. M., instanța va respinge acțiunea formulată de reclamanți împotriva acesteia din urmă ca fiind promovată în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Potrivit extrasului de carte funciară de la fila 48 – volumul I, reclamanții și pârâtul O. M., sunt proprietarii imobilului situat în localitatea Hălchiu înscris CF nr._ Hălchiu de sub nr. top 3690/49 compus din teren în suprafață de 779,20 mp, astfel cum este identificat la A+1.
Potrivit raportului de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul G. – STASISIN C.-V., imobilul proprietatea reclamanților are ca vecini după cum urmează:
- La sud - imobilul identificat sub nr. 3690/50 înscris în CF_ Hălchiu – pârâtul G. C.-F.
- La est – drumul cadastral DE 1123.
- La est – . UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ HĂLCHIU – prin PRIMAR.
- La nord – imobilul identificat sub nr. top 3690/48 înscris în CF_ Hălchiu – pârâta P. M., în nume propriu și în calitate de moștenitor – fiică – a defunctei T. M..
În urma măsurătorilor efectuate de către expert s-a constatat că suprafața reală a terenului deținut în proprietate de către reclamanți este de 879 mp, suprafață care nu a fost contestată de proprietarii imobilelor vecine.
Potrivit susținerilor expertului, rectificarea de carte funciară solicitată de reclamanți potrivit măsurătorilor efectuate nu este de natură să afecteze proprietățile vecine, care au fost identificate potrivit folosinței actuale.
Pentru aceste motive instanța apreciază că cererea în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 907 alin.1, 2 din codul civil – actuala reglementare, în vigoare la data promovării prezentei acțiuni - potrivit cu care „(1) Când o înscriere făcută în cartea funciară nu corespunde cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia.
(2) Prin rectificare se înțelege radierea, îndreptarea sau corectarea oricărei înscrieri inexacte efectuate în cartea funciară.”.
În ceea ce privește modalitatea de efectuare a rectificării înscrierilor în cartea funciară, dispozițiile art. 908 alin.2 din codul civil stabilesc că acestea se pot face „Rectificarea înscrierilor în cartea funciară se poate face fie pe cale amiabilă, prin declarația autentică notarială a titularului dreptului ce urmează a fi radiat sau modificat, fie, în caz de litigiu, prin hotărâre judecătorească definitivă. „.
Având în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, care au stabilit existența unui excedent de suprafață în ceea ce privește terenul proprietatea reclamanților și a pârâtului O. M. față de suprafața înscrisă în cartea funciară, instanța apreciază poziția procesuală a acestuia din urmă ca fiind neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât, inițial, acesta declarase la primul termen de judecată că este de acord cu admiterea acțiunii.
Pentru aceste motive instanța urmează a admite cererea reclamanților și a dispune rectificarea înscrierilor din foaia A din CF nr._ Hălchiu potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză.
În baza dispozițiilor art. 274 din codul de procedură civilă instanța, reținând culpa procesuală a pârâților, va dispune obligarea acestora la plata către pârât a sumei de 4.794 lei cu titlu de cheltuieli de judecată din care 294 lei taxă judiciară de timbru, 2.500 lei onorariu avocațial – conform chitanțelor de la filele 118, 119 vol. II – și 2.000 lei onorariu expert – conform chitanțelor de la filele 15, 124 din vol. II.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei T. M..
Respinge acțiunea civilă având ca obiect „rectificare de carte funciară” formulată de reclamanții O. I. și O. I. în contradictoriu cu pârâta T. M. ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană care nu are capacitate procesuale de folosință.
Admite acțiunea civilă având ca obiect „rectificare de carte funciară” formulată de reclamanții O. I. și O. I., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul Cabinetului de Avocat D. PASTINA din B., .. 64A, . în contradictoriu cu pârâții O. M., cu domiciliul în B., ., ., jud. B., P. M., cu domiciliul în Ghimbav, .. 263, jud. B., G. C. F., cu domiciliul în comuna Hălchiu, .. 686, jud. B., UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ ., cu sediul în comuna Hălchiu, ., jud. B. și S. R. – prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE – prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., cu sediul în B., .. 7, jud. B. și, în consecință:
Dispună rectificarea înscrierilor din foaia A din cartea funciară nr._ Hălchiu că în sensul că imobilul teren de sub nr. top 3690/49 are suprafața de 879 mp, conform documentației cadastrale întocmite de expertul G.-STASISIN C.- V. și avizate de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B., care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Dispună rectificarea înscrierilor din foaia A din cartea funciară nr._ Hălchiu în sensul că imobilul teren de sub nr. top 3690/49 are suprafața de 879 mp, conform documentației cadastrale întocmite de expertul G.-STASISIN C.- V. și avizate de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B., care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Obligă pârâții la plata către reclamanți a sumei de 4.794 lei cu titlu de cheltuieli de judecată
Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER
C. A. C. M. C. P.
Red.CCA/Dact.PMC/05.05.2015 9 ex.
← Evacuare. Sentința nr. 2449/2015. Judecătoria BRAŞOV | Pretenţii. Sentința nr. 3860/2015. Judecătoria BRAŞOV → |
---|