Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 3346/2015. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 3346/2015 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 3346/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3346

Ședința publică din data de 02.04..2015

PREȘEDINTE: C. M. M. - judecător

GREFIER: A. P. C.

Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond ședința publică din data de 27.02.2015, conform celor consemnate în încheierea de ședință din respectiva zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare, în temeiul art. 396 pct. (1) Noul Cod Procedură Civilă a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 11.03.2015 respectiv 02.04.2015..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare se constată lipsa părților.

Procedura fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța față de actele și lucrările de la dosar a pronunțat prezenta sentință civilă.

JUDECATORIA

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. care formează obiectul prezentei cauze petentul C. C. V. cu dom. în BRASOV, DRUMUL CERNATULUI, nr. 6, ., împotriva încheierii de respingere a cererii de reexaminare nr._/16-07-2014 a OCPI B. - BCPI B. și încheierii_/15-05-2014 s-a solicitat admiterea cererii de înscriere în cartea funciară a imobilului construcție edificată pe terenul intravilan situat în Mun. B., ..33A, înscris în CF nr._ UAT B..

În motivare se arată în esență că petentul se află într-o situație juridică în care nu poate efectua intabularea construcției realizate fără autorizație de construire.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin încheierea nr._/15.05.2014 OCPI B. – BCPI B. a respins cererea de întabulare a constructiei și schimbarea categoriei de folosință a terenului pe care este edificată constructia pentru că nu s-au adus completările solicitate în termenul stabilit prin referatul de completare, la dosarul cererii nu este anexată autorizatia de construire, procesul-verbal de receptie finală, documentatia cadastrală nu a fost întocmită conform Ordinului nr.634/2006.

Potrivit încheierii nr._/15.05.2014, numai în baza actelor menționate, respectiv autorizatia de construire, procesul-verbal de receptie și documentatia cadastrală recepționată de BCPI întocmită de o persoană autorizată de OCPI sau ANCPI, poate fi înscrisă în cartea funciară o construcție și, implicit, și dreptul de proprietate dobândit prin construire asupra acesteia.

Întrucât cererea de recepție a documentației cadastrale a fost respinsă și cererea de înscriere în cartea funciară a fost respinsă lipsind unul din documentele necesare (documentatia cadastrală).

Instanța a reținut faptul că reclamantul a mai depus o cerere de întabulare sub nr. 8692/29.01.2014, iar prin încheierea nr.8692/27.02.2014 (fila 59) cererea a fost respinsă, dar acea încheiere nu poate face obiectul analizei instanței, fiind tardivă, iar în cauză instanța a fost investită cu analiza legalității și temeiniciei încheierii de respingere a cererii de reexaminare nr._/16-07-2014 a OCPI B. - BCPI B. și încheierii_/15-05-2014.

Reclamantul a depus la dosar acte pe care le apreciază c a suficiente entru întabulare fără a mai fi necesară documentație cadastrală admisă de OCPI:

  1. adresa Primăriei Mun. B. nr.S25012/18.03.2014/VI-B-5 prin care aceasta comunică faptul că își mentine punctul de vedere comunicat anterior prin adresa nr. S14159/13.02.2014/VI-B-5, respectiv că nu eliberează autorizații de construire pentru scoaterea din circuitul agricol și schimbarea categoriei de folosință a terenurilor din arabil în curti constructii, aceasta realizându-se potrivit prevederilor Ordinului președintelui ANCPI nr.123/2014 prin autorizatia de construire, iar în conformitate cu prevederile Legii nr.50/1991 nu se eliberează AC pentru scoaterea din circuitul agricol a terenurilor.
  2. adresa Primăriei Mun. B. nr.AR/_/25.03.2014/VI-A-7 eliberată pentru înscrierea constructiei în cartea funciară, cu specificația că nu a fost emisă autorizatie de construire, ci a fost întocmită documentatie de legalizare potrivit Ordinului nr.839/2009 pentru aplicarea Normelor metodologice la Legea nr.50/1991 și HCL nr.27/2000.
  3. adresa Directiei pentru Agricultură a Jud. B. nr.3896/03.07.2014 din care rezultă că institutia nu eliberează adeverinte pentru schimbarea categoriei de folosintă a terenului.

