Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 1257/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 1257/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 12503/197/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1257

Ședința publică din 10.02.2015

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE- A. G.– judecător

GREFIER – A. H.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea in cauza civila de fata, rămasă în pronunțare in ședința publică din data de 20.01.2015, conform celor consemnate in încheierea de ședință din acea zi, care face parte integranta din prezenta sentință, iar instanța din lipsa de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 03.02.2015 și pentru data de 10.02.2015.

Instanța deliberând a pronunțat sentința de mai jos.

INSTANȚA,

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 6 mai 2014 reclamantul G. M., prin avocat I. I., în contradictoriu cu pârâta C. V. a solicitat să i se încuviințeze să aibă relații personale cu minorul G. C.-A., născut la 28 iunie 2009, prin găzduirea minorului la domiciliul/reședința sa, aflate pe teritoriul României, în primul și al treilea week-end din lună, cu preluarea minorului fie vinerea de la grădiniță, la ora 16, fie sâmbăta de la domiciliul acestuia, la ora 10, și înapoierea la domiciliu duminica la ora 19, în vacanța de primăvară și de sărbătorile de Paști în anii impari, în vacanța de vară în primele două săptămâni din luna iulie și ultimele două săptămâni din luna august și în vacanțele de iarnă câte o săptămână, respectiv în anii pari prima săptămână iar în anii impari a doua săptămână, prin vizitarea minorului la domiciliul acestuia, cu condiția informării mamei cu 24 de ore înainte, prin întâlniri ale minorului cu părinții reclamantului sau cu o altă persoană care are dreptul la relații personale cu acesta în timpul vizitelor minorului la reclamant, prin corespondență sau altă formă de comunicare, prin transmiterea de informații minorului cu privire la reclamant sau la alte persoane care au dreptul să mențină relații personale cu acesta și prin primirea de informații referitoare la minor, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau școlare, de către reclamant sau alte persoane care au dreptul să mențină relații personale cu minorul, cu cheltuieli de judecată în caz de opoziție la admiterea cererii.

În motivare reclamantul a arătat că din căsătoria cu pârâta a rezultat minorul G. C.-A., născut la 28 iunie 2009, iar căsătoria s-a desfăcut prin sentința civilă nr. 9871 din 13 iunie 2013 a Judecătorie B..

În drept a invocat art. 401, art. 402 și art. 496 alin. 5 din Codul civil.

Reclamantul G. M., prin avocat I. I., a formulat o completare de acțiune (fila 26) prin care a solicitat să se dispună ca ziua de naștere a minorului să fie sărbătorită de acesta împreună cu ambii părinți, și să i se permită reclamantului să petreacă ziua sa de naștere, respectiv 7 mai, împreună cu minorul.

În dovedirea acțiunii reclamantul a depus la dosar, în copie, acte.

Acțiunea s-a timbrat cu taxă judiciară de timbru de 20 lei (fila 4).

Pârâta C. V., prin avocat Dadu D., a formulat întâmpinare și cerere reconvențională (fila 107) prin care a arătat că nu se opune ca reclamantul să aibă legături personale cu minorul și a solicitat stabilirea unui program de vizitare gradual, pe o perioadă de 6 luni, astfel: în primele 3 luni, două sâmbete pe lună, care să coincidă cu programul minorului la ședințele de consiliere psihologică, la care să participe și reclamantul, de la ora 10, pe durata a 2-3 ore, în a patra lună, miercuri și vineri între orele 16-19, cu preluarea minorului de către reclamant de la grădiniță și înapoierea la domiciliul mamei, iar în ultimele două luni ale acestui interval vinerea între orele 16-18.30, cu preluarea minorului de către reclamant de la grădiniță și înapoierea la domiciliul mamei, și sâmbăta între orele 11-17, cu preluarea minorului și înapoierea la domiciliul mamei, precum și a următorului program definitiv: vinerea între orele 16-19, cu preluarea miorului de la grădiniță și înapoierea la domiciliul mamei, un week-end pe lună de sâmbătă ora 10 până duminică ora 19, în vacanța de primăvară și de iarnă câte două zile, în vacanța de vară o săptămână, cu participarea reclamantului la ziua de naștere a minorului și la serbările școlare. Pârâta a solicitat de asemenea majorarea pensiei de întreținere la care pârâtul a fost obligat prin sentința civilă nr. 9871 din 13 iunie 2013 a Judecătoriei B., în raport cu situația actuală a nevoilor minorului și a veniturilor reclamantului.

