Validare poprire. Sentința nr. 3283/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 3283/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 3283/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ nr. 3283

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 01.04.2015

PREȘEDINTE - I. T. D.

GREFIER: D. B.

Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond ședința publică din data de 23.03.2015, conform celor consemnate în încheierea de ședință din respectiva zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 396 alin.1 C.p.c. a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 01.04.2015.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța față de actele și lucrările de la dosar a pronunțat prezenta sentință civilă.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 16.02.2015 sub nr._, creditoarea B. SA a formulat, în contradictoriu cu debitorul C. M. S. și terțul poprit . SRL, cerere de validare a popririi înființate până la concurența sumei de 25.334,08 lei, la care se adaugă cheltuielile de executare avansate de către creditoare în valoare de 71,50 lei și cheltuielile de executare efectuate de către biroul executorului judecătoresc S. A. M., în valoare de 2.505,50 lei, plus dobânzi calculate zilnic pentru creditul restant până la achitarea integrală a debitului, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 481CSI_.

În motivare, s-a arătat că a fost încuviințată executarea silită a debitorului, prin încheierea din data de 06.05.2010, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._/197/2010. A adăugat că adresa de înființare a popririi a fost comunicată către . SRL de către executorul judecătoresc S. A. M., la data de 26.02.2015, dar terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 460 C.proc.civ 1865.

În probațiune, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în valoare de 20 lei conform art. 27 din OUG 80/2013.

Debitorul nu a formulat întâmpinare, dar terțul poprit, având ca reprezentat legal pe debitorul din prezenta pricină, a formulat note de ședință în care a arătat că debitorul C. M. figurează încă angajat, dar nu a fost retribuit din anul 2012. a adăugat că este menținut angajat în vederea rezolvării unor probleme, recuperarea unor creanțe de la Primăria Predeal și Compania Apa Sibiu.

Totodată, debitorul s-a prezentat în fața instanței și a recunoscut poprirea pentru suma de 11.540,34 lei, dar a făcut apărări în sensul că dobânda nu a fost calculată corect.

Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat pentru creditoare proba cu înscrisurile de la dosar, apreciind ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei. Totodată, din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către B. S. A. M. pentru a depune, în copie, dosarul de executare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 06.05.2010, Judecătoria B. a admis în dosarul nr._/197/2010 cererea de încuviințare a executării silite formulată de creditoarea B. SA, împotriva debitorului C. M. S., asupra titlului executoriu, reprezentat de contractul de credit nr. 481CSI_/22.08.2008.

Totodată, S. A. M. a procedat la înființarea popririi asupra sumelor de bani datorate de către terțul poprit . SRL către debitor. În acest sens, S. A. M. a emis adresa de înființare a popririi la data de 01.04.2015 (fila nr. 8), fiind comunicată terțului poprit la data de 26.01.2015 (fila nr. 7).

De asemenea, conform extrasului emis de către Inspectoratul Teritorial de Muncă B., instanța constată că debitorul este angajat al terțului poprit . SRL. În plus, debitorul a recunoscut în fața instanței că este angajat al terțului poprit și este reprezentantul legal al acestuia.

În drept, cu titlu prealabil, având în vedere temeiul de drept invocat de către creditoare prin cererea de validare a popririi, instanța apreciază că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 3 alin. 1 din Legea 72/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 care stipulează că „dispozițiile Codului de procedură civilă (n.n. Noului Cod de procedură civilă) se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după .”. per a contrario, dispozițiile Noului Cod de procedură civilă nu se aplică proceselor și executărilor silite începute anterior intrării sale în vigoare.

Or, creditoarea a început executarea silită în anul 2010, deci anterior datei de 15.02.2013, aferentă întrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă. Așadar, instanța reține că, în speță, sunt incidente dispozițiile Codului de procedură civilă de la 1865.

Potrivit art. 452 alin. 1 C.proc.civ. 1865, „Sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.”

În conformitate cu dispozițiile art. 456, alin.1, lit. a C.proc.civ. 1865, ,, În termen de 15 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat: a) să consemneze suma de bani sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului, în cazul popririi prevăzute la art. 453 alin. 1”.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 454 al. 1 C.proc.civ., „poprirea se înființează fără somație, prin adresa însoțită de o copie certificată de pe titlul executoriu, comunicată celei de-a treia persoane arătate la art. 452, înștiințându-se totodată și debitorul despre măsura luată.”

De asemenea, conform art. 460 C.pr.civ., ,,dacă terțul poprit nu-și mai îndeplinește obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă a liberat-o debitorului poprit, creditorul, debitorul sau organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi”.

În plus, potrivit art. 460 din C.proc.civ., ,,dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente”.

În acest sens, instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului.