Reclamantul trage concluzia că singurul motiv final pentru care OCPI B. – BCPI B. a respins cererile de întabulare a constructiei este lipsa documentelor în baza cărora categoria de folosintă se modifică din arabil în curti constructii respectiv a unei adeverințe ce trebuia emisă de Direcția pentru Agricultură a Jud. B., pe care nu o poate obține .

În cuprinsul încheierii de respingere se menționează ca motiv de respingere atât lipsa documentelor în baza cărora categoria de folosintă se modifică din arabil în curti constructii, cât și faptul că documentația cadastrală a imobilului a fost respinsă, iar acesta trebuie întocmită de o persoană fizică/ juridică autorizată și recepționată de Biroul Teritorial.

Plângerea este întemeiată pe dispozițiile art.36 alin.1 teza a II-a din Legea nr.7/1996 potrivit căruia „Dreptul de proprietate asupra construcțiilor se înscrie în cartea funciară în baza autorizației de construire și a procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor semnat de reprezentantul autorității locale sau a unui certificat eliberat de autoritatea locală pe raza căreia este edificată construcția, precum și a unei documentații cadastrale.”

Actele depuse în probatiune de petent nu echivalează cu documentația cadastrală a imobilului recepționată de OCPI B.. Acestea sunt:

- CU pentru dare în folosință definitivă construcții nr.455/06.11.2013 (acest document reprezintă actul final la . constructiile edificate fără AC) și CU nr. 52/10.01.2014 pentru scoatere teren din circuitul agricol pentru imobilul teren mentionat - pe care le-am atașat la documentatia cadastrală depusă odată cu cererea de întabulare

- adresa DAJ B. nr. 3896/03.07.2014 din care rezultă că institutia nu eliberează adeverinte pentru schimbarea categoriei de folosintă a terenului

- adresa Primăriei Mun. B. nr.S14159/13.02.2014/VI-B5 prin care comunică faptul că nu eliberează autorizatii de construire pentru scoaterea din circuitul agricol a terenurilor.

- adresa Primăriei Mun. B. nr.AR/_/25.03.2014/VI-A-7 eliberată pentru înscrierea constructiei în cartea funciară, cu specificatia că nu a fost emisă autorizatie de construire, ci a fost întocmită documentatie de legalizare potrivit Ordinului nr.839/2009 pentru aplicarea Normelor metodologice la Legea nr.50/1991 și HCL nr.27/2000.

Potrivit ORDIN Nr. 897/798 din 7 septembrie 2005 pentru aprobarea Regulamentului privind conținutul documentațiilor referitoare la scoaterea terenurilor din circuitul agricol, petentul va întocmi documentația necesară întabulării, iar în măsura în care apreciază că există un refuz nelegal al unei autorități administrative atât de eliberare a unei adrese cât și de recepționare a unei documentații cadastrale are deschisă calea contenciosului administrativ.

În ceea ce privește faptul că terenul pe care se află edificată constructia și-a schimbat destinatia din agricol în intravilan prin efectul legii (conform art.23 A lit.b) din Legea nr.7/1996 și art.23 din Legea nr.50/1991), fiind inclus în PUZ aprobat prin HCL nr.4/2009 (anexată), pentru zona respectivă a fost aprobat un PUG prin HCL nr.144/2011 (anexată), iar prin CU pentru scoatere din circuitul agricol nr.52/10.01.2014 terenul a fost scos din circuitul agricol, acesta nu poate fi reținută de instanță.