În drept a invocat art. 402 și art. 525 din Codul civil.

În dovedirea susținerilor sale pârâta a depus la dosar, în copie, acte.

Cererea reconvențională s-a timbrat cu taxă judiciară de timbru de 40 lei (fila 115).

Reclamantul G. M., prin avocat I. I., a formulat întâmpinare la cererea reconvențională (fila 124) prin care a solicitat ca petitul privind programul de vizitare să fie respins ca nefondat, iar petitul privind pensia de întreținere să fie respins în principal ca inadmisibil și în subsidiar ca nefondat.

În motivare reclamantul a arătat că starea de fapt expusă de pârâtă nu corespunde realității, că în cererea reconvențională, pentru a fi admisibilă, trebuie să se formuleze pretenții în legătură cu cererea introductivă de instanță, precum și că nu s-au modificat nici nevoile minorului și nici veniturile sale.

Pârâta C. V., prin avocat Dadu D., a formulat răspuns la întâmpinare (fila 132) prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de reclamant ca neîntemeiate, și a arătat că cererile privind legăturile personale cu minorul și contribuția la cheltuielile de creștere și educare a acestuia privesc autoritatea părintească.

La termenul de judecată din 20 ianuarie 2015 pârâta a arătat că este de acord cu programul de vizitare solicitat de reclamant.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Din căsătoria reclamantului cu pârâta a rezultat minorul G. C.-A., născut la 28 iunie 2009 (fila 14), iar căsătoria a fost desfăcută prin sentința civilă nr. 9871 din 13 iunie 2013 a Judecătoriei B. (fila 9).

Față de acordul pârâtei și de concluziile anchetei sociale întocmite în cauză (fila 121), în temeiul art. 401 din Codul civil instanța va încuviința în favoarea reclamantului dreptul de a avea legături personale cu minorul prin găzduirea minorului la domiciliul/reședința sa, aflate pe teritoriul României, în primul și al treilea week-end din lună, cu preluarea minorului fie vinerea de la grădiniță, la ora 16, fie sâmbăta de la domiciliul acestuia, la ora 10, și înapoierea la domiciliu duminica la ora 19, în vacanța de primăvară și de sărbătorile de Paști în anii impari, în vacanța de vară în primele două săptămâni din luna iulie și ultimele două săptămâni din luna august și în vacanțele de iarnă câte o săptămână, respectiv în anii pari prima săptămână iar în anii impari a doua săptămână, prin vizitarea minorului la domiciliul acestuia, cu condiția informării mamei cu 24 de ore înainte, prin întâlniri ale minorului cu părinții reclamantului sau cu o altă persoană care are dreptul la relații personale cu acesta în timpul vizitelor minorului la reclamant, prin corespondență sau altă formă de comunicare, prin transmiterea de informații minorului cu privire la reclamant sau la alte persoane care au dreptul să mențină relații personale cu acesta și prin primirea de informații referitoare la minor, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau școlare, de către reclamant sau alte persoane care au dreptul să mențină relații personale cu minorul, prin petrecerea de către minor a zilei sale de naștere împreună cu ambii părinți și prin petrecerea de către minor a zilei de naștere a reclamantului, respectiv 7 mai, împreună cu reclamantul.