Rezultă astfel că, dispoziția legală reglementează validarea popririi doar ca o procedură de excepție, determinată de conduita terțului poprit, spre deosebire de vechea reglementare, care instituia regula popririi urmată de validare în toate situațiile, indiferent de conduita terțului poprit, situație justificată de faptul că art. 456 din Codul de procedură civilă, instituie o . obligații în sarcina terțului poprit care, în termen de 15 zile de la comunicarea popririi, trebuie să consemneze suma de bani sau să indisponibilizeze bunurile poprite și să trimită dovada executorului sau să plătească direct creditorului suma cuvenită acestuia.

Așadar, cererea de validare a popririi are ca situație premisă faptul ca terțul poprit, în mod culpabil, să nesocotească obligațiile instituite prin adresa de înființare a popririi, în sensul de a nu plăti către creditor sumele datorate debitorului

Totodată, astfel cum rezultă din interpretarea art. 460 C.pr.civ., instanța de validare verifică atât existența raporturilor juridice dintre creditor și debitor, în condițiile stabilite prin titlul executoriu și dispozițiile legale aplicabile, cât și existența raporturilor juridice dintre debitor și terțul poprit.

Instanța reține că la data de 06.05.2010, Judecătoria B. a admis în dosarul nr._/197/2010 cererea de încuviințare a executării silite formulată de creditoarea B. SA, împotriva debitorului C. M. S., asupra titlului executoriu, reprezentat de contractul de credit nr. 481CSI_/22.08.2008.

Instanța constată, conform extrasului emis de către Inspectoratul Teritorial de Muncă B., că debitorul este angajat al terțului poprit . SRL și, totodată, reprezentant legal al acestuia, astfel încât terțul poprit datorează debitorului sume de bani.

De asemenea, din ansamblul dosarului execuțional depus la dosarul cauzei nu rezultă că terțul poprit și-ar fi executat obligațiile de plată.

În ceea ce privește susținerea debitorului în sensul că dobânzile nu au fost calculate în mod corect, instanța reține că apărarea aceasta poate fi promovată doar în cadrul unei contestații la executare. Astfel, potrivit art. 460 din C.proc.civ., instanta va cita creditorul urmăritor, debitorul si terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi prin care va obliga terțul poprit să plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar în caz contrar, va hotărî desființarea popririi. Totdată, potrivit art. 399 C.proc.civ, împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămații prin executare, iar în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac. P. urmare, în procedura validării instanța verifică dacă aceasta a fost înființată în mod legal în baza unui raport juridic obligațional între creditor și debitor și dacă terțul poprit datorează sume de bani debitorului. Debitorul poate formula apărări de fond împotriva titlului executoriu în cadrul contestației la executare care este o procedură guvernată de norme speciale proprii.

În consecință, față de considerentele mai sus expuse, reținând că terțul poprit . SRL nu și-a îndeplinit obligațiile ce rezultau în sarcina sa din înființarea popririi, instanța va valida poprirea înființată la terțul poprit . SRL prin adresa emisă la data de 01.04.2015 de către B. S. A. M. și va obliga terțul poprit . SRL să plătească creditoarei, în limita creanței pe care aceasta o are asupra debitorului, suma datorată debitorului cu titlu de venit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de creditoarea B. SA cu sediul în București, .. 6A, sector 2, înregistrată la O.R.C. sub nr. J/_ și având CUI_/1992, în contradictoriu cu debitorul C. M. S., domiciliată în S., ., jud. B. și cu terțul poprit . SRL, cu sediul în S., ., având CUI_ și nr. de înregistrare ORC J_ .

Validează poprirea înființată la terțul poprit . SRL de către B. S. A. M..

Obligă terțul poprit . SRL la plata către creditoarea B. SA a sumelor de bani pe care le are de achitat debitorului C. M. S., până la concurența sumei de 25.334,08 lei, la care se adaugă cheltuieli de executare în valoare de 2.577 lei și dobânzi calculate pentru creditul restant până la achitarea integrală a debitului.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 01.04.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

D. I. T. D. B.

Red. Dact. Jud. D.I.T./5 ex/04.2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR NR._

HOT:

01.04.2015

Admite cererea formulată de creditoarea B. SA, în contradictoriu cu debitorul C. M. S. și cu terțul poprit . SRL.

Validează poprirea înființată la terțul poprit . SRL de către B. S. A. M..

Obligă terțul poprit . SRL la plata către creditoarea B. SA a sumelor de bani pe care le are de achitat debitorului C. M. S., până la concurența sumei de 25.334,08 lei, la care se adaugă cheltuieli de executare în valoare de 2.577 lei și dobânzi calculate pentru creditul restant până la achitarea integrală a debitului.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 01.04.2015.

PREȘEDINTE

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 3283/2015. Judecătoria BRAŞOV