Potrivit ART. 47^1 din Legea 350/2011

(1) Introducerea în intravilanul localităților a terenurilor agricole și a celor amenajate cu îmbunătățiri funciare se face pe bază de studii urbanistice de PUG sau PUZ pentru care în prealabil a fost obținut avizul privind clasa de calitate emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

(2) După aprobarea prin hotărârea consiliului local a PUG și PUZ, primăriile sunt obligate să transmită hotărârea însoțită de documentația de aprobare a PUG și PUZ către oficiul de cadastru și publicitate imobiliară, în vederea actualizării din oficiu a destinației imobilelor înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.

În cazul în care OCPI a refuzat să actualizeze baza de date petentul poate cere îndeplinirea acestei obligații .

Chiar dacă Ordinul președintelui ANCPI nr.123/11.02.2014 invocat de OCPI B. – BCPI B. a intervenit ulterior depunerii cererii de întabulare, cât timp acesta nu a fost declarat nelegal se aplică de către OCPI B. și nu se poate susține că este contrar Legii nr.7/1996 și, nici că restrânge aplicarea Legii nr.7/1996 la mai putine situatii de fapt, cât timp acesta doar explicitează modalitatea de schimbarea categoriei de folosinta agricola in categoria de folosinta curti constructii a imobilelor situate in intravilanul aprobat potrivit legii .

În cazul în care Ordinul nr.123/2014 nu cuprinde dispoziții referitoare la imobilele constructii pentru care s-a întocmit documentație de legalizare pentru prima înscriere în cartea funciară, conform art.36 alin.1 teza a II-a din Legea nr.7/1996, ci se referă numai la imobilele din intravilanul localităților pentru care s-au emis autorizatii de construire, deci doar situatia prevăzută de art. 36 alin.1 teza I, nu se va înlătura ca nelegal ordinul ci se va face la aplicarea dispozițiilor legale incidente - Legea nr.7/1996.

Faptul completării documentației cadastrale de o persoana autorizată, astfel cum atestă fișele flux pentru operatiunile înregistrate la OCPI B. – BCPI B. în dosarele nr._ și nr._ (anexate) nu echivalează cu depunerea unei documentații corecte.

Prin adresa de răspuns nr.2485/26.02.2015 depusă la dosarul cauzei, OCPI B. – BCPI B. precizează doar că schimbarea categoriei de folosință a terenului din arabil în curti constructii se face prin autorizatia de construire, în conditiile art.23 b) din Legea nr.7/1996 și că întabularea unei constructii se face în baza autorizatiei de construire și a procesului-verbal de receptie la terminarea lucrărilor semnat de reprezentantul autorității locale sau a unui certificat eliberat de autoritatea locală pe raza căreia este edificată construcția, precum și a unei documentații cadastrale, conform art.36 alin.1 din Legea nr.7/1996.

În ceea ce privește solicitarea în cadrul plângerii de cf ca instanța să constate sub aspectul modificării categoriei de folosintă a terenului din arabil în curti constructii, întrucât legea nu prevede această posibilitate decât prin autorizatia de construire, solicit instantei să dispună în acest sens, considerând că întocmirea documentatiei de legalizare a constructiei și obtinerea CU de dare în folosință definitivă pentru constructie produce același efect ca și AC, după închiderea dezbaterilor. În cond. Art. 394 C pr cv alin. 3 nu va mai fi luată în seamă de instanță.

Față de considerentele de fapt și de drept expuse instanța constată că petentul nu și-a îndeplinit obligațiile legale pentru a solicita întabularea dreptului său de proprietate și cererea de reexaminare este neîntemeiată și va fi respinsă în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulata de petentul C. C. V. cu dom. în BRASOV, DRUMUL CERNATULUI, nr. 6, ., împotriva încheierii de respingere a cererii de reexaminare nr._/16-07-2014 a OCPI B. - BCPI B. și încheierii_/15-05-2014.

Cu apel în 30 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria B..

Pronunțata în ședința publică, azi, 02-04-2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. M. M. Pt. grefier A. P. C.

aflată în concediu legal semnează

grefier șef secție civilă

C. M.

Red.dact C.M. 07.08.2015- 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 3346/2015. Judecătoria BRAŞOV