Față de faptul că cererea pârâtei de majorare a pensiei de întreținere, ce face obiectul cererii reconvenționale, se referă la o obligație care intră în conținutul autorității părintești, iar dreptul părintelui de a menține legături personale cu copilul său minor, ce face obiectul cererii introductive de instanță, este de asemenea o componentă a autorității părintești astfel cum aceasta este definită de art. 483 din Codul civil, în temeiul art. 209 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia prin cererea reconvențională se pot formula, în legătură cu cererea introductivă de instanță, petenții derivând din același raport juridic sau aflate în strânsă legătură cu acesta, instanța reține că cererea reconvențională nu este inadmisibilă.

În fine, față de faptul că prin sentința civilă nr. 9871 din 13 iunie 2013 a Judecătorie B. reclamantul a fost obligat să îi plătească minorului o pensie de întreținere de 600 lei lunar, iar potrivit adeverinței de venituri depuse la dosar, în lunile ianuarie-octombrie 2014 acesta a obținut un venit mediu net de 197,6 lei lunar (fila 146), reținând că veniturile reclamantului sunt mai mici decât cele în funcție de care s-a stabilit anterior pensia de întreținere, în temeiul art. 531 din Codul civil instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de majorare a pensiei de întreținere.

Întrucât, pe de-o parte, pârâta a recunoscut pretențiile reclamantului doar la al doilea termen de judecată la care părțile au fost legal citate, iar pe de altă aceasta a insistat în soluționarea cererii reconvenționale prin care a solicitat majorarea pensiei de întreținere, cerere respinsă potrivit celor ce preced, reținând că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 454 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 453 din codul de procedură civilă instanța o va obliga pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 1.020 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariul avocațial (fila 159).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea astfel cum a fost completată formulată de reclamantul G. M., domiciliat în B., .. 2, ., jud. B., și cu domiciliul ales la SCA „Ghidermic și I.” în B., .-20, ., jud. B., în contradictoriu cu pârâta C. V., domiciliată în B., .. 41A, ., jud. B., și în consecință

Încuviințează în favoarea reclamantului dreptul de a avea legături personale cu minorul G. C.-A., născut la 28 iunie 2009, prin găzduirea minorului la domiciliul/reședința sa, aflate pe teritoriul României, în primul și al treilea week-end din lună, cu preluarea minorului fie vinerea de la grădiniță, la ora 16, fie sâmbăta de la domiciliul acestuia, la ora 10, și înapoierea la domiciliu duminica la ora 19, în vacanța de primăvară și de sărbătorile de Paști în anii impari, în vacanța de vară în primele două săptămâni din luna iulie și ultimele două săptămâni din luna august și în vacanțele de iarnă câte o săptămână, respectiv în anii pari prima săptămână iar în anii impari a doua săptămână, prin vizitarea minorului la domiciliul acestuia, cu condiția informării mamei cu 24 de ore înainte, prin întâlniri ale minorului cu părinții reclamantului sau cu o altă persoană care are dreptul la relații personale cu acesta în timpul vizitelor minorului la reclamant, prin corespondență sau altă formă de comunicare, prin transmiterea de informații minorului cu privire la reclamant sau la alte persoane care au dreptul să mențină relații personale cu acesta și prin primirea de informații referitoare la minor, inclusiv fotografii recente, evaluări medicale sau școlare, de către reclamant sau alte persoane care au dreptul să mențină relații personale cu minorul, prin petrecerea de către minor a zilei sale de naștere împreună cu ambii părinți și prin petrecerea de către minor a zilei de naștere a reclamantului, respectiv 7 mai, împreună cu reclamantul.

Respinge cererea reconvențională având ca obiect majorarea pensiei de întreținere, ca neîntemeiată.

Obligă pe pârâtă la plata către reclamant a sumei de 1.020 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, ce se va introduce la Judecătoria B., în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 10 februarie 2015.

Președinte, Grefier,

A. G. A. H.

Red. G.A./10.02.2015

Dact. A.H./10.02.2015

Ex. 4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Stabilire program vizitare minor. Sentința nr. 1257/2015. Judecătoria BRAŞOV